AI GRIJĂ CE RĂSADURI PLANTEZI PE CREIER

rasaduri pe creier
Zilele trecute am fost la Biserică şi am auzit două pilde care sunt foarte adevărate atât din punct de vedere religios, cât şi al dezvoltării personale.
Aceste pilde sunt legate între ele prin mesajul pe care îl transmit. Şi m-am gândit să fac un articol despre ele pentru ca un număr cât mai mare de oameni să afle despre ele.

Prima pildă: Oile merg la păscut şi mănâncă iarba pe care o găsesc. La prânz când este prea cald, se retrag de la păscut şi încep să rumege ceea ce au mâncat.

Pilda a doua: Moara macină ceea ce-i pui. Dacă pui grâu, obţii făină de grâu, dacă pui secară, obţii făină de secară, dacă pui porumb, obţii mălai. Iar dacă pui pietre, obţii, pietre mărunţite.

La fel se întâmplă şi cu mintea umană.

Ce plantezi aia culegi

Imaginează-ţi mintea umană ca pe o tarla. Ca pe o bucată de pământ pe care trebuie să pui diverse răsaduri. Răsadurile nu sunt altceva decât ceea ce în mod conştient alegi să asculţi, să înveţi şi să te modeleze.
Să ne uităm un pic la oamenii din jur şi să-i ascultăm ce spun:

• Cei care merg la Biserică şi citesc cărţi religioase, vorbesc despre Dumnezeu, despre minunile lui şi despre diferite înţelesuri ale Bibliei sau Sfintei Scripturi. Sunt veseli, dar fără să râdă în hohote şi parcă o lumină izvorăşte din interiorul lor. Ai impresia că aceşti oameni radiază o pace şi o bucurie sufletească. Au ţinute cuviincioase, şi vorbele parcă le sunt proaspăt scoase din cuptor, sunt calde şi prietenoase. Pentru unii, aceşti oameni care citesc cărţile sfinte şi vieţile Sfinţilor şi care vorbesc permanent de Dumnezeu sunt nişte fanatici. Pentru alţii sunt nişte modele demne de urmat.

• Cei care citesc cărţi de gândire pozitivă, gândesc pozitiv şi-i învaţă şi pe alţii să gândească la fel. Vorbesc despre gândirea pozitivă. Privesc încrezători spre viitor. Pentru ei, problemele sunt provocări sau chiar oportunităţi. Îi vezi zâmbind şi fiind fericiţi pentru că aleg să fie fericiţi. Pentru că aleg să gândească pozitiv. Aleg să vadă partea bună a lucrurilor sau partea plină a paharului. Pentru mulţi, ei sunt doar nişte visători care ignoră problemele şi greutăţile vieţii, dar ei ştiu că nu le ignoră, ci le înfruntă cu atitudinea omului conştient că le poate învinge.

• Oamenii de afaceri şi cei ce citesc cărţi despre bani vorbesc despre bani şi despre câte posibilităţi de a-i multiplica au. Ei sunt modele pentru cei ce vor să câştige bani sau sunt surse de plictiseală dacă se întâmplă să fie în apropierea celor care nu sunt interesaţi de bani. Pe ei îi auzi adesea spunând. „banii nu sunt cel mai important lucru în viaţă, dar lipsa sau prezenţa lor afectează multe dintre lucrurile importante ale vieţii”. Sau cum spune un cântec românesc cântat de Andra, „Banii n-aduc fericirea, dar te-ajută să-ntreţii iubirea”.
• Cei care se uită la filme de groază vorbesc doar despre monştri, despre vampiri şi cine mai ştie ce alte grozăvii. Sunt persoane speriate că cine ştie ce li se poate întâmpla.

• Ce-i care citesc poveşti îşi reprezintă multe aspecte ale vieţii sub forma unor poveşti. Au voci calde şi melodioase şi parcă tot ce-ţi spun te unge la suflet.
• Cei care citesc cărţi şi articole de specialitate, vorbesc de specialitatea respectivă, de ceea ce au mai aflat în acele cărţi sau materiale ştiinţifice. Dacă te afli în preajma lor şi eşti de altă specializare s-ar putea să te plictiseşti. Sau ai putea să supraevaluezi inteligenţa lor. Dar dacă ei citesc şi se informează doar despre ştiinţa respectivă, nu-i normal să fie nişte experţi în domeniu?

• Cei care se uită la filme de acţiune vorbesc despre arme, împuşcături, condus cu viteze foarte mari (ca la curse). Sunt nervoşi, agitaţi şi permanent puşi pe harţă. Au impresia că toţi oamenii sunt violenţi şi soluţia pentru a supravieţui este să fii tu însuţi foarte violent.
• Cei care se uită la diferite show-uri, povestesc despre acestea şi despre glumele mai mult sau mai puţin deşănţate auzite la televizor. Se cred haioşi că spun glume pe care nu le ştiu cei ce nu urmăresc programele respective.

• Cei care se uită la emisiuni sportive, vorbesc de rezultatele sportivilor şi de munca lor.
• Cei care se uită la ştiri se îngrozesc să mai iasă din casă (mai ales seara după anumite ore), şi nu vorbesc decât despre nenorocirile auzite, de modul în care preşedintele l-a criticat pe nu ştiu ce demnitar şi invers. Aceşti oameni sunt stăpâniţi de teamă şi de neîncredere. Se aşteaptă la pericol şi tragedii la fiecare pas. Şi pentru că au aşteptări atât de negative, au parte de asemenea întâmplări foarte negative. Dar întotdeauna e altcineva vinovat. Oricine altcineva, inclusiv Dumnezeu, numai ei nu. Pentru ei singura realitate este cea prezentată pe micul ecran sub formă de crime, jafuri şi alte orori. Refuză să mai accepte alta.

Ce pui în minte ta nu-ţi poate lua nimeni

Mi-amintesc că într-una din cărţile sale, Robert Kiyosaki spune că unei cunoştinţe de-a lui i s-a întâmplat să fie jefuită. Hoţii i-au spart casa şi i-au luat… ce? Televizorul, laptopul, sistemul audio, bani şi alte câteva bunuri. Dar nu s-au atins de o singură carte din bibliotecă. De ce? Păi ce să facă hoţii cu cărţile? Eventual să le vândă la anticariat să obţină alţi bani. Că doar n-o să le citească. Dacă le-ar citi ar afla informaţii foarte valoroase, cum ar fi cele legate de modul în care cunoştinţa lui Robert Kiyosaki a făcut acei bani. Iar faptul că avem o bibliotecă imensă, nu garantează că o avem şi în cap. Până nu citim cartea, nu intră singură în mintea noastră.

Ce pot să-ţi fure hoţii? Să-ţi spargă conturile bancare şi să-ţi lichideze conturile de bani, să-ţi fure bunurile materiale din casă, să-ţi fure identitatea şi să treacă drept TU. Dar nu-ţi pot fura ce se află în mintea ta. Pentru că altfel ar fi la fel ca tine. Şi dacă tu eşti o persoană religioasă şi citeşti cărţi pentru îmbogăţirea sufletului, hoţii, ar deveni şi ei mai bogaţi sufleteşte şi mai cinstiţi. Dacă eşti o persoană care citeşte cărţi despre gândire pozitivă sau despre bani şi hoţii ţi-ar fura ce e în mintea ta, ar deveni şi ei la fel de buni ca tine şi nu ar mai avea nevoie să-ţi fure bunurile materiale. Pentru că ar şti şi ei ce şi cum să facă.

Am citit în atâtea cărţi (şi cred că este adevărat) că este dovedit ştiinţific următorul contrast. Dacă un om câştigă la loto o sumă foarte mare, în câţiva ani ajunge mai sărac decât înainte de câştig. Pentru că nu are mintea formată să manipuleze sume atât de mari. Iar oameni de afaceri milionari sau chiar miliardari care din diferite motive au pierdut toată averea, în câţiva ani şi-au revenit. Pentru că mintea lor a fost cea care a creat acea avere.
Eu am citit despre miliardarul Donald Trump că a fost la un moment dat în pericol de a da faliment şi apoi şi-a revenit şi chiar şi-a mărit averea.

Concluzia:

Aşa cum moara macină ce-i pui în ea, cum oaia rumegă iarba pe care a mâncat-o, aşa şi omul e frământat de gânduri legate cu ceea ce intră în mintea lui. Şi despre ce-l frământă în minte, despre aia va şi vorbi.

Exerciţiu:

Fă un grafic cu ceea ce intră în mod frecvent în mintea ta. Ce fel de informaţie? Analizează cum te afectează informaţia care intră în mintea ta. S-ar putea să nu fie deloc aşa cum am scris eu în acest articol. S-ar putea să fie altceva decât cele scrise de mine aici.
Te aştept să-mi spui.
*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

NUMELE TĂU ESTE PUTERNIC

PRENUME.1

NUMELE TĂU ESTE PUTERNIC ŞI-ŢI INFLUENŢEAZĂ VIAŢA

 

Multe din numele de familie au rădăcini româneşti adânci, provenind din numele familiilor vechi de boieri ale ţării. Altele ne arată ocupaţia pe care o aveau strămoşii noştri şi sub ce „nume” sau poreclă erau cunoscuţi în perioada vieţii lor.

Am căutat pe internet şi am găsit liste cu nume de familii româneşti. Iorgu Iordan a făcut un dicţionar al numelor de familie româneşti. Dacă tastezi numele pe care îl cauţi poţi vedea o secţiune din pagina cărţii cu numele căutat sau ceva asemănător.

 

Dictionar de nume de familie

 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nume_de_familie

 

Prenumele româneşti, au cel mai adesea nume de sfânt, pentru că poporul român cinsteşte sfinţii ca pe prietenii lui Dumnezeu. Iar aceste prenume, au şi ele însemnătatea lor.

 

Să luăm de exemplu, prenumele Maria. Cuvântul are o semnificaţie complexă dar cea mai cunoscută traducere este de „stea a mării”.

Pe net am găsit un site unde poţi să verifici ce înseamnă prenumele tău.

 

Dictionar de prenume

 

Ca profesor am văzut mulţi copii scriindu-şi numele de câteva ori pe diferite foi şi în diferite stiluri. Şi m-am gândit „ce copilărie!” Şi-mi parcă îmi amintesc foarte vag că şi eu făceam operaţii asemănătoare pe când eram copil. Aşa că m-am amuzat teribil.

_Numele noastre sunt sinonime cu cine suntem,

Doar că odată cu adolescenţa uităm să mai fim copii şi să mai facem lucrurile pe care le făceam atunci. În prezent adulţii care îşi scriu atât de mult numele sunt cei care ştiu şi cred că numele lor are o deosebită putere şi influenţă asupra lor. O fac în mod conştient pentru a creşte încrederea în sine şi pentru a da şi mai multă valoare numelui său.

 

Cuvintele au putere, deci şi numele tău va avea putere asupra ta

 

Dar am citit că numele noastre au putere asupra noastră. Iar dacă le scriem de foarte multe ori, duce la creşterea încrederii în sine, la fortificarea sinelui. Acum am început să mă bucur când văd pe cineva scriindu-şi numele de foarte multe ori pe diferite caiete.

Însă se poate întâmpla să ai un nume de familie cu semnificaţie negativă. Mi-amintesc că am avut un elev numit Perdevară. Evitam să îl strig pe numele de familie. Tocmai pentru că ştiam că numele e puternic.

 

Apoi, am citit că toate cuvintele pe care le folosim au putere asupra noastră. Deci, cu atât mai mult are putere numele pe care suntem strigaţi zi de zi şi cu care ne vorbim nouă înşine.

 

De ce nu îţi place numele?

 

Mulţi copii îmi spun că nu le place prenumele pe care îl poartă.

Şi mi-amintesc că pe când eram adolescentă nici mie nu-mi plăcea numele meu. Ştiam că numele meu este o prescurtare de la Ştefan. Iar în satul nostru era o femeie mai în vârstă numită Ştefana care avea laba piciorului tăiată la ambele picioare şi era vai de capul ei. Şi câteva colege mai răutăcioase asociau prenumele meu cu prenumele ei. Şi-l pronunţau pe un ton de denigrare. Aşa că îmi era ruşine cu numele şi prenumele pe care le aveam.

 

Verifică şi tu care ar fi motivul pentru care nu îţi place prenumele sau numele pe care îl porţi. Oare nu cumva cineva asociază sau chiar tu asociezi numele tău cu altă persoană negativă sau de care nu-ţi place, dar poartă acelaşi nume cu al tău?

Oare nu cumva ai auzit numele tău rostit pe un ton dispreţuitor?

 

Abia în facultate am înţeles adevărata valoare a numelui meu. Când am citit sau auzit că Ştefan înseamnă „cunună, coroană pe care o poartă un învingător în luptă”, am înţeles ce înseamnă numele meu. Tot în facultate o profesoară mi-a zis că numele Rarinca a fost prenume în Moldova medievală. Am căutat pe internet ce ar putea să însemne numele meu de familie, dar nu am găsit. Însă am constat că rimează cu prenumele Fănica şi sună ca o poezie.

 

Cum poţi face să îţi placă numele sau prenumele tău?

 

  • Găseşte pe cineva pozitiv sau cu renume care poartă numele tău şi rosteşte-ţi numele cu aplomb. Cu respect. Cu veneraţie. Cu mândrie. Ca şi când ai striga numele acelei personalităţi;
  • Găseşte traducerea numelui tău. Numele tău înseamnă ceva şi te poate ajuta să-ţi împlineşti destinul şi viaţa.
  • Găseşte poezia sau muzicalitatea numelui tău. Fă-l să sune bine de tot.
  • Scrie-l de foarte multe ori (am citit că e bine să-l scrii de cel puţin 50 de ori pe zi). Îţi va da încredere în tine şi forţă.
  • Crede în numele tău!
  • Fii mândru de numele tău!

Construieşte un brand în jurul numelui tău

 

Numele tău este asociat de ceilalţi oameni cu caracterul tău. Dacă eşti o persoană de încredere, dacă eşti o persoană cu tărie de caracter, cu respect de sine şi de semeni etc., atunci când cineva rosteşte numele sau prenumele tău se va gândi la tine şi la calitatea ta.

Dacă eşti o persoană care nu-şi respectă angajamentele sau cu obiceiuri neplăcute, iarăşi, cei din jur vor asocia numele tău cu obiceiul cel rău.

40. când un individ îşi începe viaţa, numele

Cu toţii avem şi calităţi şi defecte. Aşa că fii o persoană care-şi pune în valoare calităţile. Pentru ca oamenii să se gândească la numele tău cu plăcere. Iar asta îţi va afecta şi modul în care te priveşti tu şi îţi vezi sau îţi auzi numele. Pentru că ceea ce auzim şi vedem de multe ori coincide cu credinţele şi convingerile noastre interioare.

41. un bun renume este adesea preferabil

Fă ca numele tău să răsune cu bucurie, cu entuziasm din gura celor din jur.

Am auzit mai demult expresia: „Când rosteşte numele cutare, parcă i se umple gura”. Fă ca numele tău să umple gura şi inima tuturor.

Dar în primul rând fă ca numele tău să umple de bucurie şi plăcere gura şi inima ta!

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

PUTEREA LEULUI

leul romanesc

PUTEREA LEULUI

(Obiceiuri mici şi zilnice care îţi schimbă viaţa III)

 

In acest articol nu este vorba de leul din savană, regele animalelor. Nu. Este vorba de leul românesc, cel pe care îl folosim zilnic la cumpărături.

 

Ce poţi să cumperi în prezent cu un leu? Să vedem:

–         o pâine

–         unul sau doi covrigi

–         o îngheţată wafe

–         10 bomboane

–         două sau trei eugenii (depinde şi de unde le cumperi)

–         un corn cu ciocolată de la patiserii

–         o banană

–         două-sau trei mere (de alea româneşti la 2,5 lei kg)

–         un iaurt

–         două ouă

–         o brichetă sau o duzină de chibrituri

–         o pungă de pufuleţi

–         alte câteva mărunţişuri

 

La salariile pe care le avem aici în România şi la preţurile care sunt la produsele de cumpărat de cele mai multe ori rămânem fără bani la câteva zile de la salariu. Sau, mă rog, fără bani pentru alte lucruri. Asta pentru că, de cele mai multe ori alegem să-i plătim pe alţii înaintea noastră.

 

Primii noştri bani din salariu se duc la stat, chiar înainte să-i vedem în mână. Se duc sub formă de impozit, contribuţii pentru sănătate, pentru pensii etc. Asta înseamnă că înainte ca tu să beneficiezi de bani, plăteşti mai întâi la stat.

Apoi, evident rate şi facturi. Adică, iar, înainte să te plăteşti pe tine, să te bucuri de banii primiţi, banii de pe munca ta, se duc la diferiţi agenţi de furnizare a unor produse sau servicii.

Ce rămâne se duce pe mâncare şi eventual pe îmbrăcăminte sau încălţăminte sau alte produse.

 

Asta înseamnă că TU BENEFICIEZI ABIA LA URMĂ DE BANII DIN MUNCA TA.

Iar dacă nu mai scapi de datorii, nici măcar nu mai beneficiezi de ei.

 

Robert Kiyosaki ne pune că prin toate ratele nu suntem altceva decât nişte sclavi la companiile de la care am luat produse sau servicii pe credit.

Ce ne sfătuiesc marii finanţişti ai lumii, prin cărţile pe care ni le pun la dispoziţie? Să ne plătim mai întâi pe noi. Adică să facem ceva economii.

 

ECONOMIILE

 

S-ar putea să spui că tu nu poţi să pui bani deoparte, oricât ai încerca. Îţi spun eu, că dacă ai credite şi ai de achitat rate lunare, nu e vorba de faptul că nu poţi ci, de faptul că nu ţi-ai propus cu adevărat. Adică e o problemă de voinţă, nu de putere.

 

Există expresia că dacă vrei să ieşi din casă, cheltui bani. Vreau să-ţi spun că sistemele de plăţi au evoluat atât de mult, că nici nu mai e nevoie să ieşi din casă ca să cheltui bani.

 

Dar ce-ai zice de economii? Ce ai zice dacă ai economisi UN LEU PE ZI ÎN FIECARE ZI?

E prea complicat pentru tine?

Gândeşte-te că ce faci în fiecare zi devine obicei şi apoi tipar de existenţă. Îţi intră atât de mult în obişnuinţă şi în felul de a fi, că nu te mai poţi lăsa de obicei. Şi nici nu-ţi mai dai seama când faci sau ce faci.

 

Dacă pui deoparte un leu pe zi, într-un an de zile economiseşti 365 de lei.

 

Ce poţi să cumperi cu 365 de lei în prezent?

  • Dacă eşti mamă, ai tendinţa să te „sacrifici” şi să nu-ţi mai cumperi anumite lucruri pentru că au prioritate copiii. Aşa că dacă pui pentru tine zilnic un leu într-un plic, sau într-o cutie sau poate într-un borcan, într-un an economiseşti 365 de lei. În perioada în care sunt reduceri în magazine, poţi să mergi şi să îţi cumperi pentru tine, tot ceea ce nu-ţi permiţi în general. Un costum de haine, sau poate o pereche de pantofi sau altceva ce îţi doreşti foarte mult.
  • Un bilet de participare la un seminar de dezvoltare personală. Evident, ştiu multe persoane care spun că ar dori să se dezvolte personal, dar când aud că biletele de participare la aceste seminarii costă, spun că nu au bani. Nicio problemă. Pune un leu pe zi într-un borcan şi vei avea bani.
  • E posibil să se ivească o oportunitate de afaceri, de investiţii care să ajungă la o sumă apropiată. Ce te faci dacă nu ai nimic pus deoparte? Nu-i aşa că ratezi oportunitatea? Apoi dai vina pe criză sau pe alţii.
  • Rechizitele şi cărţile necesare unui copil la începerea anului şcolar. Pe moment, habar n-am cât îl ajunge pe un părinte să îşi echipeze copilul pentru şcoală. Dar dacă ne gândim că are nevoie de ghiozdan, caiete de toate tipurile, creioane colorate, penar, pixuri sau stilouri noi, plus uniformă, încălţări, s-ar putea ca cei 365 de lei să nu-i ajungă pentru un copil. Dar să spunem că în general cam atât costă. Dacă ai un copil, poţi să economiseşti un leu pe zi, dacă ai mai mulţi copii, poţi să economiseşti câte un leu de fiecare. Etc.

 

Dacă ai un venit aşa de mic, că nu-ţi permiţi să pui deoparte un leu pe zi, încearcă măcar cu 0,5 lei pe zi. într-un an de zile economiseşti 182,5 lei. Tot e ceva. Cu siguranţă este mult mai mult decât nimic.

 

Dacă faci parte din categoria de oameni cu venit peste 1000 de euro lunar, s-ar putea să nu ţi se potrivească această idee de a economisi un leu pe zi. Vezi dacă nu cumva ţi se potrivesc ideile de mai jos.

 

CATEGORII DE ECONOMISIRI

 

T. Harv Ecker în cartea lui, Secretele minţii de milionar ne dă câteva exemple de economisiri.

 

  1. 10% din venitul lunar.

De fapt, finaţiştii lumii ne spun că e bine să punem deoparte:

    • 10% pentru economii,
    • 10% pentru distracţii,
    • 10% fond pentru caritate,
    • 10% pentru educaţie şi dezvoltare personală,
    • 10% pentru investiţii (care să aducă profit).

Şi că ar trebui să ne descurcăm cu doar 50% din venit. Pentru mine n-a funcţionat chiar aşa. Dar cu economisirea a 10% din venit, am reuşit. Poate nu mereu.

Ce ne învaţă aceşti finanţişti? Ca fondul de economii, să-l numim ECONOMII, şi nu bani albi pentru zile negre. Motivul? DACĂ TE AŞTEPŢI LA ZILE NEGRE, LE VEI AVEA. Aşa că pur şi simplu poţi să creezi un fond de economii, de care să nu te atingi. Niciodată. Lasă-l să crească. În timp, pentru că banii atrag bani şi cu cât sunt mai mulţi, cu atât atrag mai mulţi, o să ai un fond considerabil de bani economisiţi.

 

2. un cent dublat în fiecare zi.

Ziua întâi un cent. Ziua a doua, doi cenţi. Ziua a treia, patru cenţi. Ziua a patra, opt cenţi. Ziua a cincea 16 cenţi. Ziua a şasea, 32 de cenţi. Ziua a şaptea, 64 de cenţi … Te-ai prins, da? Ideea e că într-o lună de 31 de zile ajungi la peste 10 milioane de dolari. Dacă nu mă crezi fă singur calculele.

 

La această variantă eu îţi propun să pui zilnic doar un leu. Fără să-l dublezi. Dacă faci zilnic operaţia şi se transformă în obicei, în timp, pe măsură ce veniturile ţi se diversifică, poţi să treci şi la varianta de un cent sau un leu dublat în fiecare zi.

Cred că e mai important obiceiul decât suma pe care o pui deoparte.

 

3. o anumită sumă fixă în fiecare lună

Dacă nu poţi să pui deoparte nici 10% din venit, nici un cent dublat în fiecare zi, poţi să economiseşti o sumă fixă în fiecare lună. Stabileşti singur cât şi când.

 

PLANIFICĂ-ŢI DIN TIMP EVENIMENTELE SAU ACHIZIŢIILE IMPORTANTE

 

Odată ce începi să îţi faci obiceiul de a economisi, începi să îţi planifici şi evenimentele sau achiziţiile pe care vrei să le faci. De ce? Ca să nu te destabilizezi financiar sau să le obţii prin credite.

  • Ai o nuntă. De cele mai multe ori, data nunţii e cunoscută cu câteva luni înainte (mai puţin a mea, că am stabilit-o în două săptămâni). Economiseşti ca să nu te dai peste cap şi să rămâi fără bani, mai ales că pe lângă darul pe care-l faci îţi mai cumperi şi ţinute şi pantofi şi alte accesorii. Toate acestea te pot ajunge la un salariu dintr-o lună. Şi poate că tocmai de aceea numeşti contribuţia ta amendă pentru că o simţi ca pe o datorie, ca pe o obligaţie. Ca să nu mai numeşti contribuţia ta amendă, începe să economiseşti lunar o anumită sumă de bani. Cât? Păi depinde de cât vrei să le oferi şi cât timp ai la dispoziţie. Împarţi suma de dar la numărul de luni şi ai obţinut suma pe care să o economiseşti. O să vezi că în luna nunţii nu mai ai de scos din buzunar tot salariul tău sau să te mai şi împrumuţi. Şi n-o să-ţi mai fie atât de greu. Eu am procedat aşa pentru nunta fratelui meu. Mi-a fost mult mai uşor în luna respectivă.
  • Vrei să pleci într-o excursie. Fie că plănuieşti să pleci în concediu în ţară sau peste hotare, deplasarea, cazarea, masa, costă. Plus alte cheltuieli. Haine potrivite, încălţări adecvate, alte echipamente, alte cheltuieli. Şi uneori costă mai mult decât îţi poţi permite. Plus banii de buzunar pe care vrei să-i ai ca să-ţi iei ceva suveniruri sau o îngheţată, o intrare la un muzeu etc. Gândeşte-te cât costă totul şi economiseşte lunar o parte din suma de care ai nevoie. Dacă vrei să pleci în altă ţară, poţi să economiseşti direct în euro. Aşa tentaţia de a-i cheltui atunci când apar urgenţe financiare e aproape de zero. Să zicem că pui deoparte 50 de euro în fiecare lună. Într-un an faci economii de 600 de euro. Şansele să pleci într-o călătorie cresc.
  • Vrei să faci o achiziţie mai costisitoare. Să zicem că vrei să cumperi ceva care costă cam 1000 de lei. Poţi să economiseşti 2,7 lei pe zi sau 84 lei pe lună.

Ideea este că nu mai laşi lucrurile la voia întâmplării. Ţi le stabileşti din timp când vrei să se întâmple. Şi lucrezi la ele ca să se întâmple. Aşa cum vrei tu.

 

STABILEŞTE-ŢI PRIORITĂŢI FINANCIARE

 

In acest articol am dat câteva idei pentru care să economiseşti bani. Dacă le consideri importante pe toate şi începi să faci un plic pentru concedii, un plic pentru rechizite, un plic pentru nuntă, un plic pentru … te destabilizezi financiar. Exact ca atunci când scoţi toată suma din buzunar atunci când ai nevoie. De aceea, iată ce îţi sugerez.

Scrie 10 lucruri pe care ţi le doreşti într-un an de zile. Reciteşte-le şi pune în dreptul lor suma aproximativă de care ai nevoie pentru a le îndeplini. Apoi alege obiectivul financiar cel mai important sau pe cel mai costisitor dacă e şi foarte important şi începe să strângi bani pentru el în mod echilibrat.

 

ATENŢIE! Rezistă tentaţiei de a lua bani din economii ca să îţi achiţi urgenţele. Crede-mă că ştiu cât e tentaţia de mare. Odată ce ai început să iei bani din economiile făcute, e foarte greu să-i mai pui înapoi. Apoi gândeşte-te! Pentru lucruri importante găseşti întotdeauna bani. ÎNTOTDEAUNA. Dacă vrei să te împrumuţi, pentru ce e mai uşor să obţii bani? Pentru că ţi s-a spart o ţeavă şi te inundă, sau ca să pui bani în plicul de concediu?

 

ÎNVAŢĂ-ŢI ŞI COPIII SĂ FACĂ ECONOMII

 

Evident, cel mai bun mod de a-ţi educa copiii, este prin exemplu personal. Dacă tu economiseşti, învaţă-i şi pe copii valoarea banilor şi învaţă-i să facă la fel

Din ce am văzut ca profesor, copiii primesc bani de pacheţel zilnic. Unii nu primesc şi se mulţumesc să mănânce cornul şi laptele oferite de guvern. Unii primesc chiar şi 10 lei sau mai mult pentru pachet în fiecare zi. Crezi că mai vor laptele şi cornul? Nu. Se joacă cu ele sau le aruncă. În cel mai fericit caz le dă altora care nu au.

Dar majoritatea elevilor au zilnic la ei cam 2-3 lei pentru pacheţel. Sau mai mult. Învaţă-ţi copilul ca din cei 2-3 lei pe care îi primeşte, să economisească măcar 0,5 de lei în fiecare zi. Spune-i că cei 0,5 lei economisiţi zilnic, înseamnă 2,5 lei într-o săptămână (şcolară), adică cam 10 lei pe lună sau 100 de lei pe an şcolar.

Mai spune-i că acei bani economisiţi are libertatea să şi-i folosească cum îi place lui. Dacă vrea să-şi cumpere ceva ce tu nu îţi permiţi, încă, îşi poate cumpăra. Sau poate acoperă parţial costul unei excursii în care vrea să meargă. Sau îşi cumpără o minge sau … orice îşi doreşte şi se încadrează în suma strânsă. Crede-mă că dacă îi explici de ce e bine să economisească şi îi dai şi tu exemplu, nu va fi greu pentru copilul tău să evite să cheltuiască până la ultimul bănuţ, doar pentru că ştie că va primi alţii a doua zi.

 

AVANTAJELE ECONOMIILOR

 

  1. te disciplinează. Te ajută să îţi propui scopuri       financiare, să te angajezi în procesul de economisire şi să te ţii de angajament până îţi atingi scopul.
  2. creează obiceiuri de a nu cheltui până la ultimul bănuţ. Specialiştii spun că e nevoie doar de 30 de zile de acţiune repetată zilnic pentru ca acea acţiune să devină obicei şi să intre pe pilot automat. Doar 30 de zile faci o activitate în mod conştient şi depui efort să-ţi aminteşti, apoi, devine obişnuinţă. Odată ce te obişnuieşti să strângi bani şi să-i pui deoparte ştii mai bine cum să te descurci pe vremuri de criză.
  3. te obişnuieşti să ai parte de recompensă întârziată. Autorii de cărţi de educaţie financiară ne spun că o diferenţă majoră între cei săraci şi cei care au bani, este că cei din categoria a doua au învăţat să-şi amâne recompensele pentru atunci când şi le permit. Cei bogaţi sau cu bani, nu pleacă în excursie şi nu îşi cumpără bunuri cu bani din credite. Ci cu bani din profituri. În cel mai rău caz se recompensează cu bani din economii. Dar pentru ei, este mai important să facă economii şi investiţii, mai mult chiar decât confortul personal. Îmi amintesc că Robert Kiyosaki spune că la începutul afacerii lor, aveau atâtea dificultăţi financiare, că dormeau în maşină sau pe la rude. Şi toată lumea îi întreba de ce nu îşi iau o slujbă? Pentru că voiau să fie liberi. Sau că Kim Kiyosaki si-a cumpărat maşina pe care şi-o dorea din banii obţinuţi ca profit. În felul ăsta maşina a fost un premiu (pe care l-a iubit). Dacă o cumpăra cu bani din credit, maşina o făcea să muncească precum o sclavă şi ar fi urât maşina. Cred că avem mare nevoie de lecţii pe tema asta.
  4. îţi planifici viaţa. Nu mai laşi lucrurile la voia întâmplării. Că dacă o fi, o fi. Ţi le planifici tu. Şi evenimentele şi viaţa financiară. Şi atunci nu mai eşti ca într-o barcă în largul mării la soarta vânturilor şi a furtunilor, ci eşti într-o corabie cu motor foarte puternic care face faţă vicisitudinilor.
  5. eşti pregătit şi pentru oportunităţi. Dacă îţi faci obiceiul de a economisi şi să nu ca să ai bani albi pentru zile negre, ci ca să ai bani în caz că se iveşte o oportunitate, când acestea apar, ai finanţele de care ai nevoie. Trebuie doar să alegi cea mai bună sau cele mai avantajoase oportunităţi.

 

Dacă tu mai cunoşti alte idei sau criterii de a face economii, te rog să ni-l împărtăşeşti într-un comentariu. Dacă ştii şi alte avantaje ale economisirii banilor, iarăşi te rog să scrii mai jos ca să se folosească şi alţi cititori.

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

SFATURI ŞI SFĂTUITORI

 

 

Ti s-a întâmplat vreodată să te întâlneşti cu cineva cunoscut şi să te întrebe „ce mai faci?” iar când începi să-i răspunzi să te întrerupă şi să-ţi spună ce ar trebui să faci? Cred că da. Cum te-ai simţit că acea persoană începe să-ţi spună ce ar trebui să faci?

 

Mie mi s-a întâmplat. Şi m-am enervat. Apoi mi-am dat seama că dacă m-am enervat, înseamnă că şi eu fac la fel. Că ăsta este singurul motiv pentru care aş fi putut să mă enervez. Din materialele de psihologie pe care le citesc se spune că nu ne enervează la alţii decât defectele noastre pe care le vedem în oglindă prin acţiunile lor. Numai că nu avem curajul să recunoaştem.

Aşa că, da, şi eu sunt o persoană care atunci când te întâlneşte s-ar putea să-ţi spună ce trebuie să faci.

 

Ţi s-a întâmplat să vezi că după ce ai sfătuit pe cineva ce trebuie să facă, fie continuă să facă cum îi place fără să ţină cont de părerile tale, fie să te evite? Iar tu te enervezi şi ai impresia că îi place să sufere. Că i-ai vrut binele şi nu înţelegi de ce te evită. De ce refuză să facă ce-i spui să facă? Şi ai tendinţa să-i mai spui odată. Opreşte-te! Persoana respectivă nu are nevoie de sfaturile tale. Mai mult decât atât se simte chiar umilită şi insultată, să constate că te crezi superior sau superioară şi o desconsideri pe ea.

 

După ce am conştientizat asta am încercat să nu mai dau sfaturi gratuite. Dar cred că din obişnuinţă, încă mai fac greşeala asta.

 

Oricum, îmi amintesc că un Sf. Părinte spune că poţi să dai sfaturi altora doar în două situaţii:

–         dacă persoana cu pricina te întreabă şi îţi cere ea sfatul

–         dacă viaţa acelei persoane depinde de sfatul tău.

 

În alte locuri am citit că atunci când dăm altora sfaturi şi le spunem ce să facă le oferim soluţii nu la problemele lor ci la ale noastre.

 

Tipuri de sfătuitori

 

Cred că putem să deosebim două categorii de sfătuitori:

 

 

  1. Sfătuitori de duzină, neprofesionişti.

 

In această categorie intră oricine dintre noi care începe să-şi dea cu părerea despre o anumită problemă şi evident îţi spune ce să faci. Partea cea mai neplăcută este că aceştia folosesc în exces expresia trebuie să. În momentul în care auzim că trebuie să, înţelegem că nu avem încotro. Că este singura cale prin care putem să facem un anumit lucru. Ne simţim cumva obligaţi, forţaţi să procedăm aşa cum ne spune persoana care foloseşte expresia asta.

De foarte multe ori, ne enervează şi căutăm să evităm persoana care ne sfătuieşte astfel. Alteori ne enervează tonul pe care o spune. Nu realizăm că ne enervează expresia sau tonul folosit şi de multe ori credem că ne enervează persoana.

 

Evident, modul în care spune că trebuie să, depinde foarte mult şi de personalitatea celui care foloseşte expresia mai sus numită. Cel mai greu de acceptat este expresia din gura unor persoane cu personalitate coleric puternic. Acestea în general au tendinţa de a da ordine şi dispoziţii pe tonalităţi care nu te lasă să mai adaugi ceva. Aşa că în asemenea cazuri te simţi la comandă. Ai impresia că cel ce-ţi vorbeşte intră cu picioarele în viaţa ta şi îţi dă ordine.

Un alt sentiment pe care eu l-am simţit atunci când alţii mi-au spus mie că trebuie să şi pe tonalităţi de poruncă, a fost de umilinţă. Aveam impresia că persoana care îmi spune ce să fac mă considera o proastă. Incapabilă să iau decizii pentru viaţa mea. Iar ea le ştia pe toate. Avea răspunsuri la toate. Am avut impresia că sunt tratată de sus. Şi probabil că şi alţii au avut aceeaşi impresie ori de câte ori am folosit eu expresia trebuie să.

 

Ceea ce nu realizează persoanele care spun că TREBUIE SĂ, este că devin responsabile de sfaturile pe care le dau. Nu ţin cont de personalitatea, de experienţele personale ale celor pe care-i sfătuiesc. Habar n-au dacă sfaturile lor se potrivesc sau nu cu viaţa celui sfătuit şi nici nu-i interesează. Ei îţi dau rezolvarea la o problemă pe care poate că nici nu o ai. Sau mai exact ţi-o vâră pe gât. Iar dacă eşti slab la capitolul încredere în sine, s-ar putea să iei de bune toate aceste sfaturi, să le urmezi şi să nu ţi se potrivească. Şi atunci îţi nenoroceşti viaţa.

«     Sfătuitori care au urmat programe de dezvoltare personală

 

Tot în categoria de sfătuitori amatori s-ar putea să-i găseşti pe cei care au citi cărţi de dezvoltare personală, sau au călătorit sau au auzit de multe cazuri asemănătoare. Aceştia au un alt stil de a-ţi da sfaturi. Evident, şi în cazul lor un cuvânt greu de spus îl are şi tipul de personalitate. Cei cu personalitate colerică s-ar putea să-ţi spună şi ei ce ar trebui să faci, deşi poate mai lucrează la tonalitate. Sau înlocuiesc expresia TREBUIE SĂ cu AR FINE SĂ. Nu mai e la fel de poruncitoare. E o sugestie.

 

Unii dintre ei te ascultă până la capăt şi doar dacă tu îi întrebi s-ar putea să-ţi răspundă. Iată câteva tipuri de răspunsuri pe care e posibil să le auzi:

–         eu m-am lovit de o situaţie asemănătoare şi am procedat aşa. Pentru mine a funcţionat. Sau, ştiu pe cineva care a trecut printr-o situaţie asemănătoare şi a procedat aşa. Pentru acea persoană a funcţionat. Tu verifică şi alte soluţii şi vezi care e cea mai potrivită pentru tine. Ei, parcă nu mai sună a poruncă, nu? Îţi sugerează că soluţia pe care o cunosc e una din multe. Eşti liber să cauţi şi să alegi ce ţi se potriveşte sau ce-ţi place. Dacă o alegi pe cea sugerată de ei, se bucură că te-au putut ajuta. Dacă alegi altă soluţie, se bucură, oricum, pentru că dovedeşti că eşti o persoană inteligentă şi capabilă să decidă pentru sine.

–         S-ar putea să-ţi răspundă cu o altă întrebare. Cum vezi tu ieşirea din problema asta? Şi atunci începi să te gândeşti şi îţi dai singur răspunsurile. Crezi că o să le aplici? Cu siguranţă. Pentru că sunt răspunsurile tale la problemele pe care le ai şi ţi se potrivesc cel mai bine.

 

În astfel de situaţii, răspunderea principală este a ta. Pentru că ei nu te mai obligă. Nu-ţi mai spun ce TREBUIE SĂ faci. Tu alegi. Dar de multe ori s-ar putea să alegi singur să-i urmezi, tocmai pentru că ţi-au oferit libertatea de a alege. Şi pentru că tu i-ai întrebat. Tu ai cerut ajutorul. Deci ai încredere în ei.

 

  1. Sfătuitori profesionişti

 

In această categorie intră cei ce sunt specializaţi pe o anumită meserie:

  • medici

  • terapeuti

–  avocaţi

–  psihologi

–  contabili

–  secretare etc

Pentru a obţine sfaturi de specialitate de la aceste categorii de specialişti, va trebui cel mai adesea să umbli la portofel. Pentru că nu-şi oferă sfaturile fără să fie întrebaţi. Iar dacă îi întrebi, plăteşti. Că ei din asta trăiesc.

 

Atenţie, însă! Ar fi bine să nu consulţi niciodată două persoane specialiste pentru aceeaşi problemă. S-ar putea să afli soluţii diferite şi să devii confuz. Şi atunci vei apela şi la a treia părere şi poate şi la a patra şi aşa mai departe.

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

FRICA TE OPREŞTE SĂ VISEZI

visarea

 

 

In aceşti patru ani de dezvoltare personală, am auzit adesea la seminarii despre importanţa realizării unui JURNAL DE VISE. Cât este de puternică această unealtă în care îţi scrii 100 de vise şi lipeşti poze cu ele în dreptul visului. Apoi le vizualizezi şi visezi din nou zilnic. Am auzit şi citit că milionarii ajung milionari pentru că îşi văd visul cu ochii minţii în fiecare zi. Îl au afişat undeva la vedere şi zilnic îl văd sub forma unei poze, a unui slogan etc. Şi pentru că îl văd, îl trăiesc zilnic, chiar dacă nu este aievea, ci doar în imaginaţia lor. Dar miliardarii, au ajuns miliardari pentru că îşi văd visul de câteva ori pe zi. Şi pentru că îl văd de câteva ori pe zi, şi pentru că îl trăiesc cu intensitate de câteva ori pe zi, atrag visul spre ei. Bineînţeles că nu e suficient să visezi, mai trebuie să şi munceşti.
Dar de muncit ne pricepem cu toţii, dar visurile noastre par să stagneze sau să fie suspendate. Şi pentru că mulţi dintre noi am uitat să mai visăm, de multe ori doar muncim pentru a împlini visele celor care nu au uitat să facă asta.
După ce am auzit despre acest JURNAL DE VISE ale întreprinzătorilor din străinătate, am început să aflu că şi la noi în România, sunt oameni de afaceri care îşi ţin un jurnal de vise şi recomandă altora să ţină unul dacă vor să muncească pentru visele lor şi să şi le împlinească.

DE CE E IMPORTANT SĂ VISEZI?

Pentru că cei care visează ştiu exact ce vor. Şi cum vor. În detaliu. Şi cât vor. Şi când vor. Şi de ce vor. Aşa că ei luptă şi muncesc şi atrag tot ceea ce vor pentru că au claritate în tot ceea ce-şi doresc.

Cei care nu visează, ştiu doar CE NU VOR. Iar dacă îi întrebi de ce nu vor ceea ce nu vor, nu ştiu să-ţi răspundă. Şi nici ce vor nu ştiu. Aşa că luptă doar contra a ceea ce nu vor şi atrag şi mai mult lucrurile pe care NU LE VOR. Pentru că doar asupra lor se concentrează.

O carte extraordinară, care te poate ajuta să-ţi dai seama de ceea ce vrei şi de ce vrei este Viaţa nu aşteaptă… trezeşte-te! de Lynn Grabhorn.

Cum îţi visai viitorul, cum te vedeai când erai mic/ă?

Pe când eram copil şi adolescentă obişnuiam să petrec multe ore stând întinsă în pat şi să visez cu ochii deschişi la cum va fi viaţa mea în viitor. Mă visam frumoasă şi elegantă, locuind într-o casă mare. Mă visam că sunt scriitoare de succes. Îmi imaginam că scriu cărţi de poezii, apoi romane. Prin facultate îmi imaginam diferite subiecte de natură geografică pe care urma să le tratez în cărţile mele.
Era pasiunea mea. Nimic nu-mi făcea mai multă plăcere decât să lenevesc şi să mă imaginez într-un viitor nedefinit, ducând o viaţă roz, plină de tot ce-mi doream şi mai ales tot ce-mi lipsea la acel moment. Iar când mă plictiseam de cât de bine arăta viaţa mea în imaginaţie, schimbam scenariul şi o luam de la capăt.
Partea negativă e că habar nu aveam că mai şi trebuie să muncesc, ca să fac visele să se împlinească. Adică nu auzisem că trebuie să faci ceva în direcţia viselor. Era doar visare pur şi simplu. Fără muncă.

Tu îţi mai aminteşti ce visai pe când erai copil? Cum îţi vedeai viitorul? Ce făceai în viitor? Cu ce te ocupai? Aveai o meserie? Aveai o casă? O maşină? O persoană care să te iubească? Aveai copii?

Imaginea de acum corespunde cu ceea ce visai atunci?

Si bineînţeles pentru că pe atunci doar visam, fără să fac nimic pentru a-mi pune în aplicare fanteziile, încă nu am ajuns să-mi împlinesc toate acele vise. Acolo unde visarea s-a împletit cu munca susţinută, am reuşit să ating acele vise.
Aşa se face că mi-am împlinit visul de a face o facultate, îmi trăiesc visul de a fi profesor, mi-am atins visul de a avea elevi la olimpiada naţională de geografie, mi-am atins visul de a primi gradaţia de merit. Îmi trăiesc visul de a mă trezi la ore târzii dimineaţa, îmi trăiesc visul de a-mi fi păstrat numele de dinainte de căsătorie. Toate astea sunt vise la care am lucrat cu dârzenie şi ambiţie ani de zile şi pe care le-am împlinit. Dar pentru celelalte mai am de visat şi de muncit.

Ţi-ai împlinit toate acele vise din copilărie?

Cum te vezi peste cinci sau zece ani?

Acum vreo doi ani, am fost întrebată de un om de afaceri, de un lider, cum mă văd peste cinci sau zece ani. Am încercat să mă gândesc şi am realizat că nu mă vedeam nicicum. În faţa mea parcă era un zid, un văl negru şi nu puteam să văd nicio imagine despre cum mi-aş fi dorit să fiu.
Deşi am auzit atâtea discursuri şi am citit atâtea cărţi despre importanţa visării, de data asta nu mai puteam visa. Peste viitorul meu, în imaginaţia mea se aşternea întunericul. Apoi acel lider a răspuns în locul meu. „Dacă nu ştii cum o să fie viaţa ta peste cinci sau peste zece ani, priveşte la cei ce sunt deja acolo şi fac ce faci şi tu. Dacă nu faci nimic în afară de datorie la locul de muncă, viaţa ta va fi la fel de tristă şi de mizerabilă cum este a celor ce sunt cu cinci sau zece ani mai mari ca tine şi nu fac nimic decât să se plângă. Dar dacă ai vise şi faci ceva în plus ca să ţi le atingi, viaţa ta va fi ca a celor ce muncesc pentru visele lor.

Uneori, când citesc sau ascult diferite materiale care implică visarea vieţii pe care mi-o doresc, reuşesc să fac aceste exerciţii de visare a viitorului, dar dacă încerc să fac asta fără acele materiale, să visez viaţa mea viitoare, adesea adorm.
Şi ştii ceva? Am auzit într-un discurs că E GRATIS SĂ VISEZI. Deci, dacă tot e gratis, de ce să nu-ţi imaginezi şi să nu visezi viitorul tău într-o aură luminoasă plină de reuşite şi de fericire? Cei care au adus schimbări colosale în lume prin diferitele tehnologii sau servicii, au făcut-o tocmai pentru că au visat la scară foarte mare.
Sunt convinsă că dacă s-ar pune taxă pe visare, am căuta cu toţii să visăm, ca să furăm nişte frânturi de vis, despre cum ar putea să arate viaţa noastră. Dar pentru că e gratis, nu ne prea dăm în vânt după vise.

Tu cum te vezi peste cinci sau zece ani?
Cum va arăta viaţa ta atunci?
Ce prieteni te vor înconjura?
Cum vei arăta tu?

DE CE NU MAI VISEZI ÎN PREZENT?

Acum însă situaţia este alta. Mi se întâmplă foarte des să fiu atât de implicată în procesul muncii, că nu mai am timp să visez. Iar asta este încă un lucru negativ, căci munca fără vis se aseamănă cu încercarea de a aranja piesele unui puzlle fără să ştii cum arată imaginea finală.
Dar hai să vedem care sunt câteva cauze care diminuează starea de visare la noi în prezent:

Convingerile.

De-a lungul timpului am tot auzit că e periculos să visezi, că trebuie să fim realişti, să coborâm cu picioarele pe pământ şi „să nu mai visăm la cai verzi pe pereţi” că n-or să se întâmple. Am auzit că viaţa este grea şi că e pierdere de timp să visăm la o viaţă mai bună, la o carieră mai bună etc. Am auzit că pentru a te realiza în viaţă e nevoie de muncă, doar de muncă. Aşa s-au născut convingerile din mintea noastră că e periculos să visezi.
Ştii ceva? Toate aceste convingeri sunt greşite. Dacă vrei să schimbi ceva în viaţa ta e nevoie de multă visare împletită cu multă muncă. Dar atenţie că dacă tu nu visezi, o va face altcineva şi în final ajungi să munceşti, dar nu la visul tău ci la al altuia.

Iată ce spune Napoleon Hill în cartea lui, De la idee la bani: „Mintea umană poate crea orice lucru pe care şi-l imaginează şi în care crede. Alocă 30 minute zilnicgândirii creative” – nu trebuie să te gândeşti la altceva decât la lucrurile pe care le doreşti. Dezvoltă-ţi obiceiul de aţi aminti care este scopul vieţii tale atunci când te trezeşti, când mergi seara la culcare şi de mai multe ori, de-a lungul zilei”.

 Sistemul.

Ai văzut filmul Matrix? Eu când l-am văzut prima dată, la recomandarea unui prieten, am zis că este un film pur SF lipsit de logică şi de real. Dar în timp, mi-am schimbat această părere. Este un film care arată realitatea zilelor în care trăim şi a sistemului în care muncim. În film se spunea că oamenii nu sunt decât nişte baterii care alimentează cu energia lor un sistem. Că li se creează o viaţă artificială care li se derulează în minte ca şi cum ar fi reală.

Doar azi 70 % reducere la filme la emag.ro

Păi hai să vedem cum e la noi în realitate. Sistemul pentru care muncim, are grijă să ne ţină atât de ocupaţi, ca să nu mai avem timp să visăm. Să nu mai vedem că viaţa noastră este mizerabilă, că am vrea şi pentru noi anumite lucruri. Să nu cumva să ne dorim să avem concedii lungi şi posibilitate să călătorim. Să vedem lumea asta cu proprii noştri ochi şi să ne bucurăm de viaţa pe care o ducem. Trebuie doar să muncim pentru ei, cei ce creează sistemul. De visat se ocupă ei. Noi doar muncim. Asta înseamnă că nu suntem cu nimic mai diferiţi decât acele triste baterii din Matrix care ţin în viaţă cu energia lor un sistem. Şi când o baterie se epuizează ce se întâmplă? E înlocuită şi cea veche e aruncată. Ce se întâmplă cu tine dacă te îmbolnăveşti sau dacă nu mai poţi să efectuezi anumite operaţiuni? Crezi că va suferi sistemul după tine? Nu. Se găseşte altcineva capabil care să-ţi ia locul. Deci până aici jucăm perfect rolul de biete baterii.

Cât despre visare. Nu mai e nevoie să o facem. Are grijă sistemul să ne ofere o gamă variată de filme (poveşti i/reale) care ne hrănesc emoţional şi spiritual. Şi în timp ce urmărim poveştile derulate de mintea altora şi jucate de alţii, avem impresia că ne relaxăm, că vizităm şi noi acele locuri şi trăim povestea.

Mai mult decât atât, sistemul are grijă ca tot ceea ce vedem pe marile sau micile ecrane să fie cât mai „real” pentru noi. Aşa că a inventat tehnologii care să ne facă să trăim poveştile ca şi când am fi prezenţi în ele. Aşa au apărut tehnologiile 3D, Blue Ray etc. Scopul lor este să ne amăgească că ne trăim viaţa pe care am visat-o, când de fapt noi nu mai avem timp să visăm pentru noi. Suntem prea ocupaţi să muncim la visele altora.

Nu mă înţelege greşit. Nu am nimic împotriva acestor tehnologii. Şi eu îmi doresc asemenea aparate în casă să văd filmele preferate la o calitate oferită de ele, în format 3D sau Blue Ray. Cu atât mai mult cu cât sunt şi o mare admiratoare de filme şi de poveşti. Spun doar că ar trebui să ne ocupăm şi de povestea noastră. Să o scriem şi să o trăim la intensitate maximă.

Undele cererbrale.

Vorbeam în articolul Copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi că bebeluşii se găsesc dominant în starea de unde delta a unui somn profund. Că copiii până la 13 ani sunt în starea theta, specifică visării, iar noi adulţii, concentraţi adesea pe muncă şi pe rezultate suntem cel mai frecvent în starea Beta. Chiar pentru a trece în starea alfa, stare specifică relaxării şi visării cu ochii deschişi avem nevoie de efort şi exerciţiu. Cu atât mai mult e mai mare efortul de a trece în starea theta, specifică copiilor, şi a stării de la limita dintre trezie şi somn. Aşa că odată cu vârsta am uitat să ne mai relaxăm şi să mai şi visăm. Reuşim însă, cu ajutorul psiho-terapeuţilor.

Frica.

Două tipuri de frică ne împiedică să mai visăm.

  • Frica de a nu fi dezamăgiţi.

S-ar părea că de la vârsta de copil şi până la vârsta adultă o bună parte din visele noastre nu s-au împlinit. Poate că nu s-au împlinit pentru că am ascultat de cei din jur să revenim cu picioarele pe pământ. Sau poate pentru că nu am crezut suficient de tare în visurile noastre. Sau poate pentru că nu am avut suficientă încredere nici în noi şi nici în Dumnezeu. Sau poate pentru că pur şi simplu nu am luptat suficient pentru ele. Am preferat să lenevim.
Dar am fost foarte dezamăgiţi că nu ni s-a împlinit visul, aşa că pentru a ne proteja de alte posibile dezamăgiri, refuzăm să mai visăm şi să mai credem că e posibil să ni le împlinim.

 

  • Frica de a se împlini visul.

[Ş]tiu că sună paradoxal. Cum adică să-ţi fie teamă să ţi se împlinească visul? Ei bine, da, e posibil. Ca teama de a se împlini să te facă să nu-l mai doreşti sau să nu ţi-l mai imaginezi. De ce? Păi dacă s-ar împlini n-ai mai avea motiv să te plângi. Cine te-ar mai asculta dacă ai vorbi atât de pozitiv despre tine? Că eşti fericit că ţi s-a împlinit visul? Că nu-ţi vine să crezi ce minune ai trăit… Că uite ce extraordinar e totul… etc apoi s-ar putea să te plictiseşti chiar tu de atâta fericire care ţi se întâmplă că ţi s-a împlinit visul.
Şi atunci, ce rost are să mai visezi?

Hoţii de vise.

Poate că nu-ţi vine să crezi dar zi de zi ne întâlnim cu hoţi de vise. Persoane care ne spun că nu se poate pentru că… nu suntem bine pregătiţi… sau plutim… sau că e imposibil… sau că trebuie să dai mită ca să reuşeşti… sau că toţi care reuşesc sunt corupţi… sau că nu eşti în stare de nimic… sau că nu ai suficiente studii… sau bani… sau energie… etc.
Ne ciocnim de ei în fiecare zi. şi uneori sunt chiar persoane apropiate care ne iubesc şi ne vor binele. Şi ne fură visul. Şi atunci se naşte întrebarea, dacă ne iubesc, de ce ne opresc? Ei spun că vor să ne protejeze. Ca să nu suferim. Să nu fim dezamăgiţi.
Şi ceilalţi? Ce interes au să ne fure visul? Poate că o fac din invidie. Sau ca să nu sufere ei. Pentru că dacă noi ne atingem visul, ei se fac de ruşine sau suferă că ei au eşuat.

Exerciţiu.

Ia o foaie de hârtie şi notează ce-ţi doreai pe când erai copil.
Notează dacă acel vis s-a împlinit şi cum.
Notează ce-ţi doreşti acum şi pentru următorii cinci-zece ani. Scrie cât mai multe detalii. Menţionează şi de ce îţi doreşti ceea ce-ţi doreşti.
Apoi caută activităţi prin care să îţi atingi visul.
*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward. Şi în acest fel ajutăm şi pe alţii să-şi împlinească visele.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

SUPERSTIŢII

pisica neagra

 

 

Dacă crezi că poţi, ai dreptate. Dacă crezi că nu poţi, ai dreptate. (Henry Ford)

În ultimii patru ani am auzit frecvent cuvintele lui Henry Ford. Ceea ce contează cel mai mult în tot ceea ce faci şi rezultatele pe care le ai, e legat de credinţa ta.

Nu e puterea blestemului, e PUTEREA PE CARE O DAI blestemului. (Filmul Penelope)

Aşa suna morala filmului Penelope, o fată care s-a născut blestemată să aibă rât de porc, până îşi va întâlni iubirea care s-o accepte aşa cum este.

Dacă eşti o persoană superstiţioasă, să ştii că nu-mi bat joc de credinţele tale. Eşti liber să crezi ce vrei şi cum vrei. Eu doar îţi spun cum tratez eu aceste superstiţii.

Cu mult înainte de a auzi aceste expresii care să mă impresioneze am auzit predicile şi cuvintele Bisericii.

De fapt, le-am auzit încă din perioada copilăriei mele. Din fragedă copilărie am mers la Biserică şi mi-a plăcut să ascult şi să învăţ.

Şi într-o zi am auzit că ori crezi în Dumnezeu, ori crezi în superstiţii. Nu poţi să crezi în ambele. Pentru că se exclud reciproc.

Prima parte a copilăriei mele am crezut şi eu în superstiţii precum că nu ştiu ce se întâmplă dacă îţi taie calea o pisică, iar dacă e neagră, cu atât mai rău.

Şi dacă se întâmpla ca o pisică să-mi taie calea trebuia să fac nu ştiu câţi paşi înapoi cu spatele. Şi nu mai ştiu ce. Şi am făcut acele ritualuri la început.
Cum sunt fată de la sat cu multe fântâni la poartă, există superstiţia că dacă îţi iese cineva cu găleata goală la fântână în timp ce eşti pe drum, îţi merge rău.

Şi la început am crezut în ele şi aşteptam ca cei ieşiţi cu găleata goală să o umple ca să-mi meargă bine.

Apoi, fie în urma celor auzite la Biserică, fie pentru că mergeam la Biserică atunci când îmi ieşeau oamenii sau femeile cu golul, am început să mă gândesc: Ce se poate întâmpla? Să nu mai găsesc Biserica acolo? Să fie închisă Biserica Duminica dimineaţă?

Duminica după-amiază mai ieşeam la cofetăria din sat, sau, în cursul săptămânii trebuia, poate să ajung la dispensar. Mergeam cam o oră pe jos.

Şi dacă era vară şi străbăteam la picior tot satul ca să ajung în centrul comunei, îmi ieşeau în cale cel puţin zece persoane cu găleata goală.

La un moment dat m-am plictisit să-i mai aştept pe toţi să-şi umple găleţile. Şi găseam acolo şi cofetăria şi dispensarul şi erau deschise şi funcţionale. Mă rog… relativ funcţionale.

Vorbesc de perioada comunistă în care la cofetărie era o coadă de ne-descris, mai ales vara şi mai ales la îngheţată.

Şi pentru că era o îmbulzeală de nu se mai ştia care e la rând, vânzătoarea mai scotea din când în când cotorul de mătură şi începea să lovească ce găsea, mâini, capete…, orice.

Deci, ăsta era singurul lucru rău care mi se putea întâmpla dacă mi se ieşea cu golul. Să primesc unul sau câteva cotoare de mătură în cap în timp ce stăteam la rând la îngheţată.
Cu timpul am realizat că cel puţin aceste două superstiţii sunt absolut prosteşti şi am refuzat să le mai cred.

Ghici ce? Au încetat să-şi mai facă efectul.

AM DECIS SĂ NU MAI CRED ÎN SUPERSTIŢII

Dar îmi amintesc momentul în care am decis să nu mai cred în superstiţii.
Eram studentă în anul patru şi aveam un examen dificil cu o profesoară despre care se zvonea printre studenţi că nu le suportă pe fete şi-i cam place să le pice la examen, pentru că cu ani în urmă îşi surprinsese soţul în flagrant cu o studentă.

Nu am idee cât era de adevărată această vorbă sau poate era doar un zvon înflorit de alte studente ce picaseră examenul. Cert este că-mi era teamă.

Mai mult decât atât, preluasem o superstiţie pe care tata o respecta cu sfinţenie, să nu înceapă o lucrare în zi de marţi sau de sâmbătă. Ori eu, pentru acest examen m-am apucat de învăţat într-o sâmbătă.

Studiasem toată materia, dar pentru că îmi era teamă, îmi doream doar să trec. Nota cinci. Atât îmi doream.

Aşa că am început să mă rog: „Doamne ajută-mă să trec examenul chiar dacă m-am apucat de învăţat sâmbăta. Ştiu că e o superstiţie şi e păcat să crezi în ele. Iar dacă mă ajuţi să trec n-o să mai cred în alte superstiţii”.

Vreau să spun că, nu doar că am trecut examenul, dar am luat nota 10, ceea ce mi-a dovedit cu vârf şi îndesat că crezusem greşit.

De atunci, mă străduiesc să nu mai cred în superstiţii. Cel puţin, nu în mod voluntar. Poate mă gândesc la ele, dar în momentul în care devin conştientă de ceea ce fac, renunţ la credinţa în ele.

Iată alte superstiţii de care am auzit şi ce s-a întâmplat în viaţa mea când nu le-am mai respectat.

AM TRAS BILETUL CU NR. 13

La examenul de definitivat, proba de specialitate orală, care era pe data de 23 august 2003, sora mea avea nunta în sat, era mireasă.

Deşi în primă fază i-am zis că nu pot ajunge la nuntă, mi-am propus ca să intru mai repede.

Nu în ordine alfabetica, căci fiind cu litera R aş fi avut de aşteptat. Iar după examen, voiam să fac tot posibilul să ajung şi eu, măcar la partea cu petrecerea.

Am reuşit să intru pe la ora zece în sala de examen, am tras biletul cu nr. 13 şi am luat loc în bancă.

Mi-a picat cel mai frumos subiect, „Clasificarea oraşelor”, subiect pe care îmi ţinusem inspecţia pentru acel examen.

Oricâte emoţii aş fi avut, tot erau şanse mari să-mi amintesc ce am făcut la lecţia de la inspecţie, mai ales că a fost temeinic învăţată.

Aşa că m-am aşezat în bancă, complet relaxată şi în timp ce mă concentram să scriu pe ciornă ce urma să răspund, eram atentă şi la ce se întâmpla cu ceilalţi.

Era o colegă care învăţase papagaliceşte şi avea emoţii şi se poticnea la fiecare propoziţie mai rău ca elevii (ăia care învaţă pe de rost).

Când profesorii au terminat să o asculte a întrebat: „Am trecut?” Şi pentru că profesorii nu ne spuneau notele chiar pe loc, ea a insistat, dar de data asta începuse să plângă: „Am trecut, pot să mă duc să învăţ la psihologie?”.

Când au văzut-o plângând, profesorii au încercat să o liniştească spunându-i să nu iasă din sală plângând, că îi va demoraliza pe toţi care aşteaptă să intre. Dar n-a fost chip.

Apoi a venit rândul meu să răspund, şi am făcut-o foarte degajat.

Asta în condiţiile în care cel mai teamă mi-a fost în viaţă de examenele orale.

Nu m-au lăsat să termin, ceea ce pentru mine însemna că au fost foarte mulţumiţi şi mi-au dat zece. Dar mi-au zis. „Eşti liberă. Poţi să te duci să „înveţi” la psihologie. Deşi ar fi trebuit să învăţaţi până acum, iar acum doar să repetaţi”.

Iar eu, foarte fericită am zis. „Nu. Mă duc la nuntă” . Şi am ieşit din sală radiind de fericire.

Am ajuns la gară, am găsit un tren şi când am ajuns la primărie, i-am aşteptat eu acolo pe miri şi le-am făcut cea mai mare surpriză şi bucurie.

Dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi crezut că numărul 13 este cu ghinion, aşa cum se spune? N-aş vrea să mă gândesc.

ALTE SUPERSTIŢII

Noroc şi zeul Moloh

Incă din copilărie auzisem că a crede în noroc înseamnă a-ţi pune nădejdea în ajutorul necuratului. Pentru că dacă tu crezi în Dumnezeu şi-n ajutorul Lui, n-ai nevoie de NOROC.

Dar acum câţiva ani, pe când eram în Elveţia la cea mai bună prietenă a mea, preotul român de la Biserica de acolo mi-a mai dat nişte explicaţii.

Se pare că numele de Noroc este asociat cu zeul antic Moloh pentru care evreii au fost pedepsiţi de Dumnezeu, atunci când credeau în el.

Mai mult decât atât inclusiv obiceiul de a bate în lemn este atribuit chemării zeului Moloh şi alungării altor spirite rele.
Cu alte cuvinte, e superstiţie nu doar să crezi în noroc, ci şi să baţi în lemn, ca să alungi ghinioanele sau alte lucruri rele.

Aşa că de atunci, mă străduiesc să ţin minte şi să nu mai bat în lemn şi nici să mai cred în noroc.
Iar eu pot să spun că m-a ajutat Dumnezeu cu multe alte lucruri bune de când nu mai cred şi nu mă mai încred în noroc.

Deochiul şi culoarea roşie

In cărţile părintelui Cleopa am găsit scris că e păcat, e superstiţie să crezi că dacă pui culoarea roşie îndepărtezi riscul de deochi, sau că trebuie să scuipi persoana pe care o admiri, ca să nu o deochi.

Părintele şi explică de ce.

De exemplu, scuipatul, e deja folosit la Sf. Botez. Naşii sunt puşi de preot să se întoarcă spre apus şi să-l scuipe pe cel rău şi să-l îndepărteze de la cel ce urmează a fi botezat.

A te apuca şi tu să mai scuipi persoana care deja s-a unit cu Dumnezeu prin Botez, este a nu te încrede că Botezul e suficient de bun.

Și, cred că nimănui nu-i face plăcere să fie umplut de saliva altor persoane din preajmă.

Dar legat de practicile îndepărtării riscului de deochi, fie prin scuipat, fie prin folosirea culorii roşii, ne spune Părintele Cleopa este ca şi când vrei să-l îndepărtezi pe rău cu alte obiceiuri rele.

Iar Biblia ne spune că asta ar fi un fel de dezbinare în împărăţia lui satan, ceea ce n-o să se întâmple.
Aşa că eu dau crezare Bisericii şi celor citite în cărţile Sf. Părinţi.

Să nu te întorci din drum, odată ce-ai plecat – că-ţi merge rău.

Asta este o superstiţie pe care am auzit-o încă din copilărie şi încă o mai aud. De când am încetat să mai cred în superstiţii am îndepărtat-o şi pe asta şi dacă a fost să nu-mi meargă bine, sigur n-a fost din cauza întorsului din drum.

Legat de această superstiţie, dacă tu crezi în ea, m-am gândit să-ţi dau următoarea temă de gândire.
Imaginează-ţi că pleci într-o altă ţară şi-ţi uiţi acasă paşaportul. Pe drum, la puţin timp după ce ai plecat îţi aminteşti că l-ai pus undeva să-l ai la îndemână, dar nu e asupra ta. Realizezi că ai uitat să-l mai iei. Ce zici, când îţi merge mai rău? Când mergi înainte până la aeroport, în speranţa că n-o să ţi-l ceară nimeni sau când te întorci ca să-l iei?

Să nu dai noaptea cu mătura – că nu te mai măriţi.

De când am auzit de superstiţia asta, am căutat să dau cu mătura mai mult noaptea.

Să nu te aşezi la masă pe colţul mesei – că nu te mai măriţi

La anumite reuniuni mă aşezam la un colţ al mesei în speranţa că o să interacţionez mai uşor şi cu cei din dreapta mea şi cu cei din stânga.

Apoi, cineva foarte binevoitoare, mi-a zis să nu mai stau la colţul mesei că nu e bine. De ce nu e bine? Că nu te mai măriţi.

Aşa că eu, Cănuţă om sucit, m-am aşezat în mod frecvent la colţurile meselor ori de câte ori aveam ocazia.
Şi când mi-am dorit să mă mărit, m-am măritat.

Să nu-ţi pui geanta pe jos – că faci a pagubă.

Sau ceva de genul. În orice caz, cică îţi risipeşti prosperitatea. Cum spuneam în articolul anterior, Mânia redirecţionată, oamenii găsesc scuze sau pe altcineva pe care să-l învinuiască, atunci când au un sentiment de vinovăţie.

Aşa că nu spun că sunt împrăştiaţi şi nu-şi ţin socotelile cu chibzuinţă. Dau vina pe o superstiţie că rămân fără bani.
De când am auzit-o, numai contra fac şi îmi pun geanta doar pe jos peste tot pe unde ajung.

Să nu arunci apa de baie a bebeluşului noaptea.

Acum vreo două săptămâni, o vecină m-a abordat că nu e bine să arunc apa de baie a bebeluşului în timpul nopţii. Să o ţin în casă până dimineaţa şi atunci să o arunc. De ce? am întrebat eu. „Pentru că nu mai doarme…”. iar eu i-am zis că eu nu cred în superstiţii şi că băiatul meu doarme noaptea şi întotdeauna îi arunc apa de baie.
Şi dacă nu mă crezi că bebeluşul meu doarme noaptea, pot să-ţi spun că toate articolele mele de după naştere sunt scrise numai noaptea. Atunci când doarme bebe. Somnul mi-l recuperez dimineaţa.

 

Să nu duci gunoiul noaptea

Zilele trecute, duceam într-o seară gunoiul. De fapt era trecut de ora 11 noaptea, după ce a adormit bebe. Şi mă vede un vecin şi-mi spune: „Nu-i bine să duci gunoiul noaptea.”, „Bine”, zic eu foarte neîncrezătoare şi plec mai departe.
Vecinul: „Nu, serios, nu-i bine să duci noaptea gunoiul. Îţi arunci norocul.

Eu: N-am nici timp şi nici chef să-i dau explicaţii că nu cred în superstiţii, aşa că rostesc mai departe acelaşi neîncrezător şi cu tonul unei persoane jignite, „Bine” şi plec mai departe.

Vecinul: „Aşa se spune” continuă el în urma mea.

Eu: „Corect. Aşa se spune. Nu e obligatoriu să fie adevărat”.

Auzi tu? Norocul meu zace într-un sac cu pamperşi folosiţi şi urât mirositori.
A! Stai că parcă tocmai am spus că nu mai cred în noroc. Şi atunci de ce să nu-mi duc gunoiul atunci când am timp şi chef şi disponibilitate?
Numai că vecinul, mi-a dat subiectul acestui articol de blog. Şi-i mulţumesc.

Mi se pare fascinant cum, legat de gunoi, materialele de dezvoltare personală, oamenii care au succes recomadă să nu ții gunoiul în casă peste noapte pentru că atrage energii negative în viața ta și îndepărtează pprosperitatea.

Deci, oamenii care trăiesc de pe azi pe mâine, cred că dacă duci noaptea gunoiul îți arunci norocul și devii sărac, iar oamenii de succes spun că dacă lași peste noapte casa curată, atragi prosperitatea.

Pe cine să crezi?

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.

Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe prietenilor tăi.

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

MÂNIA REDIRECŢIONATĂ

persoana manioasa

 

 

Cred că cu toţii am experimentat acest sentiment de mânie.
Dar astăzi o să vorbesc despre o formă de mânie foarte întâlnită în familii şi în şcoli, îndreptată mai ales asupra copiilor.

Uneori, în mod inexplicabil ai accese de furie faţă de copiii tăi pentru greşeli ale lor mai mari sau mai mici. Şi îi repezi sau chiar îi bruftuluieşti. În funcţie de natura ta, aceste manifestări sunt fie de furie sau de mânie mai controlată. Adică, uneori doar îţi cerţi copilul pe o voce domoală, alteori ai o voce foarte aprigă şi poate că uneori îi mai dai şi câte o mamă de bătaie.

Vocile din mintea ta

Teoretic, după ce îţi manifeşti starea de mânie se spune că te descarci. Dar oare chiar aşa este? Sau în mintea ta apar tot felul de dialoguri legate de ceea ce tocmai s-a întâmplat?
Practic, în mintea ta se fac auzite două voci care vorbesc cu tine.
Prima voce, cea a părintelui iubitor spune: Nu trebuia să-l pedepsesc atât de aspru. Mi-e milă de el că l-am certat sau că l-am bătut.
Vocea a doua spune: Da’ nu se mai linişteşte odată! Eu îi zic să stea locului, sau să facă cutare lucru, şi el nu şi nu.
Prima voce: da’ dacă te gândeşti bine şi ţie ţi se întâmplă să faci cutare greşeală…
Vocea a doua: Parcă a făcut intenţionat asta ca să mă scoată pe mine din pepeni…

….

În mintea ta se dă o bătălie, în legătură cu manifestarea mâniei faţă de copilul tău.
Prima voce, cea a conştiinţei îţi vorbeşte de sentimentul de vinovăţie. Îţi spune că nu trebuia să faci sau să te porţi aşa cum ai procedat. Dar, pentru că mintea umană nu poate suporta să se auto-învinuiască, caută modalităţi de ieşire prin care să dea vina pe altcineva sau să justifice faptele pe care le-a făcut. Aşa apare cea de-a doua voce prin care îţi acuzi copilul de faptele lui şi te justifici pentru actele tale. Pe care dintre ele le asculţi mai mult, depinde doar de tine.
Această a doua voce au ascultat-o şi Adam şi Eva când au fost întrebaţi de Dumnezeu ce au făcut. Adam, în loc să spună că el a greşit, a dat vina pe Eva şi a zis: Femeia pe care mi-ai dat-o mi-a dat să mănânc. Eva, la rândul ei, n-a spus că a fost curioasă să guste şi că a greşit. A dat vina pe şarpe.
În ceea ce mă priveşte am constatat că această voce apare şi când îmi imaginez că se întâmplă ceva rău care a depins cumva de mine. În ultima vreme, de câte ori apare această voce prin care caut să mă justific sau să acuz pe altcineva, încep să mă analizez sincer şi să văd care ar fi cauza. De fapt această voce maschează un profund sentiment de vinovăţie.

Deci, dacă după un episod de mânie apare această a doua voce în capul tău, întreabă-te dacă nu cumva vrei să ascunzi un sentiment de auto-învinuire. Fii sincer cu tine şi analizează-te în profunzimile tale! Apoi, ştii că este o vorbă: Cel ce se scuză fără să fi fost acuzat, se acuză singur.

Ce simte copilul

Dacă tu nu te simţi bine, stai să vezi ce simte copilul!
El simte că nu-l iubeşti.
El simte că este inutil.
Că orice ar face şi oricât s-ar strădui nu reuşeşte să te mulţumească.
Că din gura ta nu a auzit decât vorbe de ocară.
Că îl acuzi şi îl pedepseşti pe nedrept, deşi altcineva era vinovat.
Că eşti supărăcioasă şi te aprinzi repede.
Că nu este bun de nimic… etc…

Stând de vorbă cu copii

Ca profesor şi mai ales ca diriginte stau de vorbă cu copiii şi ei îmi spun de situaţii de acasă, din familie în care au fost pedepsiţi.
Şi atunci m-am gândit la mine şi la situaţiile în care eu m-am enervat şi i-am pedepsit.
Le-am explicat că nu are nimeni nimic cu ei personal, dar că uneori, fără să conştientizăm, redirecţionăm mânia şi o manifestăm pe cine nu trebuie.

 

Mânia redirecţionată

Le-am explicat copiilor că poate, părinţii lor au avut o zi foarte grea la muncă. Sau poate că au în şef îngrozitor care le toacă nervii şi ei nu au putere să ia atitudine de teama de a nu rămâne şomeri. Sau poate s-au certat cu vreun coleg sau client mai dificil. Sau poate au avut de terminat ceva urgent şi parcă alţii le creeau probleme. Sau poate că la serviciu trebuie să zâmbească la clienţi deşi inima lor urlă. Sau poate, pur şi simplu lucrează într-un mediu zgomotos. Toate acestea şi multe alte situaţii, creează situaţii de stres şi enervare în organismul părinţilor. Poate că aparent trece, dar la prima ocazie când se enervează din nou, izbucnesc şi se manifestă furios.
Le-am dat următorul exemplu.
Eu, m-am dus la oficiul poştal ca să ridic un colet. Am stat la o coadă imensă cam 30 sau 45 de minute, timp în care am auzit doar scââârţ, scââârţ (zgomotul imprimantelor cu ace de la oficiile poştale) şi poc, poc, poc (ştampilele folosite de funcţionari) şi iar scââârţ, scââârţ, poc, poc. Şi când am ajuns la rând, mi se spune că nu mi se poate da coletul că am altă adresă pe buletin şi am nevoie de o decizie de la şcoală. Să mă cert cu funcţionara de acolo, nu foloseşte la nimic. Nu ele fac regulile, ci sistemul în care lucrează e tâmpit. Aşa că am plecat de acolo într-o stare de fierbere. M-am dus la şcoală, am luat decizia şi mi-am ridicat coletul. Aparent m-am liniştit. Dar când am ajuns la clasă şi unul sau doi elevi au început să vorbească ne-întrebaţi şi să deranjeze liniştea, m-am enervat şi i-am pedepsit.

Cam la fel se întâmplă şi într-o familie. Vine mama care a fost stresată de cine ştie cine şi se întâlneşte cu tata care şi el a avut o zi grea. Amândoi sunt ca nişte bucăţi de cremene, care atunci când se ciocnesc, scot scântei.
Dar atunci când se întâlnesc cu copiii, nu mai sunt asemănători cu cremenea, care doar scoate scântei, ci cu butoiul de praf de puşcă. De ce? Pentru simplu motiv că dacă părinţii sunt stresaţi că nu au putut face observaţie şefului, pentru că este mai puternic (în funcţie şi poziţie), pot să-şi reverse mânia asupra copiilor pentru că ei sunt mai mici şi mai slabi.
O persoană care este echilibrată emoţional, va lua atitudine în faţa şefului şi-i va spune ce are de spus. Fără să-l jignească, îi va comunica ce are pe suflet. Şi se va purta prieteneşte cu copilul, ca unul ce este pui de om, persoană ca oricare alta.

Ce este mânia? Definiţii şi citate

Definiţia dată de DEX spune că este Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare.

Înainte de soluţii, câteva citate despre mânie:

Nebunul dă pe faţă mânia lui, iar omul prevăzător îşi ascunde ocara (Pildele lui Solomon, 12,16)
Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul este mai preţuit decât cuceritorul unei cetăţi (Pilde 16,32)
Mânia nu apare niciodată fără motiv. Dar rareori apare pentru unul care să merite (Benjamin Franklin)
Mania este dispoziţia pe care oamenii reuşesc cel mai greu s-o controleze.
Spre deosebire de tristeţe, mânia dă energie, chiar o stare de euforie.
Stresul de orice fel creează o secreţie adrenocorticală care coboară pragul de la care este trezită mânia. (Daniel Goleman – Ineligenţă emoţională)

CÂTEVA SOLUŢII

Acum ceva timp am citit o poveste. O redau din memorie, că nu mai ştiu pe unde am citit-o şi unde o găsesc.

Povestea omului care îmbrăţişa copacul

Într-o zi un călător făcea autostopul pentru a ajunge la destinaţia dorită. A oprit un camion şi omul s-a urcat în maşină. Pe drum, maşina a avut tot felul de probleme şi şoferul s-a enervat foarte tare, s-a mâniat şi a înjurat maşina în timp ce se ocupa de reparaţia ei. Călătorul nostru era foarte speriat şi nu îndrăznea nici să întrebe sau să răspundă ceva. După ce a terminat reparaţia, au plecat la drum mai departe. Şi pentru că era târziu, şoferul l-a invitat pe călător să rămână peste noapte la el acasă şi îşi vor continua drumul în cursul dimineţii. Călătorului îi era groază la gândul că va asista la tot felul de certuri în familia şoferului. Dar pentru că nu a avut încotro a acceptat invitaţia acestuia. În faţa casei, şoferul s-a oprit şi preţ de câteva clipe a îmbrăţişat un copac mare care creştea acolo. Apoi au intrat în casă. Ajuns în familia şoferului, călătorul a fost foarte surprins să constate o schimbare radicală în comportamentul acestuia. Parcă nu mai era şoferul cu care călătorise. Era vesel şi binevoitor, îşi strângea copiii în braţe şi asculta cu plăcere tot ce aveau ei să-i spună. Dimineaţa, când au plecat la drum, şoferul a îmbrăţişat din nou copacul cel mare din faţa casei. Nedumerit, călătorul îl întreabă: Explică-mi şi mie de ce ai îmbrăţişat copacul? Şi şoferul i-a zis: oricât de mari ar fi problemele mele de la muncă, nu le aduc acasă. Le las seara în grija copacului şi le iau dimineaţa. Asta îmi permite să mă bucur de soţia mea şi de copiii mei, iar dimineaţa când plec, îmbrăţişez copacul şi îmi iau problemele de muncă înapoi. Numai că dimineaţa nu mai sunt la fel de mari cum au fost cu o seară înainte. Sunt de câteva ori mai mici.

Două lecţii desprind eu din această poveste:
1. nu amesteca problemele de la muncă cu cele de acasă.
2. noaptea e un sfetnic bun. Dimineaţa s-ar putea să nu mai găseşti problemele la fel de mari şi de imposibile precum păreau seara.

Dă-ţi seama cine te enervează, de fapt!

Păi aici e simplu. Dacă şeful e cel care te enervează, clarifică lucrurile cu el.
Dacă ai un client mai dificil, ia atitudine.
Dacă zgomotul de la muncă te stresează, bucură-te de linişte acasă.
Dacă în autobuz, un alt călător te-a călcat pe bătătură, spune-i.
Dar nu te descărca pe cine nu trebuie.
Nu pedepsi copii sau pe altcineva din familie pentru supărările produse de alţii!

Câteva strategii prin care poţi să reduci mânia

În cartea Inteligenţă emoţională, Daniel Goleman indică câteva soluţii:

  •   Ia în stăpânire şi controlează gândurile care îţi produc sau măresc mânia. În loc să acuzi, ai putea să găseşti nişte scuze celor care te enervează şi atunci lucrurile vor părea diferite. Exemplu oferit de autor este edificator. Dacă în timp ce conduci, un alt şofer îţi taie calea şi eşti la un pas de accident, în loc să-l înjuri, gândeşte-te că poate are o urgenţă medicală de s-a grăbit în halul ăla.
  •   Ieşi la plimbare. Exerciţiul fizic şi mişcarea în aer liber te ajută vezi frumuseţea din natură şi să reduci gândurile care te fac să fierbi.
  • exerciţii de respiraţie profundă ca să te linişteşti.
  •   Distrează-te (uită-te la un film, o comedie, citeşte o carte).

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

COPIII DE AZI NU MAI SUNT COPIII CARE AM FOST NOI

copii la joaca

 

Acum o lună şi jumătate mă aflam în oraş la plimbare cu bebeluşul meu. Să-l scot şi pe el un picuţ la aer. Aşa că m-am dus într-un parc de copii din apropiere. M-am aşezat pe o bancă lângă o doamnă care era acolo cu nepoţelul. Discutând despre copilul meu, îmi spune:
Trebuie să aveţi răbdare cu el!” Eu dau din cap şi o ascult mai departe. Apoi zice: „Nu ştiu, da’ parcă copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi…”
Atunci am întrebat-o, Oare ei nu mai sunt cum am fost noi sau noi nu ne mai putem coborî la nivelul lor? Adică, ne-am obişnuit să avem un program de lucru, ca viaţa noastră să se desfăşoare cu anumită viteză şi nu ne mai putem adapta la ritmul lor. Poate că acum ni se pare că ei se mişcă prea încet pentru ce vrem noi să facem în viaţă. Poate că vrem să le impunem ritmul şi viteza noastră. Şi atunci, chiar trebuie să învăţăm să avem răbdare.

Evident, vorbeam din punctul meu de vedere. Pentru că am observat la mine, că după ce am rămas însărcinată şi nu mă mai puteam deplasa cu aceeaşi viteză ca înainte, am încetinit ritmul şi m-am gândit pentru ce atâta grabă? Şi cu cinci minute în plus sau în minus, tot acolo ajung. Aşa că am micşorat viteza până m-am simţit bine ca să nu obosesc. După ce am născut, mi s-a părut că m-am eliberat de o greutate şi parcă, din obişnuinţă am tendinţa de a dori să fac lucrurile cu aceeaşi viteză de dinainte de sarcină. Numai că iarăşi, lucrurile nu mai sunt la fel. Copilul are ritmul lui. Şi eu trebuie să mă adaptez la el şi nu el la mine.

Dar în această o lună şi jumătate cât a trecut de atunci, această discuţie a „clocit” în mintea mea şi s-a născut o idee de articol pentru blog.

 

CONDIŢIILE S-AU SCHIMBAT

Între timp o altă întrebare s-a născut în mintea mea. Dar noi putem să fim părinţii care au fost părinţii noştri?
Pentru că pe când eram copii ne-am plâns că părinţii noştri nu sunt cum ar fi trebuit să fie. Iar acum, că noi suntem părinţi, ne plângem de copiii noştri că nu sunt perfecţi, aşa cum suntem noi.

VIAŢA MAMELOR NOASTRE

Ştii cum se spune, abia când devii mamă, realizezi efortul pe care l-a depus mama ta, să te crească pe tine. M-am uitat un pic la viaţa mea şi am comparat-o cu a mamei mele de pe vremea în care eu eram bebeluş, acum vreo 40 de ani şi iată ce am descoperit.
Pe vremea aia nu existau scutece de unică folosinţă sub formă de chiloţel, nu se foloseau şerveţele umede de cumpărat, moi şi parfumate cu care să fie şters funduleţul bebeluşului. Mama trebuia să ne şteargă cu o cârpă (mai mult sau mai puţin moale) sau să ne spele. Nu existau maşini de spălat automate. De fapt, poate nici pe cele manuale nu şi le permitea oricine (dacă existau). Aşa că mamele noastre trebuiau să spele toate scutecele şi hainele la mână. Să le cureţe, să le fiarbă şi apoi să le spele manual. Şi toată operaţia asta lua timp, nu glumă.
În afară de asta, nu toată lumea îşi permitea să cumpere detergenţi. Multe mame spălau rufele cu apă de ploaie sau făceau leşie. Iar leşia era uneori aşa de „tare” că-ţi făcea nişte răni la mână de te dureau o săptămână.
Nu existau frigidere, aşa că mamele în afară de a avea grijă de noi, trebuiau să gătească pentru toată familia, zilnic. Şi nu-mi aduc aminte ca mama să-mi fi spus că nu-i ajungeau cele 24 de ore dintr-o zi.
Acum majoritatea dintre noi folosim o maşină de spălat automată, scutece de unică folosinţă, detergenţi performanţi că nu trebuie să trecem rufele de 4-5 ori prin mână când le spălăm. Avem aragazuri, cuptoare cu microunde şi roboţi de bucătărie ca să gătim mai repede şi mai uşor. Beneficiem de frigidere să depozităm mâncarea pe care o gătim o dată la câteva zile şi parcă tot nu ne ajunge timpul să le facem pe toate aşa cum ar trebui. Sau cum am dori.
Dacă eşti mămică acum şi ai de crescut unul sau mai mulţi copii, ai putea să duci viaţa pe care au dus-o mama ta şi să fii precum părinţii tăi? Ai putea să renunţi la confortul tău ca să fii ca părinţii tăi? Eu, personal, nu cred că aş putea.

TAŢII ŞI EDUCAŢIA

Pe vremea în care noi eram bebeluşi şi copii, creşterea şi educaţia copilului sau copiilor, era exclusiv responsabilitatea mamelor. Taţii nu se prea amestecau. Mi-amintesc de acum câţiva ani o predică, un preot din Galaţi, care obişnuia să facă legătura în cuvântările lui între vremurile apostolice în care s-a scris Biblia şi evoluţia societăţii până la noi. Ne spunea: „Pe vremea când eram eu copil, taţii nu se amestecau în educaţia noastră. Tata nu m-a luat în braţe niciodată, nu m-a mângâiat şi să-mi spună „te iubesc, fiule”. Singura modalitate de a interveni în educaţia noastră era să pună mâna pe curea atunci când noi, mai năzbâtâioşi, nu o ascultam pe mama”.
În prezent taţii aleg să stea cu copiii, să se joace cu ei, îi îmbrăţişează, îi schimbă de scutece şi îşi ajută soţiile la diferite treburi. Şi tot noi ne plângem.
Câte mame ar putea să-şi crească copilul sau copiii fără să fie ajutate de partenerii de viaţă? Tu ai putea? Mie mi s-ar părea aproape imposibil.

MAMELE ÎŞI REZOLVAU TREBURILE

Cum spuneam mamele se ocupau singure de creşterea copilului sau a copiilor. Se ocupau de toate treburile din casă (curăţenie, gătit, spălat) fără ajutorul soţului. Dacă aveau de rezolvat ceva pe la Primărie sau la dispensar, dacă trebuiau să facă cumpărături, se duceau cu bebeluşul în braţe. Sau în cel mai fericit caz, găseau o vecină pe care o rugau să stea cu copilul până la întoarcerea ei. Taţii nu se implicau să stea cu copiii cât ele aveau de rezolvat diferite treburi.

Pentru că multe s-au schimbat, copiii se nasc şi cresc în prezent în condiţii crescute de confort fizic.

După toate aceste îmbunătăţiri de tehnologie, de confort şi responsabilităţi parentale, cred că este mult mai uşor să creşti şi să educi un copil în zilele actuale. Totuşi, numărul persoanelor care se plâng că e greu şi scump să creşti un copil este mai mare în prezent. Dovadă şi numărul din ce în ce mai mic de copii per familie în prezent faţă de trecut.

INFORMAŢIILE S-AU SCHIMBAT

În colecţia de cărţi „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” se recomandă mamelor ca să vorbească cu bebeluşul încă din pântece. Părintele Cleopa spune că educaţia copilului începe din momentul concepţiei. Încă de atunci trebuie să începem să vorbim cu propriul copil. Aşa că eu, fără să mai citesc şi alte materiale am început să vorbesc cu el de pe când era în burtica mea şi să-l mângâi.
Pe când eram în spital, la două zile după naştere, am realizat că copilul îmi aude şi cunoaşte vocea. Şi asistenta mi-a zis că îmi recunoaşte vocea de pe când era în burtică. Apoi am aflat că de fapt copiii pot auzi în burtică şi se pot speria de zgomote puternice precum cele date de maşini de salvare, de aparate folosite în construcţii etc.
Acum am avut curiozitatea să mai şi citesc despre aşa ceva şi am găsit câteva site-uri care confirmă cele de mai sus. Copilul începe să înveţe încă din burtica mamei.
http://smartwoman.hotnews.ro/Ce-invata-bebelusii-inca-din-burta-mamei

http://www.desprecopii.com/info-id-7515-nm-Ce-aude-bebelusul-din-burtica-mamei.htm

http://www.copilul.ro/sarcina/despre-sarcina/Bebelusul-aude-vocea-mamei-in-burtica-a10654.html

Psihologul Augusto Cury, autorul cărţii Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi spune la capitolul Sindromul gândirii accelerate:

„În ce priveşte excesul de informaţie, este fundamental să se ştie că un copil de şapte ani din zilele noastre are mai multe informaţii în memorie decât o persoană de şaptezeci de ani, de acum un secol sau două”.

ŞTIRILE ŞI FAMILIA

Pe vremea când noi eram copii, informaţiile care ajungeau la bebeluş erau cele din familie, de la „radio-şanţ” (bârfitoarele satului) şi eventual de la slujbele bisericeşti. Televizoarele aveau program zilnic de două ore de emisiune, în care existau ştiri ne-adevărate, dar cu înţeles pozitiv. Se spunea despre faptul că „Tovarăşul a vizitat fabrica…”, „Tovarăşa a realizat…”, „În oraşul cutare s-a înfăptuit…, s-a construit”, „în judeţul X producţia se preconizează a fi de…”. aşa că prea multe ştiri negative nu ajungeau la copil, în burtică. Iar copilul nu învăţa prea multe.
În societatea modernă, televizorul ocupă un loc central şi sunt frecvent urmărite canalele de ştiri. După cum spune psihologul Augusto Cury, viteza cu care se derulează informaţiile la televizor determină Sindromul gândirii accelerate.
Mamele însărcinate ascultă ştirile cu înfrigurare şi se îngrozesc de ceea ce aud şi au sentimente de teamă în legătură cu ce ar putea să li se întâmple. Dar nici nu se opresc din ceea ce le face rău şi lor şi copilului din burtică. Multe dintre ştirile prezentate la televizor şi audiate zilnic sunt grosolan exagerate şi sunt peste 99% cu înţeles negativ. Şi foarte multă informaţie negativă ajunge la bebeluş. Nu că după naştere ar ajunge el să recunoască vocea vreunei crainice de la televizor, dar sentimentele pe care le trăieşte mama auzind şi văzând ştirile trec şi la bebeluş şi se imprimă în structura ADN-ului acestuia. Mai multe detalii despre rolul emoţiilor şi al sentimentelor privind modificarea ADN-ului uman poţi găsi urmărind filmul Legea Rezonanţei. https://www.youtube.com/watch?v=MDo8dO6hnjo

COPIII ĂŞTIA AU CALCULATORUL ÎN SÂNGE

Câte mame din vremurile noastre nu spun despre copilul lor că parcă ar avea calculatorul în sânge? Câte nu se miră de faptul că după ce depăşesc un an sau doi, copilul lor a devenit expert în calculatoare şi sparge parolele chiar dacă nu ştie alfabetul. Şi intră pe net pe site-uri pe care mama habar nu are să intre. Şi ştie şi cum să ajungă la site-urile de desene animate sau la orice îl interesează pe el. Pe măsură ce creşte, copilul devine tot mai bun la partea de tehnică atât la calculator, cât şi la telefon şi toate instrumentele electrice de care adultul abia îndrăzneşte să se atingă.
Pe vremea în care ne-am născut şi crescut noi nu exista calculatorul. Acesta a apărut mult mai târziu în existenţa şi viaţa noastră. Poate tocmai de aceea ne este şi foarte greu să ne adaptăm şi să-i învăţăm deplin tainele.

 

CUM ÎNVAŢĂ BEBELUŞII?

Acum câţiva ani citeam o carte de Christian Drapeau „Învaţă cum să înveţi repede” şi am ajuns la partea cu undele cerebrale. Mi s-a părut informaţia foarte plictisitoare cu atât mai mult cu cât erau date valorile în hertzi ale acestor unde. Şi am trecut foarte superficial peste informaţie. Dar de curând am mai auzit de ele urmărind un articol de blog în limba engleză. Aşa că m-am documentat şi acum probabil vei considera că o să te plictisesc eu pe tine. Pentru că îţi vorbesc despre undele cerebrale şi frecvenţele lor. Mă străduiesc să fiu cât mai succintă.

S-ar părea că există patru stări mai cunoscute sau frecvenţe de undă pentru creierul uman.

Starea β (beta) cu frecvenţe între 13-40 Hz, specifică populaţiei adulte, este starea alertă de vigilenţă, de concentrare, de percepţie, de rezolvare activă de probleme.

Starea α (alfa) cu frecvenţe între 7-12 Hz este starea de relaxare, de visare cu ochii deschişi, de vizualizare, de creativitate în care ideile vin sub forma unor flash-uri.

Starea θ (theta) cu frecvenţe între 4-7 Hz este starea normală pentru copiii între 1 şi 13 ani. La adulţi se manifestă la limita dintre somn şi trezie. În această stare există senzaţia de plutire, senzaţie eliberatoare de pace, dispar fricile, se găsesc idei noi şi creative. Este folosită de psiho-terapeuţi pentru tratarea stresului la pacienţi.

Starea δ (delta) cu frecvenţe între 0,1-4 Hz este naturală şi normală la fetus şi la bebeluşii până la un an. Este starea cea mai apropiată de momentul somnului, sau chiar a somnului profund fără vise şi a minţii inconştiente. În această stare se întâmplă magia creierului. Receptivitatea este crescută, aici este învăţarea supremă, se învaţă uşor noi limbi străine. Se dezvoltă intuiţia. Este starea în care au loc viziunile şi vedeniile sfinţilor.

Este starea care acţionează ca o formă de radar prin care este căutată informaţia, persoana ajungând să înţeleagă la cel mai profund nivel lucruri pe care nu le putem înţelege prin procesul gândirii raţionale.” http://www.electro-terapie.ro/index.php/2-uncategorised/166-frecvente-specifice-cerebrale

La adulţi se poate face re-programarea comportamentelor de către psiho-terapeuţi.

http://www.armonieinsuflet.ro/sufletul-si-frecventele-cerebrale/

http://healing.ro/undele-cerebrale/

http://terapiepentrusuflet.com/frecvente-de-unda/

Luând în considerare cele de mai sus, sintetizate de pe diferite site-uri, eu înţeleg că un copil învaţă inconştient tot ce face mama în timpul sarcinii şi în primul an de viaţă. Toate aceste informaţii trec sub formă de coduri în structura ADN-ului său, iar atunci când are nevoie de acele informaţii, le decodează foarte uşor.
Deci dacă pe timpul sarcinii şi a primului an de viaţă, mama şi tata lucrează şi folosesc calculatorul, copilul învaţă în mod inconştient şi codat să îl folosească şi primeşte această informaţie aproape în flux continuu şi repetat. Iar atunci când copiii ajung în faţa calculatorului, ştiu ce să facă, pentru că deţin deja informaţia.

SUGESTII

Deci, dacă vrei să ai copii cum erai tu pe când erai ca ei, iată ce îţi sugerez.

Din momentul în care rămâi însărcinată, renunţă la tot confortul tău, la televizor, la calculator, la telefon etc. şi mergi să locuieşti în casa bunicii. Da, în casa aia de lut şi fără energie electrică. Să te duci la culcare odată cu găinile pentru că nu-ţi dă mâna să cumperi şi să consumi lumânări aiurea. Să dormi pe saltea de paie. Pentru că nu ai frigider, va trebui să găteşti în fiecare zi la soba de la bucătăria de vară chiar dacă afară sunt 35+° C. Să accepţi să ţi se aşeze musca pe legumele proaspăt spălate şi tocate pe care trebuie să le pui în mâncare. Iar când te pui la umbră să te odihneşti, să-ţi faci vânt şi să te baţi de muscă cu o rămurică de nuc, sau de tei, sau… de orice fel de copac ai prin ogradă.

Şi dacă tu eşti dispusă să trăieşti viaţa pe care au trăit-o părinţii tăi şi să fii cai ei, apoi poţi fi sigură că şi copilul tău va ieşi afară să se joace pentru că se va plictisi să se zgâiască toată ziua la patru pereţi goi. Aşa cum ai făcut şi tu. Îşi va face păpuşi de cârpe, aşa cum ţi-ai făcut şi tu. Îşi va construi singur cărucioare de sârmă îndoită cum ţi-ai construit şi tu. Şi va alerga toată ziua desculţ pe uliţa satului fără să simtă că pietricele îi intră în tălpi, aşa cum ai alergat şi tu. Se va căţăra prin toţi copacii ca o pisică, va sări în sus şi în jos, se va tăvăli prin praf şi noroi aşa cum ai făcut şi tu. Se va zgârâia pe mâini şi pe picioare şi pe faţă, îşi va juli coatele şi genunchii şi va curge şi ceva sânge şi ceva lacrimi. Când vine iarna va fi foarte fericit să meargă să se dea cu sania, chiar dacă sania nu e decât o bucată de ceolofan. Si nu se va teme nimeni că se răneşte copilul pentru că nu a văzut ştiri cu copii care nu ştiu ce păţesc la derdeluş sau la locul de joacă. În final, copilul tău va fi fericit că şi-a trăit copilăria şi tot aşa vei fi şi tu că i-ai oferit copilului această şansă de a câştiga sau pierde, de a se lovi cu propriul lui cap de unele necazuri şi astea toate l-au întărit.

Dar dacă tu nu eşti dispusă să renunţi la confortul pe care ţi l-ai creat, nu da vina pe copii că nu sunt cum ai fost tu, că nu e vina lor.
Ei doar au învăţat inconştient să se adapteze din mers la toate condiţiile şi confortul pe care i le-ai creat tu.

COPIII ŞI JOACA

Apropo de joacă. Pe când eram copii, ieşeam şi ne jucam cât era ziua de lungă, atât timp cât părinţii erau la lucru şi îşi vedeau de viaţa lor. Când părinţii ajungeau acasă, mergeam şi noi spre casă, că ni se făcea foame. Părinţii nu ne purtau de grijă toată ziua, noi ne jucam liberi şi cum aveam chef. Ne mai şi accidentam, dar părinţii ne dojeneau cu: „Ei, aşa-ţi trebuie dacă…”. Îmi amintesc de o întâmplare imediat după ce am învăţat să merg pe bicicletă. Părinţii erau plecaţi la lucru, iar eu şi sora mea ne-am luat la ceartă care să meargă să cumpere pâine. Ea a zis că ei i-au spus părinţii să se ducă, iar eu voiam să mă duc, ca să mă arăt că ştiu să merg pe bicicletă. Şi ne-am luat la întrecere. Ea a luat-o la sănătoasa într-o alergare şi eu din urma ei nu am reuşit să a ajung din urmă cu bicicleta. Şi când să ajung la brutărie, pentru că aveam viteză, m-am dezechilibrat şi am căzut într-o tufă de trandafiri. M-am umplut de sânge la coate şi genunchi şi nu-mi amintesc să fi spus apoi acasă cum m-am rănit, de teamă să nu mai primesc şi vreo mamă de bătaie. Dar în momentul de faţă pentru mine este o amintire de nepreţuit, legat de cum mă jucam.

Dar în prezent, copiii ies la joacă, doar când sunt părinţii disponibili ca să-i însoţească. Asta pentru că au auzit tot felul de năzdrăvănii exagerate la ştirile pe care le urmăresc. Iar când îi însoţesc, părinţii au grijă să le spună: „Joacă-te frumos, ai grijă să nu cazi, să nu te răneşti, să nu… să nu”. Pentru că tot pun accent pe ce SĂ NU FACĂ copiii, exact aia se întâmplă şi copii, aleargă, cad, se zgârâie, se julesc etc. Apoi părinţii strigă la ei, cu voci şi tonalităţi imposibile, „Ce ţi-am spus eu să te joci frumos şi să nu alergi şi să nu …”. iar în final copiii, nu ştiu ce-i doare mai tare, zgârâietura sau tonalitatea părintelui.
Cât timp nu-l laşi să cadă, comiţi o „crimă” împotriva propriului copil, pentru că după părerea ta îl opreşti să nu cadă. Dar de fapt, îl opreşti să se dezvolte. Odată cu căderea, copilul găseşte şi puterea de a se ridica şi dacă nu poate sau nu ştie, ăsta este rolul tău, să-l ajuţi şi să-l înveţi să se ridice, dar să-şi înveţe lecţiile vieţii, nu să-l opreşti să cadă.

Şi parcă n-ar fi suficient că strigă la ei proprii părinţi. Dar pentru că numărul persoanelor vârstnice este mai mare decât cel al copiilor şi pentru că cei vârstnici sunt foarte sensibili la strigătele copiilor care se joacă, aceştia fac observaţii că ei nu se pot odihni din cauza copiilor care se joacă în faţa blocului.
Ba chiar într-o zi, trecând pe stradă am fost surprinsă să aud o doamnă care locuia într-un cămin cum îi spunea unui copil care se juca pe acolo: ”du-te şi te joacă în faţa blocului tău”. Dar ce ea şi-a cumpărat tot blocul? Atât timp cât locuieşte într-un cămin sau într-un apartament, trotuarul din faţa căminului sau blocului aparţin Primăriei, e spaţiu public. Şi are voie să treacă şi să se joace oricine. Numai dacă eşti proprietarul întregului bloc şi al trotuarului din faţă poţi pune o placă cu : ”Trecerea şi joaca interzise. Proprietate privată”.
După modul în care se comportă, copiii de azi se simt vinovaţi că sunt copiii sau că vor să se joace şi să-şi trăiască copilăria. Tot ce-şi doresc este să crească cât mai repede (probabil ca să le arate el celor bătrâni ce pot).

DUMNEZEU A DEVENIT VINOVAT

Un alt aspect care îşi pune serios amprenta asupra copiilor este dat de numărul de copii din familie. Pe vremea noastră, majoritatea familiilor aveau 3 sau 4 sau poate 10 copiii. Părinţii îşi vedeau de viaţa lor şi de activităţile lor şi nu-şi consumau timpul şi energia cu fiecare copil în parte. Îi mai lăsau unul în grija altuia mai ales după ce mai creşteau. Dacă se întâmpla vreun accident, vreo tragedie ca să piardă vreounul dintre copii, bineînţeles că sufereau. Orice părinte suferă sa-şi piardă copiii, dar se mângâiau cu ceilalţi care rămâneau şi îi auzeai spunând „Aşa a vrut Dumnezeu”, având înţelesul că Dumnezeu este Creatorul, este Stăpânul vieţii şi aşa a fost voia Lui.
Dar în zilele actuale, când în familie sunt unul sau doi copii, toată energia părinţilor se canalizează către ei prin grijă. Copilul a devenit „boţul de aur” al familiei şi dacă se întâmplă ceva, îi auzi spunând: „De ce Doamne? Ce-ai cu mine? Cu ce-am greşit?” De parcă Dumnezeu este răzbunător şi ei au dreptul să-L tragă la răspundere.

Ce legătură are acest punct cu copiii de azi? Aici e vorba de atitudinea părinţilor care imprimă comportamente diferite copiilor lor.

Pentru că părinţii au un rol foarte protector faţă de copiii lor, îi face să devină „handicapaţi” pentru că ei nu mai sunt capabili să înfrunte situaţiile vieţii şi aşteaptă să lupte părinţii lor pentru ei. Iar asta este o „crimă” împotriva copiilor.

Dar pentru că trebuie găsit un ţap ispăşitor, şi pentru că e greu să recunoşti că eşti vinovat de modul în care se poartă copilul tău în prezent, trebuie să spui că s-au schimbat copiii, sau că Dumnezeu e vinovat.

În concluzie, copiii de azi nu mai sunt copiii care am fost noi pentru că:

  •   ne-am obişnuit cu un ritm de viaţă rapid şi ne vine foarte greu să încetinim şi să dăm în mintea copiilor,
  • s-au schimbat complet mediul, confortul şi stilul de viaţă în care copilul vine pe lume,
  •  s-au diversificat rolurile parentale. Ambii părinţi au grijă de copii
  •  a crescut imens cantitatea şi a scăzut calitatea informaţiei pe care o primeşte copilul în primul an de viaţă,
  •  copilul a găsit alte jucării mult mai inteligente cu care să se joace,
  •  nu i se mai permite să se joace cum ne jucam noi şi să-şi trăiască copilăria
  •  atitudinea părinţilor s-a schimbat radical faţă de propria persoană, faţă de copiii, faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu.

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

IUBIREA EGOISTA

narcisism

 

Aşa cum spuneam în articolul precedent, CE NU ESTE IUBIREA?, ideea acestor două articole mi-a fost sugerată de colega mea de liceu, Ionelia Iftimie, psiholog de profesie. Mai întâi a sugerat să definim ce nu este iubirea, apoi, pentru că mai mulţi i-am răspuns că iubirea nu este egoism, ea ne-a zis că următoarea temă de gândire este Iubirea egoistă.
Aşa că tratez acest subiect, din tot ce am învăţat, de prin filme, sau din experienţă. Atât experienţa proprie cât şi din ce am văzut la alţii.

SACRIFICIUL EGOIST

S-ar putea să ţi se pară subtitlul acesta neadevărat pentru că sacrificiul este cea mai profundă dovadă de iubire. Şi este perfect adevărat. Dacă deschidem Biblia la Ioan 3,16, aflăm că „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Dumnezeu Fiul S-a sacrificat pentru noi oamenii din iubire pentru noi. Dar iată ce am învăţat din iubirea Mesianică. Că deşi eu ca persoană greşesc zilnic faţă de sacrificiul Lui Iisus Hristos, totuşi Dumnezeu nu mi-a reproşat niciodată. Nu mi-a spus că El s-a sacrificat pentru mine, iar eu zilnic calc în picioare şi-mi bat joc de sacrificiul Lui. Ba, aş putea să spun că permanent am simţit iubirea Lui, şi purtarea Lui de grijă ca eu să o duc bine, să mi se împlinească dorinţele etc. Poate că conştiinţa mă mai ceartă, dar Dumnezeu mi-a lăsat libertatea de a alege dacă să respect sau nu sacrificiul Lui.

Dar noi ca oameni, oare de câte ori nu reproşăm celor dragi tot sacrificiul nostru făcut pentru ei? Câte dintre mame nu le spun copiilor lor: Tu nu vezi cât mă sacrific eu pentru tine? Şi eu cu ce mă aleg de pe urma ta? Câţi dintre partenerii de viaţă nu au auzit aceste cuvinte de reproş?
Şi ştii de ce? Pentru că atunci când facem un sacrificiu pentru o persoană dragă, ne dorim ca ea să vadă efortul nostru şi cumva să ne fie recunoscătoare. Dar asta nu se întâmplă. Pentru că nu vede sacrificiul pe care îl faci. I se pare lucrul cel mai firesc pe care tu trebuie să-l faci şi pe care el sau ea trebuie să-l primească. Aşa cum nici noi nu observăm ce sacrificii face persoana iubită pentru noi, din acelaşi motiv. Că ni se par lucruri fireşti pe care trebuie să le facă. Sau care ni se cuvin.
Atâta vreme cât folosim sacrificiul pe care-l facem ca să obţinem ceva în schimb, această manifestare a iubirii este una egoistă. Şi cred că mulţi dintre noi ne facem vinovaţi de această formă de iubire egoistă.
Sacrificiul este dovadă de iubire doar atunci când îl faci pentru binele persoanei iubite fără să aştepţi nimic în schimb şi fără să-i reproşezi ce faci. Cel puţin asta este părerea mea.

LIMBAJELE DE IUBIRE EGOISTE

Psihologul Gary Chapman a scris o carte extraordinară numită: Cele cinci limbaje ale iubirii. Acestea sunt:
• Cuvintele de încurajare
• Atenţia şi timpul petrecut împreună
• Cadourile
• Serviciile
• Atingerile.
Cum ne dăm seama care este limbajul dominat al unei persoane? În funcţie de ceea ce îi vine foarte natural să ofere. În funcţie de ceea ce se aşteaptă să primească, iar dacă nu primeşte, reproşează cel mai adesea.
De exemplu, să spunem că limbajul lui este dat de servicii şi limbajul ei de cuvintele de încurajare. El îi va oferi ei servicii şi se aşteaptă ca la rândul ei să-i facă diferite servicii. Ăsta este limbajul care-i este cel mai la îndemână lui. Dar limbajul ei este dat de cuvintele frumoase şi de încurajare. Aşa că îi va oferi lui cuvinte frumoase şi se aşteaptă să-i ofere şi el acelaşi lucru. Dar el îi oferă servicii, pe care ea nu le apreciază şi ea îl laudă şi-i spune cuvinte de încurajare pe care el nu dă doi bani (ba chiar s-ar putea să creadă că-l linguşeşte, ca să obţină alte servicii). Până nu învaţă să iasă din limbajul care le este atât de confortabil şi să ofere celuilalt limbajul de iubire pe care îl solicită, fiecare oferă iubirea pe limba lui, nu pe limba celuilalt. Şi ăsta este un alt mod de iubire sau de manifestare a iubirii egoiste. Despre acest lucru am scris şi în articolul Cauzele nevăzute ale conflictelor casnice.

CONDIŢIONĂRILE ŞI ŞANTAJUL EMOŢIONAL

[Ş]antajul emoţional este atunci când te foloseşti de lacrimi şi alte modalităţi de a-l atinge, de a-l impresiona sau sensibiliza pe celălalt pentru ca tu să-ţi atingi scopurile. E valabil pentru ambele sexe.

PRIVAREA DE LIBERTATE

Data trecută vorbeam de gelozie ca fiind noniubire. De multe ori cei ce sunt geloşi sunt şi posesivi şi au tendinţa de a priva de libertate tocmai persoana pe care susţin că o iubesc.
A oferi iubirea pură, fără urmă de egoism, înseamnă să poţi oferi libertatea celuilalt. Libertate şi încredere.

HĂRŢUIREA

Cel mai adesea se manifestă de la bărbat la femeie, deşi e posibil şi invers. De aceea o să mă refer ca de la el la ea.
Hărţuirea este atunci când el afirmă că o iubeşte la nebunie, vrea s-o facă fericită şi nu-i pasă că ea nu-i întoarce sentimentele. El vrea doar să i le ofere pe ale lui. Dar dacă ea iubeşte pe altcineva sau poate, nu-i place ceva din comportamentul lui şi nu-l poate iubi pe el, ea nu poate fi fericită alături de el. Oricâtă afecţiune i-ar oferi el. Apoi dragoste, cu forţa nu se poate. Să faci bine cu forţa nu se poate. Cu forţa poţi doar să faci rău.

Viaţa este ciclică şi trebuie să existe un echilibru între ceea ce primim şi ceea ce oferim. Nu se poate să oferi iubirea la nesfârşit fără să o şi primeşti. Nu poţi doar să primeşti fără să şi dai.

Mai este şi varianta în care din hărţuire se poate ajunge la psihoză (probabil) în care cel ce este refuzat în iubire poate spune, dacă nu poate fi cu mine, atunci să nu fie nici cu altcineva şi recurge la rănirea persoanei pe care susţine că o iubeşte.

Consider că acestea sunt modalităţi foarte egoiste de a-ţoi manifesta iubirea.

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

 

 

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 

 

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Ce Nu Este Iubirea?

 

 

Într-o zi, o colegă de liceu, actualmente psiholog de profesie, a lansat o temă de gândire pe Facebook.

 

„Lecții de iubire:

În ultima perioadă foarte mulți dintre prietenii mei îmi spun că iubirea e necondiționată. Că este într-un fel sau altul, definiții neclare și nesigure… Unii susțin că ei oferă iubire și nu au nevoie de iubire, că nu le place sa fie iubiți…
Însă toți suntem motivați de aceeași nevoie interioară de iubire, încredere și acceptare de sine… Atunci când suntem noi înșine găsim iubirea…
Ce ar fi să definim iubirea prin ceea ce ea nu este… ce NU este iubirea?”

 

Aşa că, mie mi s-au pus rotiţele minţii în mişcare şi am început să mă gândesc la tema propusă de ea.

 

Colega mea are dreptate. Despre iubire găsim scris în operele tuturor poeţilor şi prozatorilor. Descrierea iubirii o găsim peste tot şi cu toţii ne spun cum este şi cum o simţim.

 

 

O să dau mai jos câteva modalităţi prin care se exprimă noniubirea. Cel puţin, cele pe care le-am găsit eu. Dacă găseşti şi tu altele, poţi să dai un reply cu un comentariu.

 

IUBIREA NU ESTE EGOISM

 

 

Egoismul este absenţa iubirii. Să fii egoist înseamnă să te pui pe tine în centrul atenţiei şi oricine altcineva nu mai contează. Iubire nu este atunci când nu te vezi decât pe tine şi nevoile celorlalţi nu există.

Iubire nu există atunci cand unul pe altul şi pe noi inşine ne facem să suferim. Unde nu este iubire e un gol în interior, în toată fiinţa ta.

 

Biserica ne învață că lipsa iubirii înseamnă iadul în inima ta. Că sfârşitul lumii vine atunci când de la o casă la alta nu mai există cărare. Când oamenii consideră că îşi sunt suficienţi sieşi şi nu mai au nevoie nici să ceară şi nici să acorde ajutorul lor altora. Îmi amintesc o poveste care sună cam așa:

 

Un om l-a întrebat pe Dumnezeu care e diferenţa dintre Rai şi iad. Dumnezeu l-a dus în două locuri. În primul loc era un grup de oameni în jurul unei mese. Pe masă era o oală cu o tăcăniţă fierbinte ce mirosea foarte îmbietor. Dar oamenii erau foarte slabi. Erau legaţi cu lanţuri de mâini şi deşi aveau în mâini nişte linguri cu cozile foarte lungi.De fiecare dată când cineva încerca să ducă mâncarea la gură o scăpa toată pe jos.

 Şi Dumnezeu i-a zis. Acesta este iadul.

În cel de-al doilea loc erau alţi oameni în jurul unei mese. Pe masă era o oală cu aceeaşi tocăniţă aburindă şi frumos mirositoare. Şi, cu toate că, şi ei erau legaţi şi aveau linguri cu cozi la fel de lungi, aceşti oameni arătau bine hrăniţi.

Şi Dumnezeu i-a zis. Acesta este Raiul.

Iar omul nostru l-a întrebat pe Dumnezeu care e diferenţa dintre cele două locuri.

 Dumnezeu  i-a zis: Cei din camera a doua au învăţat să se hrănească unul pe altul.”

 

Să fii egoist înseamnă să nu te poţi bucura că aproapelui tău îi merge bine. Oamenii din camera a douaau învăţat că trebuie să-i iubească şi pe ceilalţi ca să le fie şi lor bine. Şi astfel au început să-i hrănească pe ceilalţi ca să poată şi ei să mănânce.

 

 

IUBIREA NU ESTE SADISM

 

Definiţia sadismului în DEX  este: „Plăcere bolnăvicioasă de a-i chinui pe alţii sau de a-i vedea cum suferă. Cruzime extremă”.

Păi nu poţi să iubeşti şi să-l faci să sufere pe cel pe care îl iubeşti. Asta se referă inclusiv la tine. Şi ţie îţi poţi face rău, deşi ești convins că te iubeşti.

 

IUBIREA NU ESTE FRICĂ

 

Iubirea şi frica sunt doi termeni care se exclud reciproc. Nu poţi iubi pe cineva în faţa căruia îţi clănţăne dinţii. Nu poţi iubi pe cineva faţă de care simţi că ai primit un pumn în stomac.

 

 

IUBIREA NU ESTE NEÎNCREDERE

 

Fie că este neîncredere în altcineva sau în propria persoană, nu poţi iubi ceva în care nu crezi.

În anumite cărţi de psihologie, neîncrederea în sine este tratată împreună cu lipsa iubirii de sine.

 

 

IUBIREA NU ESTE GELOZIE

 

S-ar putea să nu fii de acord cu mine. Eu îţi spun părerea mea şi o voi argumenta. Tu mai departe eşti liber să crezi ce vrei.

Gelozia se naşte din lipsă de încredere şi din frică. Fie este vorba de neîncredere în propria persoană că nu merită să fie iubită. Fie este vorba de neîncredere în persoana iubită că ar putea să-l iubească aşa cum doreşte.

Neîncrederea se poate asocia cu frica de a pierde persoana pe care o iubeşte. Sau că aceasta se va îndrăgosti de altcineva mai frumos, mai deştept, mai bogat, mai de alt nivel decât sine. Toate acestea duc la naşterea unor scenarii în mintea celui gelos care determină manifestarea geloziei.

Gelozia se manifestă prin tot felul de suspiciuni, apropo-uri, verificări la adresa persoanei iubite.

 

 

IUBIREA NU ESTE CEARTĂ ŞI TON RIDICAT

 

Am citit undeva că atunci când două persoane se ceartă, ridică tonul una la alta.Pentru că în ceartă nu există iubire. Deşi cele două fiinţe sunt apropiate fizic, simt nevoia să ridice tonul. Inima lor e la mii de km depărtare şi nu se aud reciproc.

Atunci când două persoane se iubesc, se aud, chiar dacă vorbesc în şoaptă sau îşi murmură cuvintele. Şi asta chiar dacă fizic sunt la mii de km depărtare. Inima lor vibrează la unison şi este mult mai uşor să se audă şi să se înţeleagă. De multe ori nici nu au nevoie de multe cuvinte.

 

 

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor, blogger

Eliberează-te De Rănile Trecutului Și Redescoperă Fericirea!

Guru și Ciocârlia

Mica Stea Portocalie

 

 






 Ți-a plăcut articolul?

Înscrie-te cu adresa de email ca sa primești în inbox articolele publicate și poți descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber