INTINDE_TE CAT TI_E PLAPUMA

INTINDE TE CAT TIE PLAPUMA

 

De câte ori nu am auzit această expresie? De foarte multe ori, cu siguranţă. Şi de cele mai multe ori am luat-o ca pe o simplă expresie fără prea mare însemnătate. Poate că nici nu i-am dat prea multă atenţie. Însă de câţiva ani, de când citesc cărţi de dezvoltare personală am înţeles că toate cuvintele şi expresiile pe care le folosim au putere asupra noastră. Iar această expresie are putere limitativă.

Articolul il gasesti in varianta audio aici.

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

25 DE LECŢII DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DESPRINSE DIN FILME

filme filme filme

 

Sunt foarte pasionată de filme. Îmi place să le urmăresc şi apoi, dacă povestea lor mi-a plăcut sau m-a impresionat foarte tare, le revăd şi nu numai odată.
Evident, există studii despre cât de mult rău pot provoca minţii umane, privitul în exces la filme sau televizor, sau statul timp prea îndelungat în faţa calculatorului. Sunt două cărţi pe care le-am consultat personal în legătură cu efectele televizorului şi calculatorului asupra minţii umane. Am făcut chiar şi un referat la comisia metodică acum câţiva ani legat de acest subiect.
Chiar eu am observat că atunci când mă uit la filme o perioadă mai îndelungată, devin foarte uşor mai irascibilă, poate din cauza faptului că nu mai reuşesc să mă odihnesc suficient, sau poate din cauza mesajelor negative din film care s-au infiltrat în mintea mea, în acelaşi timp cu mesajele pozitive, pe care în mod conştient am ales să le reţin pentru că le-am găsit foarte utile. Sau, poate că suspansul a acţionat asupra organismului meu prin intermediul emoţiilor şi a produs ceva schimbări chimice în organism. Cine ştie?
Oricum, am găsit multe idei foarte bune în filme şi profit de acest blog să-ţi spun şi ţie.
Cel mai vizionat film este Stăpânul Inelelor pe care l-am văzut de peste 20 sau 30 de ori. Şi de fiecare dată îmi place şi mai mult.
Dar în acest articol n-o să vorbesc doar despre Stăpânul Inelelor, ci de toate acele filme din care am învăţat câte ceva.
Sigur, cam din fiecare film vizionat am învăţat câte ceva, dar unele şi-au lăsat o amprentă pregnantă asupra mea.
Iată ce am învăţat din punctul de vedere al dezvoltării personale.

1. Punctul de cotitură

În majoritatea dramelor pe care le-am văzut povestea ne arată o persoană sau un grup de persoane care au o evoluţie descendentă. Care trec/e prin diferite nenorociri sau întâmplări nu tocmai favorabile. Aproape de mijlocul filmului există un moment în care personajul principal realizează că viaţa pe care o trăieşte depinde doar de el/ea. În acel moment DECIDE să facă o schimbare în viaţă, în obiceiurile sale dacă vrea să schimbe rezultatele pe care le obţine. Îşi stabileşte un plan de acţiune şi se ţine de el până ajunge la rezultatele dorite. Câteva filme care îmi vin acum în minte sunt: „Stupid, Crazy Love”, „Honney”.
Partea nereală în astfel de filme, este aceea că redă acţiunile sub forma unor sprinturi simple şi aproape imediat apar şi rezultatele dorite. De foarte puţine ori se înţelege că e nevoie să se SCHIMBE MAI ÎNTÂI MENTALITATEA ca rezultatele înregistrate să fie diferite. Cel mai adesea se înţelege că se nevoie să fie schimbată doar acţiunea şi rezultatele dorite apar rapid. În viaţa reală, rezultate diferite apar doar dacă sunt schimbate obiceiurile. De foarte multe ori, persoanele care doresc să facă nişte schimbări trebuie să facă eforturi conştiente şi susţinute o perioadă mai lungă de timp. Pentru că nu e uşor să schimbi nişte obiceiuri şi nişte tipare de viaţă adânc înrădăcinate. Dacă schimbările făcute se duc şi asupra stilului de viaţă şi al mentalităţii atunci şansele sunt mai mari ca rezultatele dorite să apară mai repede.
Dar pentru unii, rezultatele apar mai repede, pentru alţii mai greu. Multe persoane, la care aceste rezultate apar greu, au tendinţa de a renunţa la luptă. Pentru că nu înţeleg ce e nevoie să schimbe. Sau pentru că nu le place schimbarea.

2. Misiune personală

Fiecare dintre noi are o misiune personală. În filmul Sherk forever vedem ce s-ar fi întâmplat dacă el nu s-ar fi născut. O lecţie se desprinde de aici că fiecare dintre noi avem un rol pe acest pământ şi putem face lumea mai bună pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Poate că nu toţi putem efectiv să salvăm lumea aşa cum apare în filmele Stăpânul Inelelor şi Happy Feet II, sau în multe alte filme SF în care o mână de oameni luptă şi înving catastrofe naturale şi salvează omenirea. Dar putem să extragem cuvinte pline de învăţătură.
Această sarcină ţi-a fost încredinţată ţie, Frodo, şi dacă tu nu găseşti o soluţie, nimeni n-o va putea face. (Stăpânul Inelelor – Frăţia Inelului)” Cum spuneam, nu toţi avem sarcina să salvăm lumea, dar fiecare are propria „cruce”, propria însărcinare pentru care trebuie să lupte şi să găsească drum spre îndeplinire şi nimeni altcineva nu poate rezolva asta în locul său.
Chiar şi cea mai mică fiinţă poate schimba cursul istoriei (Stăpânul Inelelor – Frăţia Inelului)”. Păi, de ce nu? Fiecare dintre cei care au avut un rol în mersul istoriei lumii, au fost mai întâi bebeluşi, apoi copii, apoi adulţi. Dar prin ideile lor, prin muncă şi perseverenţă au început să schimbe mai întâi istoria vieţii lor proprii, apoi a celor din jur şi în cele din urmă a lumii.
Misiunea ta, Bill, este să schimbi lumea (Happy Feet II)”.

3. Depăşirea fricilor

Primul pas pe care oricine trebuie să-l facă pentru a-şi depăşi fricile este să şi le cunoască. Să le recunoască. Al doilea pas în depăşirea fricilor este să existe un motiv, un obiectiv mai mare decât frica, ce-l poate motiva să meargă mai departe. Al treilea pas în depăşirea fricii este acţiunea.
Aici intră toate filmele biografice, multe din drame şi uneori chiar dintre comedii. Una dintre comediile prin care vedem cum un om învinge frica de dragul fiului său, este La vita e bella. în care un evreu ajuns cu fiul şi tatăl său în lagărele naziste, îşi învinge propriile temeri doar pentru a-i da speranţe de viaţă fiului său. Mi se pare haioasă de tot faza în care, deşi îngrozit, se oferă să traducă ce spune neamţul doar să-l facă pe fiul lui să creadă că totul e un joc.
În filmul The Bucket List, doi actori mari, Jack Nicholson şi Morgan Freeman colegi de salon într-un spital află că mai au câteva luni de trăit. Aşa că milionarul (Jack Nicholson) îi propune colegului să facă o listă cu ce ar mai vrea să facă cât mai au de trăit. Multe sunt acţiunile pe care cei doi se apucă să le întreprindă, dar milionarul care nu se temea de nimic din ce era mare, avea o teamă să se întâlnească cu fiica lui cu care se certase cu mulţi ani în urmă. În cele din urmă, după ce discută cu colegul lui, e convins de acesta să se întâlnească cu ea şi să se împace.
Cum să-ţi învingi frica de a iubi şi de a fi iubit/ă am învăţat-o din filmele romantice: 27 de rochii şi Wedding Date.
Câţi dintre noi nu avem o asemenea teamă, de a recunoaşte că am greşit şi să ne cerem iertare de la o fiinţă dragă?
Câteva replici din filmele pe care le-am văzut şi pe care le consider foarte motivatoare pentru depăşirea fricilor.
„Frodo: Ştiu ce am de făcut… doar că mi-e frică s-o fac. Aş fi vrut ca această sarcină să nu fi căzut pe umerii mei, aş fi vrut ca nimic din toate astea să nu se fi întâmplat.
Gandalf: Aşa îşi doresc toţi, dar nu putem noi să decidem. Tot ce avem de făcut este, ce putem face cu timpul care ne-a fost acordat (Stăpânul Inelelor – Frăţia Inelului)”.

„O viaţă trăită în frică este o viaţă pe jumătate trăită (Strictlly Ballroom)”.

4. Viaţa de familie

Familia este prezentă în majoritatea covârşitoare a filmelor. Putem să vedem care sunt tonalităţile cele mai potrivite, cele mai bune atitudini, cuvintele de încurajare sau de dojenire dintr-o familie care se iubeşte. Putem învăţa şi de la familiile al căror comportament nu ne place. Pentru că în procesul de învăţare, putem să luăm exemplu de la cei de care ne place şi putem să vedem şi cum nu ne place să fim. N-o să dau exemplu de filme, sau de învăţături din acestea referitor la viaţa de familie, pentru că fiecare îşi ia ce-i place.

5. Lucrul în echipă

Pentru mine, cel mai bun exemplu de film care ne învaţă despre lucrul în echipă este tot Stăpânul Inelelor. Aici vedem personaje diferite, care aparţin unor specii diferite, cu abilităţi diferite, care lucrează împreună pentru un scop comun. Unul este priceput la mânuirea sabiei şi citeşte urmele pe pământ, altul e maestru în mânuirea arcului şi citeşte semnele aerului, altul este foarte bun la a manevra toporul de luptă. Unul are simţul umorului, altul simţul aventurii, altul simţul onoarei şi altul e foarte grav şi serios. Dar împreună fac o echipă de neînvins, chiar dacă luptă pe planuri separate.
Un exemplu asemănător îl găsim şi în filmul animat Happy Feet II unde prin cântec, dans şi animaţie, cu umor şi voie bună este salvată o colonie de pinguini imperiali. După ce un iceberg a blocat căminul şi ieşirea pinguinilor imperiali, s-au unit două specii de pinguini, împreună cu elefanţii de mare şi cu krillii şi alte păsări care au depus efort şi au dansat să mişte icebergul şi să deschidă o cale prin care să iasă pinguinii imperiali din capcană.
Legat de lucrul în echipă Maica Tereza a spus: „Eu pot să fac asta, tu poţi face altceva. Dar împreună putem crea lucruri măreţe”.

6. Limitele noastre

În filmul Matrix aflăm că mintea noastră este ce acre ne limitează acţiunile de zi cu zi. Cu cât reuşim să vizualizăm mental diverse reuşite ale noastre, care par imposibile, cu atât e mai uşor să şi reuşim.
În filmul Stăpânul Inelelor se vorbeşte despre nişte fiinţe (nazguli – nici vii nici moarte) care nu pot fi ucise de niciun om. Chiar ele sunt foarte pline de încredere şi inspiră teroare, ştiind că niciun om nu se poate opune lor. Cu toate acestea, căpetenia lor este ucisă de o femeie. Pentru că ei nu şi-au imaginat că vreo femeia va pune mâna pe arme şi pentru că acea femeie a sărit la luptă pentru cineva foarte drag. Deci, dragostea ne poate ajuta să ne depăşim limitele, atunci când luptăm pentru cineva drag.

7. Să lupţi pentru un scop măreţ

În multe filme vedem cum personajele decid să lupte într-o competiţie sau pentru un trofeu sau pentru atingerea unui vis. Câteva exemple de filme pe acest subiect: Evan Atotputernicul, Concurând cu un visHappy Feet II.

a. Să munceşti constant pentru un vis chiar dacă pare imposibil de atins

Filmul The Showshank Redemtion (Închisoarea îngerilor) – unde personajul Andy Dufresne, închis pe nedrept pe viaţă pentru acuzaţia de o crimă pe care nu a comis-o, găseşte o cale de a evada. Abia la finalul filmului vedem în ce a constat munca sa în scopul evadării timp de ani de zile şi cum a reuşit să o facă. Deşi aparent era un deţinut model, a şocat pe toţi prin evadarea sa pentru că a luptat pentru un vis ce părea imposibil. Timp de peste 20 de ani a răzuit zilnic peretele cu un ciocănel şi a creat un tunel care să-l încapă şi pe care îl acoperea cu un afiş ca să nu dea de bănuit.
Filmul The Pursuit of Happyness, cu Will Smith în rolul principal, ne prezintă un tânăr care se străduia din greu să vândă nişte produse pentru a prospera. Personajul trece prin nişte perioade foarte grele dar nu-şi pierde speranţa. Soţia îl părăseşte pentru că nu mai crede în el, el trebuie să aibă grijă şi de fiul lui să şi vândă produsele, doarme prin adăposturi pentru că şi-a pierdut locuinţa şi nu-şi mai permite să achite o chirie, ajunge la un interviu cu haine pline de vopsea şi are multe alte necazuri. Cu toate acestea, pentru că a refuzat să renunţe, pentru că a continuat să viseze la o viaţă mai bună şi să lupte pentru ea, viaţa l-a răsplătit şi i-a oferit ceea ce şi-a dorit.

b. Să lupţi şi să depăşeşti obstacole, chiar dacă toată lumea îţi stă împotrivă sau îţi spune că e imposibil

In filmul Eight Below (Minus 25°), personajele principale sunt nevoite să abandoneze nişte câini haski foarte inteligenţi, care au fost prinse într-o furtună antarctică. Ajuns forţat în SUA, proprietarul câinilor, face demersurile pe lângă autorităţi să meargă înapoi în Antarctica să-i salveze. Este refuzat de toată lumea şi i se spune că e imposibil să ajungă în Antarctica în acea perioadă a anului. În cele din urmă, deşi toată lumea i-a spus că este imposibil să mai ajungă înapoi, decide să ajungă şi reuşeşte să-şi salveze majoritatea câinilor.
În filmul animat Happy Feet I, personajul principal, Mumble, un pinguin imperial care nu ştia să cânte, dar ştia să danseze este acuzat că pentru felul lui ciudat de a fi au rămas fără peşte de mâncare. Mumble, convins că e acuzat pe nedrept, alungat din colonie, pleacă şi promite să se întoarcă atunci când află cine le fură peştele. Urmăreşte un vas de pescuit până ajunge în SUA, unde prin dansul lui, reuşeşte să salveze colonia de pinguini.
Filmul Honney prezintă povestea unei tinere pasionată de dansul hip-hop, care luptă să aibă propria ei sală de dans, deşi era aproape imposibil de realizat. La început se angajează ca dansatoare şi coregrafă la un mare producător de videoclipuri. Cu banii obţinuţi plăteşte avansul pentru un spaţiu care să devină sala ei de dans, dar pentru că este agresată sexual de acel producător, pierde slujba şi riscă să piardă tot.

c. Să lupţi pentru ca binele să învingă.

Am ajuns iarăşi la Stăpânul Inelelor unde personajele îndură nedreptatea, foame, frigul şi alte forme de teroare dar continuă să lupte.

„Sam: E ca în poveştile acelea înfiorătoare, d-le Frodo, pe care le auzi sau le citeşti şi-ţi vine să nu mai citeşti şi te întrebi cum poate cineva să îndure aşa ceva şi totuşi să meargă mai departe? Dar ei continuau să meargă şi să lupte pentru că credeau în ceva.
Frodo: Dar noi în ce credem Sam?
Sam: Că există ceva bine în viaţa asta şi merită să lupţi pentru el”

8. Vizualizarea visului sau a coşmarului

În filmul Happy Gilmore (Ghinionistul), personajul decide să se înscrie la un concurs de golf ca să nu-şi piardă casa bunica lui care l-a crescut de mic. Ajuns în finală, se teme de concurentul lui căci e jucător profesionist, dar a fost învăţat de un maestru al jocului de golf să se vizualizeze câştigând şi să se gândească la ceva ce-l face fericit. În primă fază el pentru că se teme, se gândeşte cum prietena lui îl părăseşte pentru celălalt concurent, iar acesta din urmă câştigă casa bunicii. Asta îl face nervos şi ratează, dar atunci când devine încrezător, are gânduri fericite şi se vede iubit de prietena lui şi că o face fericită şi pe bunica lui, reuşeşte să dea lovituri câştigătoare. De aici, ca şi din cărţile pe care le citesc am înţeles că rezultatele noastre sunt în funcţie de sentimentele pe care le avem şi de ceea ce reuşim să vizualizăm în legătură cu visurile noastre. Vizualizarea viselor este foarte importantă.
În filmul Cinderella Man, un jucător de box mai în vârstă, trece prin marea criză financiară din anii 1930, ajungând să se bată ca să poată obţine o masă pentru familia lui. A suferit un accident şi nu mai putea nici să lupte, nici să muncească. Dar după ce se simte mai bine, revine în forţă în ringul de box contra unor boxeori cu un palmares impresionant. Ultimul jucător cu care trebuia să boxeze era renumit pentru faptul că încheia meciurile prin knok out şi moartea adversarilor în urma loviturilor primite. Totuşi în timpul meciului final, într-un moment de cădere îşi vede familia înfometată. Îşi revine şi termină meciul într-un mod spectaculos şi nesperat.

9. puterea unei dorinţe

„If you want it, you must will it/
If you will it, it will be yours” (Dacă vrei ceva, trebuie să ţi-l doreşti/ dacă ţi-l doreşti, va fi al tău. Happy Feet II)

10. Când vrei să fii perfect ca să impresionezi

Eu sunt o persoană perfecţionistă şi îmi place să fac lucrurile cât mai bine şi cât mai aproape de perfect. Dacă nu e perfect, mi-e teamă să nu fiu criticată, arătată cu degetul, umilită. Deşi sunt conştientă că nimeni nu e perfect şi că cele mai multe lecţii le-am învăţat din greşeli, mă tem să greşesc şi îmi doresc să fac lucrurile perfect. Ce se poate întâmpla când căutăm să facem lucrurile mult prea perfect? Nu mai suntem noi înşine. Devenim nervoşi, frustraţi, prea focusaţi pe perfecţiune şi dorinţa de a impresiona.
Trei comedii m-au impresionat din acest punct de vedere: Un socru de coşmar în care un viitor ginere (Ben Stiler) doreşte să fie perfect în faţa viitorului socru (Robert deNiro), Doi cuscri de coşmar în care acelaşi viitor ginere îşi doreşte ca familia lui să fie perfectă în faţa aceluiaşi exigent socru, şi miniserialul The worst week of my life, în care un alt viitor ginere în săptămâna de dinaintea nunţii comite greşeală după greşeală în faţa viitorilor socri din dorinţa de a fi perfect. Filmele ne arată şi sentimentele de frustrare care se nasc în inima personajelor odată cu fiecare greşeală şi cum în final realizează că cea mai bună modalitate de a intra în graţiile celorlalţi ar fi să fie ei înşişi.

11. Cum să te învingi când eşti dependent/ă de droguri, de shopping

Foarte bune în acest scop sunt comediile: Confession of a shopaholic (Ador să fac cumpărături) în care personajul principal face cumpărături iraţionale de haine şi accesorii de firmă cu cardul de credit şi este apoi umilită public de un recuperator de datorii şi filmul 28 de zile în care personajul, strică petrecerea nunţii surorii ei şi ajunge într-un centru de dezintoxicare. Personajele principale din cele două filme primesc nişte lecţii dure prin care sunt ajutate să îşi revină şi să renunţe la asemenea droguri.

12. Pregătirea face diferenţa

În filmele competiţionale vedem că pregătirea intensă către ceea ce ne pasionează, alături de schimbarea mentalităţii duce la rezultate spectaculoase în direcţia dorită. Dar nu numai în competiţii, ci şi în alte situaţii de viaţă.
De exemplu în comedia Stupid, Crazy Love, personajul principal Cal Weaver jucat de Steve Carell află că soţia lui l-a înşelat cu altul. După ce se plânge în fiecare seară prin bar către orice se află lângă el (fie că-l ascultă sau nu), este ajutat de un expert în seducerea femeilor cum să-şi recucerească soţia. Expertul îi devine un mentor şi îl direcţionează pas cu pas în ceea ce are de făcut. În cele din urmă obiectivul este atins şi Cal îşi obţine înapoi soţia. Bineînţeles în cele din urmă, lucrurile capătă o întorsătură foarte amuzantă în care expertul ajunge să se îndrăgostească de fiica celui pe care îl învăţa.
Filmul The King’s Speech ne prezintă problemele de vorbire ale unui prinţ jucat de Colin Firth, care în preajma celui de-al doilea război mondial devine rege. Familia lui a apelat la diverşi doctori logopezi care au avut metode de lucru ce nu l-au ajutat. În cele din urmă ajung la un logoped Lionel (jucat de Geoffrey Rush) care are metode neconvenţionale, dar care dau rezultate şi regele îşi îmbunătăţeşte dicţia şi calitatea discursurilor.

13. Folosirea darului cu care ai fost înzestrat

Filmul cu cea mai puternică forţă inspiraţională în acest sens este Legenda pianistului 1900. Un bebeluş este abandonat apoi găsit de un muncitor la bordul unui vapor în prima zi a anului 1900. deşi nu vede lumea exterioară şi nu primeşte lecţii de la nimeni, copilul care creşte este un adevărat talent în ce priveşte pianul şi destinderea turiştilor care se îmbarcă pe acel vapor cu melodii din toate colţurile lumii.

14. Gândire pozitivă versus gândire negativă

O comedie You, me and Dupree, în care personajul principal Carl jucat de Matt Dillon, deşi este o persoană de succes începe să clacheze după ce devine stresat de gesturile şi acţiunea prietenului său Dupree pe care din generozitate îl găzduieşte. Dupree (Owen Willson) este o persoană care e plină de optimism, dar care este foarte neîndemânatecă şi provoacă diverse dezastre în viaţa şi locuinţa lui Carl. Carl se concentrează pe aceste dezastre şi se stresează să-l impresioneze pe şeful său, care întâmplător este şi socrul lui. Viaţa lui devine din ce în ce mai sumbră şi începe să facă gesturi penibile pe care apoi le regretă.
Filmele de gândire pozitivă sunt în mod deosebit filmele despre competiţii, despre sportivi, exemplu filmul 41.
Un alt exemplu de film în care transpare clar gândirea pozitivă este Shakespeare inlove. În ciuda problemelor pe care le aveau cu realizarea şi jucarea unei piese a lui Shakespeare, managerul teatrului avea o vorbă: „Totul o să iasă foarte bine!”, „Cum?” întrebau ceilalţi, iar el le răspundea: „Nu ştiu. E un mister” iar lucrurile chiar se rezolvau de la sine.

15. Cea mai mare problemă a devenit cel mai dur profesor (când eşti ciudat în ochii lumii)

Happy Feet, pinguinul care nu cântă, ci dansează este un ciudat în ochii comunităţii şi este izgonit. Dar el şi mama lui luptă să fie tratat ca toţi ceilalţi indivizi ai comunităţii. În cele din urmă ajunge să salveze comunitatea de pinguini.
Front of the class (Premiantul) este un film inspirat din realitate care m-a impresionat. Personajul principal Brad Cohen jucat de James Wolk, este un copil care de la vârsta de 6 ani a fost identificat cu Sindromul Tourette. Acest sindrom îl face să scoată diverse sunete, să aibă ticuri nervoase şi mişcări ciudate fără ca el să se poată controla. Toţi colegii lui râd de el şi profesorii îl consideră bufonul clasei. După ce se documentează mama lui, află că este un sindrom, o boală, care nu are tratament care îl afectează pe fiul ei. Îl duce la un grup de anonimi cu acest sindrom, dar băiatul este nemulţumit pentru că ceilalţi bolnavi se izolează de lume. Tot ce îşi doreşte, exprimă apoi în faţa directorului şcolii şi a tuturor copiilor din şcoală, este să fie tratat ca toţi ceilalţi elevi fără nicio diferenţă. Îşi doreşte să nu fie sindromul cel care îl controlează, ci el să controleze boala. Deşi zgomotele şi ticurile nu încetează, el este încrezător şi ajunge adult. Visul lui este să devină profesor şi să-i ajute pe toţi cei cu nevoi speciale. După un şir lung de interviuri la toate şcolile din oraş, ajunge în final să fie angajat la o şcoală, iar după un an de predare ajunge să fie declarat profesorul anului pentru tot statul. În cadrul festivităţii de premiere, profesorul Brad Cohen mulţumeşte celui mai dur şi constant profesor pe care l-a avut, sindromul Tourette. N-ar fi putut să-i ajute sau săi înţeleagă pe cei cu nevoi speciale, dar în acelaşi timp să-i trateze ca pe cei normali dacă el n-ar fi fost în aceeaşi situaţie.

16. Autocontrol personal

Stăpânirea emoţiilor şi sentimentelor este prezentă în filme precum: Good wife, Girl with a pearl earring. În aceste filme, personajele principale nu-şi dau pe faţă sentimentele, sau nu lasă emoţiile să intervină în luarea deciziilor.

17. Integritate

Persoane care îşi ţin promisiunile făcute: Sam – Stăpânul Inelelor, Charlie Lang – It could happen to you (Un bacşiş de două milioane de dolari).

18. Citirea limbajului trupului

Filmul serial Lie to me ne arată microgesturile, expresiile şi tonalităţile vocii care ne dau de gol atunci când nu suntem tocmai oneşti unul cu altul.

19. Se întâmplă ceea ce crezi

Dacă tu crezi în ghinion, în noroc, sau în blestem ajungi să ai parte de ele. Le poţi depăşi doar când îţi schimbi credinţa în ele. Filmul Penelope este o comedie romantică în care o fată se naşte cu blestemul de a avea rât şi urechi de porc până când cineva o iubeşte aşa cum este. Au loc multe anunţuri matrimoniale, întâlniri, o nuntă aranjată şi eşuată. Blestemul se dezleagă în momentul în care Penelope (Christina Ricci) spune: „Mă plac aşa cum sunt”. Filmul se încheie cu morala: „Nu e puterea blestemului, este puterea PE CARE O DAI blestemului”.

20. Fanteziile îţi îndulcesc viaţa

În filmul Don Juan de Marco, personajul principal, Don Juan (Johnny Depp) este o persoană cu o viaţă obişnuită, dar care îşi trăieşte viaţa cu un nume de poveste, prezintă o poveste romantică despre viaţa lui şi a familiei lui. Pentru că a vrut să se sinucidă este dus într-un sanatoriu de nebuni, de un medic care se prezintă a fi Don Alfonso.

21. Perspective diferite ale unor situaţii de viaţă

High Fidelity este un film în care personajul principal Rob Gordon (John Cusack) îşi prezintă viaţa şi topul lui cu cinci cele mai dure despărţiri de iubitele sale. Povestea lui, capătă o viziune diferită în momentul în care el decide să ia legătura cu toate cele cinci femei care l-au părăsit şi să le întrebe de ce au făcut-o.

22. Să nu judeci pe alţii

Tot din filmul Stăpânul Inelelor am desprins lecţia prin care e greşit să judeci pe altul pentru că nu ştii cum vor evolua lucrurile în final. Detalii găseşti şi în articolul Nu te grăbi să împarţi judecata şi moartea.

23. Planificarea

Filmul Now you see me (Jaful perfect) ne arată un plan de răzbunare prin intermediul unor acţiuni magice. Planul a fost pus la punct timp de peste 20 de ani şi executat în câteva reprezentaţii de magie.

24. Fiecare persoană are două feţe

Nimeni nu e perfect. Fiecare dintre noi are şi calităţi şi defecte. Unii îşi scot la suprafaţă calităţile şi îşi maschează defectele ca să fie cât mai greu de văzut, alţii îşi scot la suprafaţă defectele şi îşi ascund cât mai adânc calităţile. Şi pe unii şi pe alţii trebuie să îi acceptăm şi să-i iubim aşa cum sunt. Filmele care ne sugerează aşa ceva sunt: Shrek şi The Tourist.

25. Cum te autosabotezi.

Despre acest aspect am scris în articolul Autosabotajul I si Autosabotajul II
*** Da






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

TU POŢI SĂ VEZI VEVERIŢA?

veverita

 

Într-o maşină, o familie a plecat în călătorie în vacanţă. La volan conduce cu atenţie tata, alături de el, mama e puţin îngândurată. Priveşte peisajul fără să vadă prea multe. În spate, copii admiră peisajul şi sunt fericiţi. Trecând printr-o pădure, unul din copii strigă tare, entuziasmat: Uite o veveriţă! Mama întoarce capul în direcţia arătată şi vede… pe geamul maşinii un strop mare de noroi. Mai priveşte odată şi vede mai mulţi stropi de noroi. Se gândeşte: Vai ce maşină murdară avem! Copilul este pe mai departe entuziasmat că a văzut o veveriţă, dar ea, e chiar supărată nu numai că nu a văzut veveriţa, dar şi că a văzut cât e de „murdară” maşina.

ACELEAŞI CIRCUMSTANŢE, PERSPECTIVE DIFERITE

Alteori se întâmplă ca din două persoane care călătoresc una să vadă florile, alta să vadă buruienile de pe marginea drumului.
Una vede cerul senin şi vremea frumoasă, alta vede că e prea cald.
Uneia îi place că plouă şi se bucură, altă persoană va considera că e vreme îngrozitoare.

Şi mie personal mi s-a întâmplat în timp ce călătoream să nu reuşesc să văd peisajul pe unde treceam pentru că minute bune am făcut analiza unor stropi de noroi de pe geamul autobuzului cu care călătoream. Şi m-am gândit: Uite aşa ratează oamenii nişte oportunităţi în viaţă, deşi le-au aşteptat toată viaţa. Pentru că atunci când a apărut oportunitatea, nu erau condiţiile perfecte. S-au împiedicat de un obstacol minor şi n-au mai putut să vadă frumuseţea obiectivului.
Şi ştii de ce? Pentru că obstacolul este înaintea obiectivului. Dacă ar fi invers, toată lumea ar ajunge la obiective, apoi ar mai vedea dacă mai trec şi de obstacole.
Dar aşa, cei mai mulţi renunţă la obiectivele pe care le au pentru că au întâmpinat unul sau câteva obstacole sau au realizat că obiectivul nu e perfect. Ei n-au înţeles că în viaţă nimic nu se obţine fără efort.

VIAŢA NU E PERFECTĂ

Viaţa noastră pe pământ nu e perfectă. Nimeni nu e perfect.
Există glume care circulă pe internet sub forma unor caricaturi. O femeie care aşteaptă să apară în viaţa ei bărbatul perfect, aşteaptă până ajunge să arate ca renumita doamnă cu coasa. La fel şi un bărbat care aşteaptă femeia perfectă.

asteptand barbatul perfect

asteptand femeia perfecta

Nu e nimeni perfect. Dacă greşeşti, nu te certa prea tare. Învaţă ceva din greşeala respectivă, dar nu te condamna.

Alţii se plâng că ceilalţi nu sunt perfecţi (aşa ca ei).
Îmi aduc aminte că în 1998, ascultam predicile regretatului IPS Bartolomeu Anania în Catedrala din Cluj şi ne spunea că atât timp cât trăim pe pământ va convieţui şi grâul şi neghina împreună. Şi mielul şi lupul. Vor fi oameni buni şi oameni răi. Trebuie să învăţăm să ne acceptăm unii pe alţii. Doar în Rai există perfecţiune şi ascensiune (după cum spune Sf. Ap. Pavel că vor merge din putere în putere). În viaţa pământească lucrurile nu pot fi perfecte şi nici în creştere continuă. Vor fi permanent urcuşuri şi coborâşuri. Trebuie să le acceptăm şi să învăţăm din toate.

AŞTEPTÂND O OPORTUNITATE

Mulţi oameni aşteaptă o şansă să schimbe ceva în viaţa lor. Iar atunci când şansa se iveşte, îi găsesc cusururi şi o îndepărtează. Încep să se gândească la ce s-ar întâmpla dacă… (ar cădea drobul de sare). Aşa că o alungă spunând că nu este ceea ce caută. Apoi se plâng că viaţa nu e dreaptă.

Şi eu am făcut la fel. Am îndepărtat de la mine multe oportunităţi, poate pentru că nu ştiam că sunt în căutare de ceva. Dar cu mine viaţa a fost mai îngăduitoare. Poate pentru că Dumnezeu mă iubeşte. Aşa că mi s-au mai oferit şi alte şanse.

Numai că am auzit multe persoane spunând că, lor viaţa nu le-a mai oferit altă şansă în afară de cea pe care au acceptat-o. Aşa că sunt fericiţi că indiferent câte imperfecţiuni avea, au acceptat-o. Şi nu le părea rău. Dar sunt şi alţii care au ratat şansa oferită şi alta nu s-a mai ivit. Apoi regretă.

Îmi aduc aminte de versurile unui cântec (Winter in July) cântat de Sarah Brightman:
Poate nu ştim motivul pentru care
Ne-am născut în această lume
Unde omul doar trăieşte şi moare
Şi POVESTEA LUI NESPUSĂ RĂMÂNE”.

Cei care au văzut oportunitatea care li s-a ivit şi au acceptat-o, şi-au depăşit toate acele obstacole (toţi acei stropi de noroi) şi au reuşit să-şi schimbe viaţa. Şi ne spun nouă celorlalţi povestea vieţii lor, ca şi noi să ne inspirăm şi să ne depăşim toate barierele vizibile şi invizibile.
Dar cei care au respins oportunitatea, nu mai au cui să-şi spună povestea vieţii. Ei nu inspiră pe nimeni. Doar trăiesc şi mor. Şi sunt nefericiţi toată viaţa.
Tu poţi să vezi veveriţa?
*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

O NENOROCIRE NU VINE NICIODATĂ SINGURĂ

incendii

 

 

Asta este o vorbă pe care o aud frecvent în jurul meu.
Sunt ani buni de când mă enervează să aud aşa ceva, dar nu pot să neg că este perfect adevărat. Odată ce s-a întâmplat ceva negativ în viaţa noastră, parcă şi celelalte lucruri o iau frumuşel la vale şi ne trezim că ne merge rău pe toate planurile posibile o bună perioadă de timp. Şi parcă tare greu ne mai revenim. Deşi ştim că Dumnezeu nu ne dă poveri mai mari decât putem noi să ducem, avem impresia că povara aceea este prea mare pentru umerii noştri şi tare am vrea să mai lăsăm jos din ea. Foarte mult am dori să nu trecem prin acele necazuri.

Însă uităm câteva aspecte foarte importante.

VIAŢA ESTE CICLICĂ

Viaţa noastră nu este lineară. Ca multe alte procese şi fenomene cunoscute, şi viaţa se desfăşoară ciclic, asemănător formării valurilor. Cu creşteri şi coborâri ale nivelului. Tot ce este ciclic are perioade de maximă dezvoltare şi perioade de minimă.
De multe ori, când ne aflăm în partea inferioară a valului vieţii, sau în „Valea Plângerii” avem tendinţa să-L luăm la întrebări pe Dumnezeu şi să spunem: „Doamne, ce am greşit ca să trăiesc necazul ăsta?”. Şi poate că toate aceste necazuri sau nenorociri ni se întâmplă ca să primim o lecţie. Pentru că în viaţă nimic nu este întâmplător. Toate cele ce ni se întâmplă sunt permise de Dumnezeu ca să învăţăm ceva. Fiecare problemă vine la pachet cu soluţia care ne ajută să creştem şi să evoluăm.
În viaţă nu avem numai perioade în care primim doar nenorociri, în care ne simţim la pământ, în mizerie, în mocirlă etc.
Sunt frecvente şi perioadele în care o ducem bine, ne merg toate din plin. Astea se întâmplă după ce ne-am învăţat acea lecţie şi am trecut la alt nivel al dezvoltării noastre ca oameni. Iar atunci când ne merge bine, la fel ca şi în cazul nenorocirilor, toate sunt înlănţuite o bună bucată de timp. Numai că nu le mai observăm. Atunci ne purtăm de parcă ni se cuvin de drept toate acele lucruri bune de care avem parte. Uităm să mai şi mulţumim că le avem şi că le trăim. Şi mai ales, de multe ori uităm că acele perioade de bine sunt rezultatul a ceea ce am învăţat de la viaţă când ne-am lovit cu capul de pragul de sus.
Şi pentru că avem impresia că le ştim pe toate, că ne-am dezvoltat toate abilităţile, vine viaţa şi ne mai dă o lecţie. Şi iar ajungem în „Valea Plângerii”. Şi stăm acolo până înţelegem de ce şi cum ni se întâmplă toate. Care este scopul pentru care ni se întâmplă. Care sunt soluţiile pentru acele probleme care se ivesc. Apoi iar avem o perioadă de înflorire şi creştere şi aşa mai departe.

LEGEA ATRACŢIEI UNIVERSALE

Poate că ai auzit sau nu despre această Lege a Atracţiei Universale. Eu când am auzit prima dată de această lege în filmul „The Secret” am avut impresia că este un film cu idei new age pentru că vorbeau oameni de diferite culturi şi religii şi culte. Dar în acelaşi timp eram conştientă că tot ce spuneau acei oameni în film, e perfect adevărat. Pentru că experimentasem ce spuneau ei, sub forme diferite.
Apoi am văzut şi alt film „Legea Rezonanţei” şi am citit şi alte câteva cărţi legate de acest subiect. Sau pe aproape. Am ajuns la concluzia că aşa este. Cărţile citite sunt: „Termina cu vaicareala si fa ceva cu viata ta”, „Viaţa nu aşteaptă… trezeşte-te!”, „Atitudinea este totul”.
Legea este foarte simplă şi spune că lucrurile pe care ne concentrăm cresc.
Dacă ne concentrăm pe lucruri bune, pozitive care ne fac fericiţi, care ne aduc bucurie, primim de la viaţă alte lucruri şi întâmplări care să ne facă şi mai fericiţi. Suntem fericiţi, recunoscători, plini de bucurie şi pasiune? Atunci avem impresia că viaţa e minunată, că ni se întâmplă lucruri extraordinare şi suntem din ce în ce mai fericiţi.
Dacă, însă, ne concentrăm pe ceea ce nu ne place şi ce am dori să schimbăm, pentru că ne face să ne simţim mizerabil, atunci primim mult mai multe lucruri care nu ne plac şi ne fac să ne simţim şi mai mizerabil.
De exemplu, o mamă îi spune copilului ei aproape constant: Ai grijă să nu cazi! Ce face copilul? Are atâta grijă că în final cade. Ai grijă să nu te murdăreşti! Copilul se murdăreşte. Mama îl ceartă sau pedepseşte pe copil şi îi repetă, Nu ţi-am spus să ai grijă să nu…? dar adevărul este că nu copilul este vinovat, ci mama care l-a orientat greşit pe copil şi l-a făcut să se concentreze pe lucruri pe care nu şi le dorea.
Sau nu ne place să primim facturi şi ne plângem de ele. Care este rezultatul? Primim şi mai multe facturi şi cu sume şi mai mari, şi devin din ce în ce mai greu de achitat.
Sau spunem adesea: Vreau să scap de datorii. Ce se întâmplă? Sentimentele pe care le avem faţă de acele datorii ne fac să producem anumite vibraţii negative care atrag şi mai multe datorii.
Care sunt lucrurile care nu ne plac? De multe ori încep cu „Nu vreau”.
Nu vreau să greşesc la examen
Nu vreau să mă îngraş
Nu vreau să întârzii
Nu vreau să mă certe şeful
Nu vreau să mă îmbolnăvesc
Nu vreau să fiu sărac.
M-am săturat până peste cap de…

Alteori încep cu vreau, dar sunt o formă mascată a lui „nu vreau” pentru că de fiecare dată când ne gândim la ele ne creează o stare de tensiune interioară, un soi de gol în stomac. Aşa cum este exemplu cu datoriile, dat mai sus.
Vreau să scap de kilogramele în plus,
Vreau să scap de boală,
Vreau să scap de…

GÂNDURI ŞI SENTIMENTE

Auzim frecvent că e bine să ne controlăm mintea şi gândurile.

Se spune că un ucenic s-a dus la un călugăr şi i-a zis:
Ucenicul: Părinte, prin mintea mea trec tot felul de gânduri şi nu le pot opri.
Părintele: Poţi opri un stol de păsări să zboare pe deasupra capului tău?
Ucenicul: Nu
Părintele: Dar dacă vreouna se aşează pe capul tău, poţi să o îndepărtezi?
Ucenicul: da.
Părintele: Atunci asta înseamnă să-ţi controlezi gândurile. Pentru că prin minte îţi trec zeci şi sute de gânduri şi nu le poţi opri. Dar dacă laşi mintea să se oprească asupra unuia e ca şi când laşi o pasăre să se aşeze pe capul tău”

În filmul „Legea Rezonanţei” şi în cartea „Viata nu asteapta… trezeste-te!”, autoarea spune că nu gândurile ci sentimentele sunt cele care fac să funcţioneze Legea Atracţiei Universale. Că e nevoie doar de 60 de secunde ca un gând să se transforme într-un sentiment. Iar sentimentele create de gânduri, pe care le emitem sunt energii care vibrează şi atrag spre noi ceea ce simţim. Dacă în funcţie de ceea ce gândim, simţim un nod în gât sau un gol în stomac, atunci suntem pe cale să atragem ceva neplăcut. Dacă simţim bucurie, atragem lucruri bune în viaţa noastră.

CUM SE NAŞTE O PROBLEMĂ

De cele mai multe ori avem tendinţa să dăm vina pe altcineva pentru toate problemele pe care le avem în viaţă. Adevărul este că peste 90% din problemele cu care ne confruntăm au fost create fie de mintea noastră prin gândurile şi sentimentele pe care le avem fie de modul în care reacţionăm la alte probleme.
Cea mai bună comparaţie legată de modul în care apar problemele pe care noi le atragem în viaţa noastră a sunat în felul următor: Cât cântăreşte un pahar de apă? Majoritatea ar fi tentată să spună: Depinde de pahar. Din ce fel de material este făcut şi ce capacitate are. Foarte puţine persoane s-ar gândi că un pahar de apă poate cântări diferit în funcţie de cât e ţinut în mână. Dacă îl ţii în mână cât îl duci la gură să bei, atunci el cântăreşte între 50 şi 250 grame. Dar dacă îl ţii 5 minute în mână fără să mişti mâna, cât cântăreşte? Dar dacă nu mişti mâna 10 minute? Dar jumate de oră? Dar câteva ore? Oare nu cumva devine mai greu până simţi că îţi înţepeneşte mâna şi nu o mai poţi mişca?
La fel se întâmplă şi cu gândurile noastre. Dacă bântuie prin mintea noastră mai mult de 60 de secunde se transformă în sentimente. Dacă, spre exemplu te-ai certat cu cineva sau te îngrijorează ceva şi te gândeşti la acel subiect ore în şir, chiar zile îţi poţi da seama ce atragi în viaţa ta?

Acum câţiva ani am primit un email că pot accesa o universitate din străinătate şi pot să mă înscriu să fac un master la una din ele. Trebuia să dau un examen, apoi puteam să fiu admisă sau nu. Am aplicat, am fost admisă pentru un master de doi ani la o universitate în Danemarca. Numai că masterul nu era gratuit. Nu beneficiam de bursă ca să mă pot întreţine acolo. M-am interesat cam de ce sume aş fi avut nevoie şi am aflat că aveam nevoie de aproape 1000 de euro lunar ca să mă pot întreţine. Aş fi putut să-mi găsesc ceva de lucru acolo ca să pot să scot banii necesari, dar aveam oricum nevoie de ceva bani ca să plec şi să mă instalez. Apoi exista riscul să-mi pierd slujba, pentru că aş fi putut să-mi iau concediu fără plată un an de zile.
Pe de o parte îmi doream să merg, pe de altă parte îmi imaginam tot felul de lucruri catastrofale care mi s-ar fi putut întâmpla. Eram îngrijorată că nu ştiam de unde să fac rost de banii ăia pentru plecare şi cum aveam să mă descurc acolo. Eram stresată la maximum şi am stresat şi pe alţii în jurul meu cu tot felul de întrebări, legate de ce ar face dacă ar fi în locul meu? Gândurile astea au durat câteva luni, că la un moment dat, mergând cu maxi-taxi prin oraş am realizat că înfloriseră trandafirii în oraş şi eu nu văzusem nimic în jurul meu. În cele din urmă am optat să nu merg şi imediat s-a instalat o stare de linişte în inima mea. Însă, în perioada aia pe lângă stresul acumulat, am atras şi nişte stări negative şi ispite greu de suportat care m-au făcut să-mi fie frică de mine şi de ce aş fi putut să fac. În vara aia a murit tatăl meu, iar eu m-am certat cu multe persoane din jur.
A fost o perioadă foarte grea pentru mine, şi asta pentru că m-am îngrijorat atât de mult timp. Puteam să realizez de la început că nu am suficienţi bani, sau că starea mea sufletească era foarte proastă şi aveam multe emoţii negative şi mă scăpam de multe luni de stres şi evenimente şi sentimente negative.

MASS-MEDIA ŞI ŞTIRILE

Un mare creator de gânduri negative, de stări de îngrijorare pentru ce se întâmplă sau ce se va întâmpla este mass-media cu reportajele pe care le prezintă.
De când mă ştiu am detestat ştirile şi emisiunile informative. Consider că mai puţin de 1% dintre ştirile prezentate sunt pozitive. Restul sunt fie despre clasa politică în care membrii ei se subminează reciproc, fie despre crime, violuri şi alte cele. Din punctul ăsta de vedere dacă asculţi mult ştirile ţi se face frică să mai ieşi din casă. Ai impresia că te paşte pericolul la orice pas, că nu mai ai nicio siguranţă pentru viaţa ta.
Să fim serioşi! Crime au existat de când e lumea. Să ne amintim că Abel a fost ucis de fratele lui, Cain. Şi amândoi erau fii lui Adam şi Eva. Apoi, dacă citeşti vieţile sfinţilor, afli în ce moduri absolut înfiorătoare au suferit şi au fost martirizaţi mucenicii şi muceniţele. Au fost orori de neînchipuit şi omoruri în masă încercând să oprească răspândirea credinţei creştine. Părinţi care îşi maltratau copiii sau îi dădeau pe mâna celor ce făceau asta, pentru că erau adepţi ai credinţei creştine. Iar astăzi dacă auzi de vreun omor, începi să te gândeşti ce a ajuns lumea dacă frate pe frate se omoară şi-şi dă în cap. Numai că pe atunci nu au fost transmise cu atâta patos, cu tonalităţi ce transmit groaza de către crainici de televiziune ca acum.
Pe măsură ce urmăreşti ştirile, devii îngrijorat de ziua de mâine şi ce se poate întâmpla. Cu cât devii mai îngrijorat cu atât atragi evenimente neplăcute şi necazuri în viaţa ta. Şi în cazul ăsta s-ar putea ca perioada de necazuri şi nenorociri să dureze mult şi bine.

Dacă, în schimb, refuzi să urmăreşti ştirile, sau refuzi să vezi toate lucrurile în modul fatalist în care sunt prezentate şi alegi să te gândeşti la lucruri bune şi pozitive, alte lucruri bune şi pozitive vor veni către tine.

GÂNDURI REPETITIVE, SENTIMENTE REPETITIVE

Prin mintea noastră trec zilnic câteva zeci de mii de gânduri. Cu toate acestea, dacă le urmăreşti asupra a ce se opresc acestea, vei constata că se învârt în jurul a două sau trei subiecte pe zi. Unele dintre subiecte sunt de natură negativă legate de ceea ce nu ne dorim, de o ceartă recentă, de îngrijorări legate de viitor etc. Acestea, pe măsură ce sunt mai numeroase, formează sentimente mai puternice şi devin ca o autostradă pentru sentimentele şi vibraţiile negative care atrag ca o gaură neagră alte necazuri sau nenorociri.
Dacă ne facem obiceiul de a ne gândi la lucruri pozitive şi să simţim bucurie şi fericire în legătură cu ele, atunci formăm o autostradă pentru emoţiile pozitive şi o spirală de atracţie a lucrurilor care să ne facă să ne simţim fantastic.

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

DEPRESIE POSTNATALĂ

20140520_143108.2

 

 

Am auzit de multe ori despre alte mămici care au suferit depresii după naşterea propriului copil. La început am fost foarte mirată, pentru că nu am putut să înţeleg cum ai putea să fii deprimată după ce ţi se naşte copilul.
Pe timpul sarcinii, însă, mă gândeam că probabil cele care au suferit depresii au avut o lipsă de vitamine şi minerale din organism. Cu atât mai mult cu cât pe timpul sarcinii, copilul consumă multe din resursele corpului viitoarei mămici. Evident şi el trebuie să crească. Şi am auzit că la naştere începi să te simţi goală pe interior, te simţi ca şi când nu mai rămâne nimic în tine. Ce m-a uimit foarte mult, e că pe timpul sarcinii nicio doctoriţă nu mi-a recomandat să iau vitamine. Dar am luat fără voia şi fără ştirea lor. Voiam să evit să mă simt goală şi epuizată de toate resursele necesare. Adică e important să ia şi copilul ce are nevoie, dar să-mi rămână şi mie pentru viaţa mea.
Cu toate acestea am avut şi eu câteva momente în care am clacat emoţional şi am plâns în maternitate. Şi asta cu toate vitaminele luate şi cu toată dezvoltarea mea personală. N-am suferit foarte mult, pentru că chiar în timp ce aveam momentele de plâns, mintea mea analiza stările mele sufleteşti, cauzele şi ce învăţăminte pot trage din ceea ce mi se întâmpla.
Probabil că te întrebi, de ce nu am scris despre asta până acum? Pentru că am considerat-o o experienţă umilitoare pentru o persoană care se dezvoltă şi care vrea să-şi îmbunătăţească modul de gândire şi viaţa. Apoi m-am gândit la cuvintele Sf. Ap. Pavel care spune „Nu fac binele pe care vreau să-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac” (sau ceva de genul ăsta), vrând să spună că oricât am căuta noi să nu mai greşim, tot o facem. Apoi m-am gândit că nimeni nu e perfect. De ce aş poza eu în aşa ceva? Nu în ultimul rând m-am gândit că într-adevăr e o experienţă mai puţin onorantă pentru mine, dar atâta vreme cât am învăţat ceva din ea, de ce să nu împărtăşesc şi altora? Ca şi alte viitoare mămici să se inspire. Şi dacă consideră că perspectiva mea asupra subiectului le ajută, de ce nu?

Acele clacări emoţionale au fost doar pe perioada spitalizării din maternitate. Ajunsă acasă, deşi medicul ginecolog îmi spusese că voi mai avea cam o lună asemenea manifestări şi clacări, am avut grijă să nu se mai întâmple. Acasă m-am refăcut după tot ce am suferit în spital.

Mai departe o să-ţi spun câteva cauze care m-au făcut pe mine să clachez.

CÂND NU TE POŢI ODIHNI

Cine spune că în spital te odihneşti?
Încă dinainte de naştere nu mă puteam odihni noaptea. Nu aveam dureri, dar eram oarecum îngrijorată. Aveam şi emoţii pentru că era prima „naştere”. Tot felul de întrebări se năşteau în mintea mea? Cum o să fie băiatul? Cum o să arate? Cum va decurge naşterea? Cum o să-mi dau seama că am contracţii? Mai auzisem şi de banii pe care trebuie să îi dai în stânga şi în dreapta şi mă îngrijora. Pentru mine nu e ceva natural să dau bani pentru un serviciu care mi se cuvine (pentru că beneficiez de asigurări sociale). O groază de bani mi s-au luat ani la rând din salariu şi nu am avut nevoie de nimic până anul ăsta. Aşa că nu mă simţeam confortabil la gândul că trebuie să dau şi cum să dau, cum să procedez.
Tocmai de aceea, cam din ultimele săptămâni de sarcină mi se decalase mult somnul. Adormeam adesea pe la orele 5 sau 6 dimineaţa. În spital a fost şi mai rău. Pentru că dacă acasă puteam să dorm până pe la ora 13 sau 14, în spital începând cu ora 6 dimineaţa, începe foiala. Curăţenia pe care o fac îngrijitoarele, tratamentele la paciente. Apoi micul dejun, vizita medicilor, încât poate doar după amiază poţi să te odihneşti. Cel puţin aşa a fost în cazul meu.
În noaptea de după operaţie nu am dormit absolut deloc. Erau alte gânduri care se învârteau în capul meu. Cum să procedez cu atenţiile financiare pe care „trebuia” să le fac? Oricât mă străduiam să mă opresc din prea mult gândit, nu reuşeam s-o fac, ba dimpotrivă. Sincer, mi-am făcut griji degeaba. La unele am reuşit să le dau (chiar dacă îmi era jenă de gest) la altele nu. Personal, n-am observat nicio diferenţă în modul în care am fost tratată. Adică la fel de bine şi frumos s-au purtat cu mine şi cele cărora nu le-am dat nimic.
Iar după ce am ajuns din sala de naşteri în maternitate şi mi s-a adus băiatul lângă mine a fost şi mai greu cu somnul. Abia reuşeam să dorm câteva ore pe noapte şi alea cu întrerupere (că plângea copilul să-i dau mâncare). Iar dacă nu plângea băiatul meu, plângeau ceilalţi bebeluşi şi parcă era o reacţie în lanţ. Era suficient să dea unul startul că începeau toţi să plângă. Să poţi să dormi în acele condiţii era foarte dificil. Iar ziua nici nu se punea problema să mă pot odihni. Şi iată de ce.

CÂND TOATĂ LUMEA ARE PRIORITATE

Cum spuneam, începând cu ora 6 dimineaţa începea forfota. Curăţenia, tratamentul, perfuziile, înjecţiile, trebuia să dau mâncare la copil, să mă pregătesc de vizită. Plus pe toată durata zilei câteva perfuzii şi alte injecţii, pansamente etc.
Veneau asistentele de la pediatrie şi făceau toaleta copilului, îl cântăreau, îl pregăteau pentru ziua care urma. Trebuia să fiu de faţă şi să fiu atentă. Vorba ceea, copilul nu e ca o maşină de spălat la care să-i înveţi instrucţiunile de folosire. Sunt la primul copil şi trebuia să învăţ cum se înfaşă, cum se schimbă scutecele, cum se ţine în braţe, cum îi dau de mâncare, cum îl spăl şi aşa mai departe.
La micul dejun nu mai ajungeam. Venea medicul la vizită – trebuia să aibă prioritate că doar nu poate sta după fiecare pacient în parte.
Copilul plângea şi nu reuşeam să-l alăptez, iar hrănirea lui dura foarte mult timp. Nu ştiu dacă aşa e la toate mămicile, dar la mine, cel puţin la început alăptarea îmi lua câteva ore. Timp în care nu puteam nici măcar să beau apă. Nu de alta, dar aveam impresia că două mâini nu-mi erau suficiente.
În cursul zilei mai veneau asistentele şi doctoriţa de la pediatrie, mai vedeau copilul şi bineînţeles că şi ele aveau prioritate că trebuia să fiu atentă la ce îmi spuneau să fac. Nu mă plâng de faptul că veneau să vadă copilul şi ce se mai întâmpla. Poate sunt persoane care ar fi avut nevoie de vreun sfat şi nicio asistentă de la pediatrie n-a apărut. Partea neplăcută era că veneau la ore la care nu mă aşteptam. Şi cam de fiecare dată trezeau copilul (care poate abia adormise). Şi iar trebuia să-l hrănesc şi mă chinuiam să-l adorm. Înainte să plec acasă, i-am zis unei asistente că băieţelul meu nu a mai făcut caca de când îl pusesem la sân, adică de vreo trei zile. A zis că vine cu o sondă să verifice. Mă aşteptam, să revină în 5-10 sau 15 minute. Dar a apărut după aproape o oră şi jumătate, adică abia după ce îl hrănisem şi adormise.
Dacă venea soţul cu ceva de mâncare şi apă şi el avea prioritate, că trebuia să ajungă şi pe la muncă, nu-l puteam pune să aştepte toată ziua până reuşeam să ajung la uşă să iau bagajul.
Abia dacă reuşeam să ajung la masa de prânz. Poate după-amiază după orele 3 sau 4 se mai liniştea forfota şi reuşeam şi eu să mănânc, să mă hidratez şi să mă relaxez. Dar de dormit nu puteam. Pentru că poate la o oră după ce puneam băiatul jos, după ce îl alăptasem, începea iar să plângă. Şi la început n-am ştiut de ce. Am aflat abia la o săptămână după ce am ieşit din spital că nu aveam suficient lapte şi băiatul meu nu se sătura.

CÂND „TREBUIE SĂ…”

Toată lumea ştie să critice şi eventual, să dea sfaturi. Fie că sunt amatori sau profesionişti, majoritatea persoanelor dă sfaturi. Majoritatea sfaturilor încep cu, sau conţin expresia „trebuie să”.

Mintea umană preia această expresie ca fiind ceva obligatoriu. Nu ca pe un sfat, ci mai degrabă ca pe un ordin. Apropo, dacă te-ai enervat vreodată că cineva şi-a băgat nasul în viaţa ta şi ţi-a dat sfaturi pe care poate nu le-ai cerut, analizează dacă nu cumva te-a enervat tonalitatea şi folosirea în exces a expresiei „trebuie să”.
Chiar şi când vorbesc cu mine şi îmi spun: „trebuie să fac aia”, „trebuie să fac aşa sau altfel”, nu o spun cu sensul de este „indicat să”, este „recomandat să”, ci o spun cu sensul de „este singura cale prin care pot să fac aia”, „e obligatoriu să fac aşa”.
Poate că sfaturile unor amatori care îmi spun că „trebuie să”, aleg să nu le iau în seamă. Ca să nu mă enervez fără rost din cauza unor persoane care îşi dau cu părerea. Apropo, în toate articolele mele şi eu îmi dau cu părerea, dar prima persoană pe care o sfătuiesc SUNT EU.
Dar când nişte specialişti îmi spun că „trebuie să” fac aşa sau altfel, atunci, sunt atentă şi caut să învăţ. Cu atât mai mult cu cât mă şi interesează ce „trebuie să” fac.

CÂND SFATURILE SPECIALIŞTILOR SE BAT CAP ÎN CAP

Cea mai mare problemă pe care am avut-o a fost legată de alăptare. Pentru că naşterea a fost prin operaţie cezariană, alăptarea a început cu o zi, chiar două întârziere. Problema a început când nu reuşeam să bag în guriţa copilului sânul meu.
De felul meu sunt o persoană foarte pudică, dar acolo, în maternitate, cam toate asistentele, fie de la maternitate, fie de la pediatrie şi infirmierele căutau să mă ajute să alăptez. Pentru că nu ştiam şi nu puteam s-o fac singură. Cam toate şi-au pus măna pe sânul meu şi-l manevrau în aşa fel încât să-l prindă bebe cu guriţa. Nu ştiu dacă îţi poţi imagina ce înseamnă pentru o pudică cum sunt eu să pună toată lumea din jur mâna pe sânul meu. Am căutat să-mi neglijez acea parte emoţională, prin care simţeam că mi-e jenă. Era important să pot să alăptez copilul. Partea neplăcută era că toate făceau manevra fizică, dar niciuna nu-mi explica ce am eu de făcut şi cum să-l manevrez eu. Pentru că după ce ele plecau de lângă mine, copilul meu scăpa din gură sânul, iar eu rămâneam înciudată pentru această neputinţă.
Adică, eu, care ţineam în braţe pentru prima dată un copil de două zile aveam nevoie de ambele mâini tocmai pentru a ţine copilul. Sânul meu era mare şi aveam impresia că mai aveam nevoie de alte două mâini cu care să manevrez sânul să-l pot pune în guriţa băiatului ca să sugă.
Mai mult decât atât sfaturile pe care mi le dădeau asistentele din cursul dimineţii erau în anumite situaţii anulate, criticate (criticile erau la adresa mea, că eu făceam lucrurile greşit) şi condamnate de cele care veneau după-amiaza.
Şi ştii cum se spune: „prea multe moaşe… rămâne copilul cu buricul netăiat”. Pentru că ce spunea una, anula alta. Fiecare îmi recomanda altă poziţie în care să stau, să ţin copilul şi să alăptez. Mă simţeam bulversată.

CÂND POŢI PRODUCE SUFERINŢĂ CHIAR DACĂ AI DREPTATE, BUNE INTENŢII ŞI ATITUDINE POZITIVĂ

Într-o dimineaţă, pe când îşi făceau vizita doctoriţa de la pediatrie, am menţionat problema mea legată de alăptat. Mi-a sugerat să îmi cumpăr nişte mameloane siliconate care ajută sânul să se muleze după guriţa copilului. Le-am cumpărat şi am început să le folosesc.
În sfârşit copilul meu sugea la sân. În ziua aia copilul a stat la sânul meu câteva ore. Eram epuizată, deshidratată, înţepenită pe un scaun, curgeau apele de pe mine, dar fericită că reuşisem să-mi fac băiatul să sugă de la pieptul meu.
La un moment dat a venit o asistentă care nu ştia de recomandarea doctoriţei de dimineaţă. Era veselă, cu atitudine bună, pozitivă cu bune intenţii de a mă învăţa ce e corect. Mi-a luat copilul de la sân, chipurile să-l reîmbrace cu scutecele care începuseră să atârne pe el. Apoi mi-a luat şi silicoanele de la sân şi mi-a recomandat altă poziţie de alăptare. Bineînţeles că iar şi-a pus mâna pe sânul meu. După ce a plecat de lângă mine, m-a pufnit plânsul. Eram conştientă că ea venise cu atitudinea pozitivă şi să mă înveţe, cu bune intenţii. Ştiam că profesional vorbind, avea dreptate. Pe termen lung nu era deloc o soluţie să învăţ copilul să sugă de la mameloanele alea de plastic. Dar pe termen scurt mă ajutaseră. Cu toate astea nu mă puteam opri din plâns. Imediat am început să mă întreb de ce. Mi-am dat seama că mi-a furat un moment de glorie şi m-a făcut să mă întorc la un moment de neputinţă şi frustrare, emoţional vorbind.

CÂND REALIZEZI CĂ ÎN MATERNITATE E NEVOIE DE UN CONSILIER PSIHOLOGIC

Având în vedere cele descrise mai sus, cam toată lumea era importantă şi avea prioritate mai puţin eu.
Copilul avea prioritate şi trebuia să îl hrănesc şi să am grijă de el că doar de aia am decis că vreau un copil şi l-am purtat în pântece.
Medicii erau importanţi. Asistentele erau importante şi trebuia să-mi facă tratamentul, căci aveau şi ele un orar.
Soţul avea prioritate.
Dar eu nu reuşeam să mă odihnesc, să mănânc să mă hidratez la timp.
Apoi mi-am amintit că la un seminar o doamnă ne-a spus următoarea poveste.
Într-un avion călătoresc mama şi copilul ei cel mic. Dacă se întâmplă ca avionul să treacă prin vreo turbulenţă şi pasagerii să rămână fără aer, cad măştile de oxigen. Întrebarea este, cui trebuie să pună mama prima mască? Răspunsul este EI. Pentru că dacă pune mai întâi copilului masca şi se întâmplă să fie ceva în neregulă cu ea, nu-şi poate ajuta nici copilul, nici pe ea pentru că ea rămâne fără oxigen. Dacă în schimb, îşi pune ei prima dată masca, mai e o şansă şi pentru copil” .
Aşa că am început să mă gândesc că din maternitate lipseşte un consilier psihologic care pe lângă tot ce se întâmplă să o înveţe pe proaspăta mămică că:
DA, copilul este important, dar nu este centrul universului. Nu-i poţi oferi atenţie 24/24. Pentru că atunci nu mai eşti mama lui ci asteroidul lui personal care se roteşte în jurul lui.
Pe primul loc ca importanţă TREBUIE SĂ fii tu. Da ai citit bine. Repet şi accentuez din nou.
Pe primul loc ca importanţă TREBUIE SĂ fii tu. Cum spuneam, eu sunt prima persoană pe care o sfătuiesc.
Pe termen lung, fie că ai grijă de copilul tău, sau de un bătrân sau de un părinte sau de un bolnav, nu poţi să ajuţi pe nimeni dacă tu eşti nedormit/ă, prost hrănit/ă, deshidratat/ă, epuizat/ă şi cu emoţiile vraişte. Ca să-i poţi ajuta pe alţii trebuie mai întâi să ai grijă de tine.

SINTEZĂ

Care au fost cauzele pentru care eu am clacat emoţional în maternitate?

  • Lipsa de odihnă şi epuizarea fizică
  • Alimentaţia precară şi slab calorică după naştere
  • Deshidratarea
  • Acordarea de prioritate altora şi nu mie
  • Bulversarea şi pierderea controlului emoţional.

P.S. Aşa cum am spus, a fost mai mult o clacare emoţională şi n-a fost tocmai o depresie postnatală pentru că după ce am ajuns acasă şi am început să mă odihnesc şi să mănânc şi să-mi acord prioritate şi mie n-am mai avut probleme. Atunci de ce am numit articolul „Depresie postnatală”? S-ar părea că în societatea în care trăim e foarte la modă să fii stresat/ă sau deprimat/ă. Din cărţile şi blogurile citite am înţeles că titlul unei cărţi sau al unui articol este foarte important. Chestie de marketing. Eu nu ti-am vandut articolul pentru o suma de bani, dar tu l-ai cumparat cu cateva minute din timpul tau. Iar pentru mine e important acest aspect. Ce e mai probabil să se caute pe Google? Clacare emoţională postnatală sau depresie postnatală? În afară de prietenii şi cei care sunt deja abonaţi cine ar mai putea să-mi citească articolele? Cei care dau de ele întâmplător pe Google. Şi evident, fiecare scriitor (de cărţi sau de bloguri) işi doreşte cât mai mulţi cititori.

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CAUZE NEVĂZUTE ALE CONFLICTELOR CASNICE

conflicte

 

În articolul precedent, numit „Tonul face muzica” spuneam că ideea de a scrie aceste două articole mi-a venit după ce am văzut pe facebook un citat care spunea că 90% dintre conflicte se produc din cauza tonalităţii şi a cuvintelor nepotrivite şi doar 10% dintre ele se produc din cauza diferenţelor de opinie.
Conflictele se pot produce oriunde şi din diverse motive:

  •  La locul de muncă
  •  Pe stradă
  •  În mijloacele de transport
  •  În parc
  •  Cu vecinii
  •  În familie.

N-o să discut despre conflictele din locurile publice, dar o sa vorbesc despre conflictele din familie, cu partenerul sau cu partenera de viaţă.
Oricât ar fi de fericită o căsnicie, tot mai există fricţiuni şi mai are şi momente tensionante, mai mult sau mai puţin conflictuale. Cauzele care le generează pot fi diverse. Partenerii de viaţă se pot certa din cauza banilor, din cauza copiilor, din cauza diferitelor obiceiuri, din cauză că unul încearcă să-l schimbe pe celălalt şi aşa mai departe.
Dar n-o să vorbesc despre aceste cauze pe care majoritatea le acuză, atunci când vor să vorbească despre conflictele din propria căsnicie.
O să vorbesc despre acele cauze care nu se văd. Care sunt foarte subtile şi pentru care trebuie să fii sincer cu tine, şi să te analizezi să vezi care este vina şi responsabilitatea ta pentru producerea acelui conflict.
De cele mai multe ori dăm vina pe celălalt ori de câte ori se produce o situaţie conflictuală, o neînţelegere. Dacă n-am da vina pe altcineva şi ne-am acuza pe noi înşine, n-ar mai fi conflict, nu? În afară de situaţiile în care eşti în conflict cu tine însuţi, orice situaţie de acest fel presupune cel puţin două persoane care se ceartă, ţipă una la alta, sau poate mai rău, se bat.
Iată ce te rog să verifici la tine, atunci când ai de-a face cu un, sau analizezi un conflict din căsnicie.

1. TONALITATEA FOLOSITĂ

Despre acest aspect am discutat în articolul Tonul face muzica. N-o să insist asupra lui, dar dacă nu te poţi concentra în momentul conflictului să-ţi controlezi tonalitatea, eventual după ce se termină, derulează filmul şi mai ascultă-te odată. S-ar putea să fii surprins/ă de ceea ce vei constata.

2. SITUAŢIA CONTULUI SENTIMENTAL

Iată pe scurt ce am învăţat la un seminar.
Toate sentimentele şi emoţiile noastre în relaţiile cu semenii sunt asemeni unui cont bancar în care facem frecvent depuneri sau de unde retragem. O să dau exemplu de câteva sentimente, mai ales cu persoana iubită: iubire, respect, încredere, atenţie, înţelegere etc.
Atunci când tu oferi aceste sentimente persoanei iubite faci o depunere, dar atunci când le ceri, faci o retragere. Ca să ai ce retrage la vreme de mare nevoie, înseamnă că trebuie să fi depus în vremuri de bunăstare sentimentală. Dacă doar retragi, retragi, retragi… la un moment dat se epuizează acea resursă şi intră pe minus. Contul sentimental intră în faliment. Deci şi sentimente pot fi investite să aducă profit (înţelegere), sau pot fi cheltuite, sau chiar risipite.

Dacă ai auzit de vreo tânără pe care prietenul sau soţul o iubeşte ca un nebun şi ea îl tratează cu răceală, aş vrea să te întreb, cât a durat acea relaţie? Sau dacă ştii pe cineva care a avut încredere în persoana iubită şi aceasta din urmă a profitat şi i-a călcat în picioare acea încredere, cât a durat relaţia? În astfel de situaţii în care unul oferă, oferă şi nu primeşte nimic în schimb, simte că îşi depune sentimentele într-un sistem păgubos, gen Caritas. Curând apar neînţelegeri, certuri şi ruperi ale relaţiei.
Deci, ca să ai de unde face o retragere sentimentală, e nevoie ca să fi făcut depuneri. Nimeni nu-ţi oferă totul şi nu-ţi pune lumea la picioare la infinit fără să primească nimic în schimb.
Care este situaţia contului tău sentimental? În ultima vreme ce au dominat? Depunerile sau retragerile?
Ţine echilibrul sentimental!
Verifică ce oferi şi ce primeşti în schimb în plan sentimental pe termen lung.

3. LIMBAJELE DE IUBIRE

Gary Chapman spune că sunt cinci limbaje ale iubirii:

  • Cuvintele frumoase
  •  Atenţia şi timpul acordat
  •  Serviciile
  •  Cadourile
  •  Mângâierile

Fiecare dintre noi are unul sau două limbaje de iubire dominante, iar restul le are în proporţie mai mică sau deloc. Ne cunoaştem propriul limbaj de iubire în funcţie de ceea ce ne place să oferim dintre cele enumerate mai sus.
N-o să descriu aceste limbaje de iubire, a făcut-o autorul, şi cartea Cele cinci limbaje ale iubirii  chiar este excepţională. Merită nu doar citită, ci savurată şi învăţată.
Întrebarea este, tu oferi persoanei iubite iubirea pe limba ei sau pe limba ta? Pentru că dacă partenera/ul te iubeşte pe limba lui/ei şi tu o/îl iubeşti pe limba ta e un mod foarte egoist de a oferi iubirea.

Să luăm un exemplu. Să presupunem că eşti femeie şi limbajul tău de iubire este atenţia şi limbajul partenerului este reprezentat de servicii. Pentru că limbajul tău este atenţia, tu o să-l asculţi cu ochii mari şi aştepţi să fii ascultată la fel, dar partenerul îţi oferă diverse servicii şi aşteaptă ca tu să le apreciezi şi să-i răspunzi tot cu servicii. Numai că nu se întâmplă până nu ajungeţi să vă cunoaşteţi şi respectaţi unul altuia limbajul de iubire. Asta înseamnă că oferi celuilalt ce vrei să primeşti tu, nu ce are el sau ea nevoie.
Până nu ajungi să cunoşti limbajul de iubire al persoanei iubite şi să vorbeşti pe limba ei nu a ta, ai un mod egoist de a iubi şi din această cauză vor apărea frecvent conflicte.

4. CE-I REPROŞEZI

Psihologii spun că vedem mai uşor greşelile la semenii noştri decât la noi. Dar exact defectul pe care îl detestăm şi criticăm la alţii, îl avem şi noi, numai că nu avem curajul să recunoaştem.
Dacă analizezi ce-i reproşezi cel mai des persoanei iubite, poţi constata ce te deranjează şi care sunt de fapt defectele tale ascunse. Cercetează-te în funcţie de asta şi vei constata că ai mai puţine motive să-i faci reproşuri.
La urma urmei, se spune că suntem media celor mai buni şase prieteni pe care-i avem şi că atragem persoane cu aceleaşi calităţi şi defecte ca şi noi.
Dacă ai aceleaşi defecte, cum poţi să-i mai reproşezi înainte să te schimbi tu în direcţia pe care o doreşti?

5. NEVOILE PARTENEREI SAU PARTENERULUI

Pe la seminarii am aflat că femeile şi bărbaţii au nevoi diferite ca să se simtă fericiţi şi iubiţi. Despre două dintre nevoile noastre de care vorbesc mai jos am auzit la două seminarii diferite. De curând am cumpărat o carte numită chiar aşa Nevoile lui, nevoile ei, dar încă nu am citit-o. După ce o citesc, revin să îţi spun mai multe. Despre ultima vorbesc fie din experienţă, fie din cărţi.

El are nevoie de respect, ea are nevoie de iubire

Ea ca să se simtă iubită are nevoie de tandreţe, de cuvinte dulci, de mângâieri etc, să se simtă în siguranţă, să ştie că deşi sunt alte femei mai frumoase, mai deştepte decât ea, el a ales-o pe ea pentru că o preţuieşte şi o iubeşte.
El are nevoie să ştie că este ca un rege pentru ea. Că niciun alt bărbat nu mai este ca el în ochii ei. Poate că exagerez puţin, dar el îşi doreşte să fie pus aşa pe un piedestal, iar ea îşi doreşte să se simtă alintată, şi în siguranţă alături de el.
Dacă ea nu-l mai respectă, el începe să n-o mai iubească. Cu cât ea nu se mai simte iubită, cu atât nu-l mai respectă. Cu cât el simte că ea nu-l mai respectă, cu atât n-o mai iubeşte. Ea aşteaptă ca el să se schimbe şi să o iubească, el aşteaptă ca ea să se schimbe şi să înceapă să-l respecte. Dar lucrurile nu se întâmplă de la sine.
Ideea este că sunt prinşi ca într-o spirală, un soi de gaură neagră, care îi absoarbe şi îi îndepărtează unul de altul. Până nu devin conştienţi de nevoile unul altuia şi nu încep să se schimbe pe sine însuşi/însăşi, lucrurile vor merge din ce în ce mai prost.

 

El are nevoie de sex, ea are nevoie să fie ascultată

O altă nevoie diferită este aceea că el are nevoie de sex. După cum spunea un domn la un seminar, din păcate, dacă ea nu i-l oferă, el îl poate găsi în altă parte, poate chiar gratis.
Ea are nevoie să fie ascultată atunci când are ceva de spus. Când ea deschide gura şi povesteşte ceva, nu caută soluţii. E destul de inteligentă să le găsească şi singură. Vrea doar să fie ascultată. Iar el are permanent tendinţa de a o întrerupe şi să-i ofere soluţii.
Când aceste nevoi nu sunt împlinite apar conflictele.

Evită comparaţiile

Comparaţiile ucid semenii, mai ales dacă sunt făcute să coboare pe cel cu care vorbim. Dacă vrei o relaţie bună cu partenera sau cu partenerul, evită să vorbeşti prea mult despre calităţile altor peroane de sex opus în faţa persoanei iubite.

6. ATITUDINEA TA

Poate că persoana iubită este deranjată de atitudinea ta sfidătoare, sau de neîncredere, sau de lipsa de interes, sau poate de prea multă curiozitate, sau poate de delăsare, atitudine certăreaţă, de dezinteres etc.
Verifică împreună cu persoana iubită dacă atitudinea este cea care v-a cauzat probleme şi cum o poţi remedia.

7. EXPRESII ŞI TICURI VERBALE DERANJANTE

[]Poate că exagerez, dar cred că fiecare dintre noi are nişte expresii şi cuvinte pe care le rosteşte mai des, indiferent de situaţie. Poate foloseşti cuvinte vulgare, sau alte expresii care asociate cu tonalitatea să deranjeze foarte tare partenerul sau partenera. De multe ori nu ne dăm seama de propriile ticuri verbale.
Într-o ceartă, uneori spunem ce ne vine la gură, fără să gândim ce am spus sau ce efect pot avea cuvintele noastre asupra celuilalt.
Dacă nu ştii ce expresii sau ticuri verbale ai atunci când te cerţi, întreabă-ţi partenera sau partenerul ce anume a deranjat-o sau l-a deranjat cel mai mult. Şi o să-ţi spună.
Caută apoi să eviţi folosirea acelor ticuri sau poate tonalităţi. N-o să reuşeşti instantaneu, dar cu puţin exerciţiu şi concentrare, cu siguranţă că în timp vor apărea îmbunătăţiri.
Sau poate eşti o persoană perfecţionistă, şi vrei să-ţi ajuţi partenera/ul să se schimbe şi o /îl sâcâi cu diverse probleme sau aspecte pe care nu le face corect, sau aşa cum ai vrea tu.
Pe scurt:
Dacă ai obiceiul de a te certa cu partenerul sau partenera de viaţă, verifică:

  •  Ce tonalitate foloseşti
  •  Care este situaţia contului tău sentimental
  •  Dacă vă cunoaşteţi şi respectaţi limbajele de iubire
  •  Ce-i reproşezi
  •  Dacă îi respecţi nevoile
  •  Care este atitudinea ta faţă de persoana iubită sau de ceea ce o interesează
  •  Care sunt eventualele expresii şi ticuri verbale pe care le foloseşti în conflict

 

*** Dacă ţi-a plăcut acest articol aştept comentariile tale pe blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă îl consideri util şi pentru alţii, poţi să îl trimiţi mai departe apăsând butoanele like, share sau forward.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

TONUL FACE MUZICA

certruri
N-o sa vorbesc despre muzica in acest articol ci despre muzicalitatea vocii nostre atunci cand ne adresam celorlalti.
De curand am vazut pe facebook un citat care mi-a dat idei pentru doua articole pe blog. Citatul spunea „doar 10% dintre conflicte se nasc din cauza diferentelor de opinie. Restul de 90% dintre ele se nasc din cauza tonalitatilor si a cuvintelor nepotrivite.
Iata deci ca acesta este primul articol inspirat din acel citat.
Intr-un articol anterior “Obiceiuri mici si zilnice care iti schimba viata I” vorbeam de formarea unor obiceiuri noi ca de exemplu, sa faci complimente, sa multumesti celor dragi pentru diverse servicii minore. Dar cine ma cunoaste mai indeaproape stie ca eu stau foarte prost la diplomatie. Nu m-am schimbat radical peste noapte. Am facut cateva schimbari, dar in esenta am ramas tot eu si mai am multe de prelucrat si slefuit la mine. Insa, cum spuneam, imi place sa invat din greseli si sa ma autoperfectionez.
De felul meu sunt mai din topor si dau cu bata in balta si te stropesc cu noroi din cap pana in picoare cand te astepti mai putin. Un timp am crezut despre cei care se descurca cu usurinta la diplomatie ca sunt persoane prefacute. Acum dupa vreo zece seminarii, dupa cateva carti citite am inteles si stiu acum ca mintea mea cauta vinovati ca sa ma simt bine si sa nu ma mai invinovatesc ca sunt din topor. De asta le consideram prefacute, ca sa ma simt eu bine. Sau nevinovata. Sa cred ca asa e normal.
Dar in urma cu vreo doi ani, mentora mea, doamna Mioara Vetreneanu, autoarea blogului www.femeispirituale.ro mi-a zis: “Poti sa certi pe cineva sau sa-i faci o critica folosind un ton glumet, o voce calma, blanda si persoana respectiva va percepe altfel mesajul de critica sau de cearta de la tine. In definitiv, Jim Dornan a zis:Tonul face muzica”.
Apoi la seminarii am aflat ca e mai bine sa critici fapta sau obiceiul unei persoane si nu persoana insasi. In felul acesta, persoana criticata poate sa inteleaga ca nu este un atac la persoana, iar de gresit, gresim cu totii. Deci e altceva sa critic greseala.
Tot in urma cu vreo doi ani, am urmarit si filmul serial “Lie to me” in care actorii principali, sunt detectivi in depistarea minciunii. Unul este un psiholog care analizeaza vocea si inflexiunile ei si in functie de care isi da seama daca persoana minte. De exemplu, daca o persoana intrebata “ce mai faci?”, da un raspuns repetitiv “Sunt bine. Sunt bine”, acea persoana minte. Repeta afirmatia ca sa o creada si ea. Filmul e plin de microexpresii faciale si interpretari ale vocii si tonalitatilor oamenilor.
Dupa aceasta remarca si dupa vizionarea filmului am cautat sa-mi ascult vocea in situatii de conflict. Sau mai bine zis, am derulat in minte filmul conflictului si ma ascultam. Ce cuvinte foloseam, ce tonalitati si am constatat ca uneori in timp de conflict folosesc o voce de parca as uri persoana respectiva.
Fata de unele persoane, si mai ales fata de sotul meu, am cautat sa-mi controlez vocea atunci cand aveam de facut o critica. Am cautat sa vorbesc cu blandete. Am vazut niste rezultate care sunt total diferite de ceea ce vazusem in relatiile cu altii sau cu alte situatii conflictuale.
Ca sa argumentez importanta vocii si tonalitatii, o sa iti dau un exemplu al unei solicitari facuta in cuvinte diferite:

  • Te rog frumos, inchide usa! (desi pare o rugaminte, de fapt este o porunca)
  • Te rog frumos, vrei sa inchizi usa? (aceasta este o rugaminte)
  • Te rog frumos, vrei sa inchizi usa aia odata? (aceasta este tot o porunca si inca una care impune si momentul in care sa se realizeze actiunea, iar solicitantul este chiar suparat).

Cati dintre noi realizam, in timp ce vorbim, si chiar avem impresia ca rugam frumos ceva, ca de fapt dam ordine, porunci si persoana care le primeste s-ar putea sa fie foarte deranjata de acestea?
Daca am deveni constienti de tonalitatile noastre, probabil ca peste 50%, daca nu chiar 90% dintre conflicte s-ar reduce considerabil.

Exercitiu:

Ia cele trei fraze de mai sus si exerseaza-le cu propria ta voce, ca sa sesizezi diferenta de sunet si pronunta-le dupa cum urmeaza:
1. foloseste o voce calma, blanda.

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

2. imagineaza-ti ca esti iritat/a, nervos/nervoasa si rosteste-le cu voce iritata

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

3. imagineaza-ti ca esti furioasa, ca persoana care te-a suparat si careia i le adresezi se afla in fata ta si foloseste o voce furioasa

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

4. imagineaza-ti ca esti indragostit/a lulea de persoana careia i le adresezi si foloseste o voce de indragostit

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

5. imagineaza-ti ca detesti persoana careia i le spui si pui ura in voce.

• Observa inflectiunile vocii
• Observa-ti starea sufleteasca atunci cand le rostesti
• Imagineaza-ti ca altcineva ti-ar rosti aceste fraze pe aceasta tonalitate. Cum te simti?

 

P.S. Nu conteaza atat de mult ce spui, conteaza foarte mult cum o spui.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

MESAJ PENTRU ELEVII DE NOTA ZECE

 

10

Eşti mândria profesorilor

Draga mea, dragul meu, tu eşti mândria fiecărui profesor, inclusiv a mea. Ai dat dovadă zilnic de seriozitate, de bun simţ, pregătire intensă şi zilnică. Pe tine m-am bazat la lecţiile deschise sau la inspecţii că ai învăţat ca să mă scoţi dintr-o situaţie cu mare impact pentru cariera mea. Pe tine mă bazez că eşti dispus să înveţi tot ce-ţi spun, că ţi-ar fi de folos şi te sfătuiesc să participi la olimpiade şcolare. Te încurajez cu posibelele diplome şi laude pe care le poţi primi şi îţi spun să-ţi faci un portofoliu cu ele. Ce pot să mai spun? Fiecare profesor îşi doreşte cât mai mulţi elevi ca tine într-o sală de clasă. Pentru că asta înseamnă împlinire profesională pentru acel profesor. Cu cât sunt mai mulţi ca tine, cu atât creşte satisfacţia unui profesor că munca sa dă rezultate şi îi este apreciată.

Eşti bucuria părinţilor

Pe de altă parte părinţii tăi sunt mândri să aibă un copil ca tine, harnic, silitor, cuminte, ascultător, cu mult bun simţ. E o mare mulţumire pentru părinte să vină la şedinţa cu părinţii şi diriginta sau dirigintele să îi laude copilul în faţa tuturor părinţilor clasei. Niciun părinte nu-şi doreşte să audă cuvinte critice despre copilul său. Dacă aude critici înseamnă că şi el ca părinte a dat greş în educarea propriului copil. Dar cu un copil ca tine, fiecare cuvânt de laudă auzit îl unge la suflet. Simte că a reuşit în educarea ta. Că are un copil model.

Mândrie personală

Tu însuţi eşti mulţumit că toată lumea din jur e mulţumită de tine şi de rezultatele tale. Îţi dă un sentiment de utilitate şi simţi că ai pentru ce trăi. Uneori eşti foarte încrezător în forţele tale. Ai o stimă de tine înaltă pentru că ştii că poţi să te descurci pe orice subiect şi la orice ţi-ai propus. Alteori eşti copleşit. Simţi că toată lumea e mulţumită, mai puţin tu, pentru că deşi munceşti cu sârg, cu conştiinciozitate, nu înţelegi la ce îţi foloseşte toată cantitatea de informaţii pe care noi profesorii ţi-o băgăm pe gât. Dacă ai greşit ceva, chiar şi cel mai mic lucru, te consumi, de parcă ar fi sfârşitul lumii. Ţi-ai fi dorit să faci totul în mod perfect.

Când nu ştii să spui „nu”

Uneori eşti în competiţie cu alt coleg sau cu altă colegă şi evident, îţi doreşti să fii cel mai bun sau cea mai bună. Dacă un profesor îţi propune să te pregăteşti pentru vreo olimpiadă sau pentru altă competiţie, nu spui niciodată „nu”, deşi simţi că nu ai suficient timp, că nu reuşeşti să te odihneşti. Comparativ cu alţi copii care se bucură de copilărie şi ies la joacă, pentru tine zilele de joacă sau cu timp liber sunt zile de lux şi huzur. Sau poate de vacanţă. Astfel, programul tău zilnic devine din ce în ce mai încărcat, tu te afişezi la şcoală cu cearcăne pentru că nu mai reuşeşti să te odihneşti, iar profesorii te solicită din ce în ce mai mult. Chiar şi în vacanţă ai teme de lucru, ca nu cumva să îţi ieşi din mână şi să te leneveşti. Tânjeşti după o zi pentru tine sau să ai măcar jumătate de oră pe zi ca să te ocupi de hobby-ul tău, care îţi produce bucurie şi relaxare.

Părinţii şi şcoala te pregătesc pentru aplauze

Părinţii obişnuiesc să îţi spună cuvinte de încurajare că dacă „înveţi bine, faci o şcoală bună ai şi şansa să obţii o slujbă bună şi sigură”, eventual şi bine plătită. Profesorii te laudă şi te răsplăteşte cu note mari pentru efortul tău şi te dă drept exemplu în clasă. Pe această scenă, a vieţii de elev te simţi aplaudat. Dar nici părinţii şi nici şcoala nu te pregătesc pentru eventualele eşecuri pe care o să le suferi după ce termini şcoala.

Veşti proaste

Am o primă veste proastă pentru tine. Era industrială s-a terminat, sau e aproape gata. Ramurile industriale care mai sunt au înlocuit forţa de muncă umană cu maşini şi roboţi industriali. Puţine capete luminate mai ajung să lucreze ca ingineri sau ca specialişti, sau ca cercetători. În prezent se dezvoltă intens ramuri ale economiei care ţin de servicii şi comunicaţii.
O a doua veste proastă este că în prezent nu mai există slujbă bună, sigură şi bine plătită. Nu numai în România, ci peste tot în lume. Şi chiar dacă tu eşti specialist pe o anumită meserie, s-ar putea să mai fie şi alţi specialişti în lume, care să-şi ofere serviciile pe bani mai puţini şi patronul să prefere să te înlocuiască.
A treia veste proastă este că toată lumea te-a minţit. Dar n-a făcut-o intenţionat. Părinţii habar nu au că te mint. Ei încă speră ca tu să le împlineşti visele lor neîmplinite şi să trăieşti o viaţă mai bună decât ei. De ce îţi spun totuşi aceste lucruri prin care te mint? Este singura variantă pe care o ştiu. Aşa au fost şi ei învăţaţi de către părinţii lor. Nici profesorii nu sunt conştienţi de faptul că te mint într-una. Nici ei nu realizează că inclusiv cariera lor şi locul lor de muncă e în pericol. Ba chiar refuză să creadă aşa ceva. Nu înţeleg că dacă era industrială s-a terminat, inclusiv învăţământul urmează să fie restructurat după cerinţele pieţei de muncă. Fiecare crede că disciplina sa e atât de importantă că societatea contemporană nu poate să se descurce fără ea. Aşa că te sfătuiesc pe tine în funcţie de credinţele sale.

Sfaturi de la mine

Şi eu te sfătuiesc tot în funcţie de credinţele mele. Aşa am crezut şi eu până de curând. Dar pentru că am citit câteva cărţi şi continui să citesc mi s-au schimbat credinţele şi perspectivele. Acum sunt conştientă că nici în învăţământ nu mai sunt posturile şi slujbele sigure. Bine plătite n-au fost niciodată. Şi vreau să te sfătuiesc şi pe tine în funcţie de noile mele credinţe pe care o să le şi argumentez. Apoi, e alegerea ta pe cine vrei să asculţi.

Sfaturi de la diferiţi autori de carte

Augusto Cury
Uite, de exemplu, într-o carte citită de curând, numită „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi”, autorul, mai sus numit spune că marea cantitate de informaţii care se transmite în învăţământul actual este în mare parte inutilă pentru viitor. El compară cantitatea de informaţii pe care un elev ca tine o acumulează cu o persoană care dorind să devină constructor şi să îşi facă o casă se ocupă toată tinereţea cu adunatul de pietre. Întrebarea este ce va face cu restul de pietre care-i rămân după ce îşi termină de construit casa. Aşa şi tu. Ce-o să faci cu cantitatea de informaţii pe care o primeşti în şcoală, uneori băgată pe gât, după ce îţi alegi meseria şi specializarea? Oricum o mare parte din informaţii sunt deja depăşite şi în timp altele vor deveni necesare. Ce-o să faci cu cele pe care le-ai înmagazinat în memoria ta în şcoală?

Robert Kiyosaki
Draga mea, dragul meu, de curând Robert Kiyosaki mi-a cerut prietenie pe facebook. Dacă nu ştii cine este persoana, îţi spun că este unul dintre cei mai mari autori de educaţie financiară din lume. A scris cărţi care s-au vândut în milioane de exemplare şi în care învaţă populaţia lumii limbajul banilor şi cum pot deveni bogaţi. O să-ţi recomand două-trei cărţi scrise de el şi citite de mine. „Tată bogat, tată sărac”, „Cadranul banilor” şi „Tanar si bogat”. I-am acordat prietenia apoi am schimbat câteva cuvinte. M-a întrebat dacă am citit ultima lui carte, numită „De ce elevii de nota 10 ajung cei mai buni angajaţi la elevii de nota 5 şi elevii de 7 şi 8 ajung cei mai buni bugetari”. I-am zis că încă nu am citit cartea asta, dar ideea aceasta am mai citit-o şi în alte cărţi de ale lui.

Observaţii personale

După ce am citit despre această idee în alte cărţi de ale lui, am urmărit câteva dintre tiparele şi modul de a se purta al elevilor. Iar acum m-am gândit să scriu pe blogul meu articole pentru elevii şi foştii mei elevi despre această idee. Şi nu pentru că sunt mai deşteaptă decât Robert Kiyosaki, ci pentru că i-am citit câteva cărţi şi mi-ar plăcea să vă îndrum şi pe voi să o faceţi şi să vă schimbaţi viaţa (evident dacă doriţi acest lucru). Mai mult decât atât, sunt peste cinci ani de când îi citesc cărţile şi în tot acest timp am urmărit şi ce se întâmplă în sălile de clasă. Am constatat că are dreptate legat de multe idei pe care le-a promovat, inclusiv despre cea menţionată mai sus.

Ce se întâmplă în şcoală?

Pe parcursul anilor de experienţă de la catedră am observat că mulţi dintre elevii de nota cinci sau mai puţin au promovat pentru că v-au avut pe voi. Voi sunteţi cei care aţi învăţat şi pentru ei. Iar atunci când erau ascultaţi sau li se dădea câte o lucrare se puteau baza că vor primi ajutor. Fie le suflaţi, fie le dădeaţi voie să copieze de la voi. De multe ori v-am certat. Am încercat să vă spun pe atunci că Robert Kiyosaki afirmă că aveţi şanse mari să deveniţi cei mai buni angajaţi la elevii de nota cinci. Dar asta nu v-a impresionat prea tare. Probabil era prea îndepărtată acea zi în care veţi ajunge să lucraţi pentru ei. Am schimbat atunci cuvintele şi v-am spus că vă „vindeţi locul de la liceu pe gratis”. Pentru că ajutându-i să promoveze sau să împuşte note mari fără să le merite, practic îi ajutaţi să obţină şi locuri mai bune la liceu. Şi nici n-or să vă mulţumească pentru asta.
Probabil că voi v-aţi gândit că ce mare lucru să-i ajutaţi puţin să ia o notă mai mare?

Ce se întâmplă după terminarea şcolii?

Aşa că, e foarte posibil, ca după ce termini şcoala (inclusiv facultatea), să te trezeşti că eşti specialist, cu diplomă în mână, cu rezultate de excepţie şi totuşi să nu-ţi găseşti de lucru. Sau să îţi găseşti să lucrezi ca specialist la unul care în şcoală nu a fost prea strălucit la învăţătură. E posibil să te angajezi la unul din foştii elevi de nota cinci.
Aceşti foşti elevi de nota cinci, pentru că unii nu au terminat şcoala şi nu au diplome, s-ar putea să nu se poată angaja decât la negru. Dar ei nu prea acceptă să li se dea ordine. Îi ştim din şcoală că sunt un pic rebeli. Le place aventura, riscul, să nu aibă şefi, reguli şi au nevoie să trăiască. În plus are experienţă în a se folosi de oameni încă din şcoală, când tu îi suflai sau îl lăsai să copieze de la tine. Şi atunci, cel mai convenabil pentru ei este să-şi deschidă o afacere. Ca acea afacere să funcţioneze şi să-i aducă profit va angaja cei mai buni specialişti, adică, pe tine, elevul de nota zece, care în şcoală obişnuiai să-i sufli.
În caz că nu ştiai, el ca patron va beneficia de cea mai mare parte din profit, iar ţie şi celorlalţi specialişti îţi va da „ce i se scurge printre degete”. S-ar putea să ajungi să suferi un şoc, să fii supărat/ă, frustrat/ă şi să nu înţelegi. Pe când erai elev ţi se spunea că „dacă ai carte ai parte” şi acum când ţi-ai găsit de lucru să constaţi că eşti un soi de „sclav plătit” la unul care nici nu s-a sinchisit de învăţat. Şi acum el culege beneficiile.

Când nu ştii ce să crezi

Ştiu că îţi este foarte greu să mă crezi pentru că tot ce-ţi spun acum contrazice tot ce ţi s-a spus până acum. Ştii ceva? Nici nu e nevoie să mă crezi. Dar citeşte cărţile pe care ţi le-am recomandat în acest articol. Da, ştiu. Nu ai timp. Eşti atât de ocupat/ă. Fie să înveţi sau să faci alte proiecte şcolare care nu vor aduce beneficii nimănui, decât poate unui profesor care vrea să mai facă nişte puncte în carieră. Fie eşti ocupat cu munca la patron care te pune să munceşti ca un sclav peste program. Nu trebuie să le citeşti pe toate într-o zi. Dar măcar un 10-15 minute pe zi, poate seara la culcare sau poate într-o pauză, sau poate chiar în timp ce eşti la toaletă îţi faci timp să citeşti aceste cărţi. Analizează puţin lucrurile din jur cu ceea ce citeşti.
Priveşte în jurul tău. Cum sunt persoanele care cândva au fost ca şi tine, elevi de nota zece? Sunt fericite? Zâmbesc foarte des? Când merg la muncă zâmbesc sau arată de parcă li s-a răsturnat în cap carul cu necazuri? Îşi iubesc viaţa sau par că se chinuiesc? Cum îi vezi pe ei, imaginează-te pe tine, exact ca ei, sau mai rău, peste 10-15 ani.

Ce e de făcut?

Eşti o persoană deşteaptă, creativă, cu mult potenţial. Ţi-a plăcut mereu să înveţi, aşa că poţi să-ţi dezvolţi şi alte laturi ale personalităţii tale. De ce să fii angajat la un elev de nota cinci, care, poate, te tratează urât? Ai putea foarte bine să te gândeşti să îţi dezvolţi propria ta afacere şi să fii propriul tău şef şi să te tratezi exact aşa cum meriţi. Poţi să începi cu ceea ce te pasionează şi să-ţi transformi hobby-ul într-o afacere. La început mică, apoi să o dezvolţi treptat-treptat. Crede-mă te va face fericit/ă şi împlinit/ă şi va oferi valoare celor din jurul tău.

Schimbă tiparele!

Ai nevoie să faci câteva schimbări la tine ca persoană faţă de cum ai fost învăţat/ă.

  • Ţi s-a spus, „Stai în banca / pătrăţica ta!”. Eu însă îţi spun, ieşi din banca / pătrăţica ta! Dacă tu nu ieşi din ea, va veni altcineva să ţi-o cucerească şi s-ar putea să rămâi fără ea.
  • Ţi s-a spus, „Vezi-ţi lungul nasului!”. Eu îţi spun, „Priveşte dincolo de lungul nasului la feţele oamenilor din jur şi vezi dacă sunt fericiţi!”. Pentru că dacă cei din jur doar îţi spun dar viaţa lor arată exact pe dos decât îţi spun, mai bine nu-i crede.
  • Ţi s-a spus că nu e bine să greşeşti, iau eu îţi spun, dacă vrei să înveţi, permite-ţi să greşeşti pentru că cine nu greşeşte nu evoluează. Cele mai multe lecţii le primim de la viaţă atunci când greşim. Aşa că fii fericit când comiţi câte o greşeală. La urma urmei, nimeni de pe pământ nu e perfect. De ce ai vrea să fii tu cel/cea prefect/ă?
  • Ţi s-a spus că „e periculos să rişti”. Eu îţi spun că aşa e, dar Robert Kiyosaki spune că cine nu riscă, nici nu câştigă şi în final cel ce nu riscă, de fapt, riscă totul pentru că dacă nu câştigă, atunci pierde. Ce pierde? Pierde şansa de a avea o viaţă pe care şi-o doreşte, pe care o visează. Pierde posibilitatea de a-şi împlini un vis propriu. Pierde lecţia din care ar avea ceva de învăţat. Pierde timpul în afacerea altora, pierde oportunitatea de a fi cu adevărat utili societăţii în care trăim.
  • Ţi s-a spus, „Întinde-te cât ţi-e plapuma!”. Iar eu îţi spun că n-am auzit sfat mai prost şi mai ridicol decât ăsta. Personal n-am văzut niciun adult care să se învelească cu o plăpumioară de bebeluşi. Fiecare îşi cumpără o plapumă pe mărimea propriului corp. Că dacă o persoană creşte şi ajunge la 1,9 – 2 m şi se înveleşte cu o plăpumioară de bebeluşi, riscă ori să crească cocoşată, ori ca anumite părţi ale corpului să-i îngheţe. Da, ştiu, se referă la altceva. Se referă la mărimea viselor. Cei din jur vor să te facă să-ţi micşorezi visul ca să trăieşti o viaţă limitată (ca a lor). Dar dacă tu decizi să-ţi măreşti plapuma (visul) în funcţie de cât crezi că e nevoie, viaţa ta va fi fără limite. Sau îţi vei stabili tu limitele.

Eu o astfel de viaţa mi-am propus să trăiesc. Şi vreau să ajut cât mai multe persoane să realizeze ce fel de viaţă vor să trăiască. Vreau să rămân pe mai departe profesor şi să ofer şi altora câte ceva din ce am înţeles şi învăţat eu. Poate că nu toată lumea a avut acces la cărţile pe care le-am citit eu. Sau poate că nimeni nu li le-a recomandat. Poate că fiecare are experienţe unice pe care le poate împărtăşi la comentarii pe blogul meu şi din care pot învăţa şi alţii. Alegerile le face fiecare în parte. Eu nu pot să impun. Pot doar să sfătuiesc prin puterea cuvântului.

Te aştept cu comentarii pe pagina de blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă crezi că acest articol este util şi altor persoane ca tine şi ca mine, poţi da un share pe facebook.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

MESAJ PENTRU ELEVII DE 7 SI 8

elevi

Dragul meu/draga mea, îmi eşti foarte simpatic/ă.
De ce? Pentru că eşti un copil cu mult bun simţ. Pentru că şi tu alături de elevii de nota 10 dai valoare meseriei de profesor. Dacă nu ai fi şi tu în clasă, eu ca profesor aş avea impresia că vorbesc doar cu vreo doi –trei elevi buni şi cu cei patru pereţi.

Eşti o persoană echilibrată

Dar tu ai fost acolo, ai învăţat ce ţi-a plăcut, ce ai vrut şi când ai vrut. Dacă ai vrut să te bucuri de copilărie şi să te joci ai făcut-o. Dacă ai vrut să înveţi, ai învăţat. Dacă ai vrut să-ţi satisfaci părinţii i-ai satisfăcut, căci şi despre tine părinţii auzeau lucruri bune la şedinţele cu părinţii. Sau uneori nu auzeau nimic. Dar asta înseamnă că nu auzeau nimic de rău.

Mă regăsesc în tine

Poate că cel mai mult te plac pentru că eu însămi mă regăsesc în tine. Să ştii că eu nu am fost un elev de nota zece pe linie la şcoală. Îi apreciez mult pe elevi care învaţă zi de zi şi iau numai note de nouă şi zece zilnic şi la toate obiectele, tocmai pentru că eu nu am putut fi ca ei. Eu am învăţat ca şi tine, în salturi. Învăţam când îmi plăcea un anumit subiect. Învăţam când aveam nevoie de notă. Învăţam când ni se anunţa câte o lucrare. Dacă nu ni se anunţa lucrarea, dar ni se dădea, asta era, mai încasam şi eu câte o notă proastă. Uneori şi bătaie la palmă.
Dar nu m-am oprit din citit. Din momentul în care a început să-mi placă să citesc romane, am citit ce găseam pe la bibliotecă. Bine, cărţile mele favorite au fost cele scrise de Jules Verne. Dar nu m-am limitat doar la el. Citeam romane poliţiste, cărţi de aventuri, am citit Crimă şi Pedeapsă şi multe altele. Şi ştii ceva? Le citeam acasă, în pauze şi chiar în orele de curs. Dacă nu reuşeam să învăţ acasă, poate că citeam lecţia în pauză, ca să nu fiu prinsă pe picior greşit şi să iau note mici, dar apoi dacă nu eram ascultată, scoteam romanul, sau îl ţineam sub bancă şi citeam cât timp dura ascultarea.
Dacă ai observat, niciodată, în timpul orelor mele nu i-am certat pe cei ce citeau romane cât îi ascultam pe alţii. De ce? Pentru că şi eu am fost lăsată să citesc.
Şi adevărul este că cititul de romane mi-a dezvoltat mult vocabularul şi chiar mi-a dezlegat limba. Căci eram foarte tăcută.
Şi eu, ca şi tine eram tăcută şi nu răspundeam decât dacă eram întrebată.

Veşti proaste

Dar şi pentru tine am veşti proaste.
De curând pe facebook am vorbit cu Robert Kiyosaki, un mare autor de cărţi despre educaţie financiară. Şi ştii ce mi-a zis că una dintre cărţile lui se numeşte „De ce elevii de nota 10 ajung angajaţi la elevii de nota 5, iar elevii de 7 şi 8 ajung bugetari”. Eu n-am citit această carte, dar ideea am întâlnit-o şi în alte cărţi ale lui Robert Kiyosaki. Cărţi cum ar fi „Robert Kiyosaki Tata bogat tata sarac”, „Tanar si bogat” etc. Şi ştii ceva? Are dreptate.
Cu excepţia cercetătorilor din domeniul ştiinţei şi tehnicii, care sunt în general elevi de nota 10, majoritatea bugetarilor sunt alcătuiţi din elevi de nota 7 şi 8. Exact ca mine şi ca tine. Şi asta te aşteaptă şi pe tine.

Ce e rău în a fi bughetar?

Probabil că te întrebi ce e rău în a fi bugetar? Evident că fiecare meserie are părţile ei pozitive şi negative. Sau avantaje şi dezavantaje. N-o să-ţi vorbesc de avantaje. Dar o să-ţi spun câteva dintre dezavantaje.

Impozitele şi taxele

a) sunt destul de mari, cam 30-33% din valoarea salariului tău brut, în timp ce un patron poate să aibă cheltuieli pe firmă prin care să scadă valoare impozitului pe profit. Ia gândeşte-te, mai bine de un sfert, practic o treime din banii pentru care munceşti o lună întreagă merg înapoi la stat (guvern) fără ca tu să-i vezi.
b) ţi se iau din salariu fără ca tu să-i vezi sau să fii întrebat/ă, în timp ce un patron mai întâi îşi cumpără el ce are nevoie, apoi plăteşte statul.
De exemplu, să zicem că şi tu şi un patron aveţi nevoie să vă luaţi un telefon nou.
Tu, aştepţi salariul, şi după ce statul îşi ia cele 33% din banii tăi, dacă mai ai şi un credit de achitat, şi alte utilităţi, s-ar putea să constaţi că nu mai ai bani pentru telefonul dorit. Un patron, îşi cumpără telefonul pe care şi-l doreşte, îl trece la cheltuială pe firmă şi-l scade de la valoare impozitului datorat statului. Aşa că el s-ar putea să plătească un impozit mai mic deşi are un profit mai mare decât salariul tău.

c) cu ele se plătesc pensiile şi ajutorul de şomaj care sunt în creştere (pentru alţii) şi asigurările de sănătate (pentru tine) etc.

Salarii mici.

În comparaţie cu alte domenii de activitate, salariile bugetarilor sunt mici.
Ştii care e diferenţa dintre tine şi un angajat la patron sau un patron? Dacă nu ştii, o să-ţi spun eu acum, atât cât mă pricep şi cât am înţeles. În general din cărţi. Nu am avut încă experienţe nici ca angajat la patron şi nici ca patron.
Toată lumea plăteşte taxe şi impozite.
Dar un angajat la patron poate să fi negociat cu patronul să-i treacă în cartea de muncă salariul minim pe economie, şi atunci plăteşte impozit doar pentru salariul minim pe economie, şi restul de bani care i se cuvin să-i primească el. De ce? Pentru că patronul trebuie să plătească acele taxe şi pentru el ca patron şi pentru angajat. Cu cât un salariu este mai mare, cu atât şi taxele sunt mai mari. Deci, ca să fenteze statul (cel puţin în România), patronul şi angajatul se înţeleg şi trec un salariu mai mic, iar restul încasează angajatul. În timp ce tu, ca angajat al statului, nu poţi beneficia de acest avantaj. Ţie, cu cât îţi creşte salariul, cu atât îţi cresc şi taxele.

Nesiguranţa locului de muncă.

De fapt, în niciun domeniu de activitate nu mai există slujbe sigure. Şomajul cuprinde foşti angajaţi şi de la buget şi de la patron.

Program de lucru fix şi de multe ori foarte încărcat.

Pentru că foarte multe persoane au fost trimise în şomaj, activităţile pe care le făceau acelea, au fost redistribuite celor care au rămas angajaţi. Astfel, creşte volumul de muncă pentru cei angajaţi, creşte numărul de ore de muncă, la salarii mici. Cu cât eşti mai ocupat/ă la locul de muncă cu atât ai mai puţin timp pentru tine sau să faci ceea ce-ţi place şi te pune în valoare. Mulţi din cei ce sunt bugetari nu mai au timp să-şi dezvolte şi un hobby sau o afacere proprie.

Mulţi îşi urăsc locul de muncă

Dar pentru că situaţia economică e precară, mulţi sunt cei care îşi acceptă condiţia fără să fie dispuşi să facă ceva.
Aici vreau să fac o paranteză şi să spun că deşi eu sunt bugetară, şi voi mai rămâne profesor atât timp cât va mai fi posibil, am luat decizia să mai fac şi altceva, de exemplu, acest blog, ca prin asta să ofer valoare celor din jur şi să-i ajut, pe cei care vor să-şi schimbe viaţa, măcar cu o idee sau două.

Datoriile României către FMI vor fi plătite de bugetari.

Nu sunt expert în acest domeniu, dar îndrăznesc să cred, că aşa cum majoritatea taxelor şi impozitelor sunt strânse de la bugetari, la fel se va întâmpla şi cu dobânzile şi datoriile ţării către FMI.

Ce-ţi sugerez?

Îţi sugerez ca pe lângă munca de angajat la stat să-ţi dezvolţi şi o afacere mică cu ceea ce te pasionează, cu hobby-ul tău, prin care să ajungi să îţi câştigi independenţa financiară.
S-ar putea să-ţi ia ceva timp, să fie un pic riscant, dar dacă faci ce te pasionează, o să faci cu mare bucurie şi o să-i ajuţi pe mulţi.
Unii cred că pentru a reuşi în viaţă şi în afaceri trebuie să îi înfunzi pe alţii. Eu nu sunt de acord cu o astfel de părere. Eu cred că pe măsură ce-i ajuţi pe alţii, o să ai şi tu multe de câştigat.

Zig Ziglar spune: „Poţi să obţii tot ce-ţi doreşti dacă –i ajuţi pe alţii să obţină ce-şi doresc”.

Te aştept cu comentarii pe pagina de blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă crezi că acest articol este util şi altor persoane ca tine şi ca mine, poţi da un share pe facebook.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

MESAJ PENTRU ELEVII DE NOTA CINCI

5

 

Stiu că nu te-am înţeles chiar atât de bine. Ştiu că sunt un profesor exigent care ţine la materia pe care o predă şi la ordine şi linişte în clasă. Într-un fel, am fost surprinsă că mi-ai cerut prietenie pe facebook.
Dar aş vrea să-ţi spun că dacă în sala de clasă te-am taxat pentru fiecare greşeală făcută, în particular, în interiorul meu, am căutat să te înţeleg. Da, ştiu, pe tine nu te-a înţeles nimeni niciodată. Şi mai ştiu că exact ăsta e motivul pentru care ai căutat să fii aşa rebel. Noi adulţii nu te-am înţeles, ţi-am tăiat aripile, ţi-am spulberat visurile, te-am marginalizat şi te-am condamnat pentru acţiunile şi comportamentele tale. Iar astea te-au determinat să devii şi mai răzvrătit şi mai pus pe şotii.

CÂND CREZI CĂ E TÂRZIU ŞI NU MAI E SPERANŢĂ, LUPTĂ!

Acest articol cuprinde un mesaj pentru tine.
Nu e totul pierdut. Poţi avea chiar mari speranţe. Poţi să-ţi deschizi din nou aripile, să le laşi să crească, să-ţi reaprinzi visurile şi să lupţi pentru ele.
Ai nişte atu-uri extraordinare. Ai deja o şcoală a vieţii. Acolo unde alţii au fost învăţaţi să nu greşească, tu ai căutat să încalci regulile şi să greşeşti. Unde alţii au fost învăţaţi să stea în banca lor, tu ai riscat şi ai îndrăznit. Ai testat aproape tot ce e posibil şi imposibil. Îţi place riscul, aventura, să fii diferit faţă de alţii, să nu primeşti ordine de la nimeni, să nu ai reguli sau şefi. Şi ai capacitatea de a coordona, de a influenţa grupuri de persoane, de prieteni. Te-ai format ca lider şi îţi place să fii respectat de cei din jur, indiferent de natura acţiunilor tale. Ce mai ai de pierdut?

Personalităţi fără de studii

Acum patru ani am început să citesc nişte cărţi în care am aflat despre persoane, care exact ca tine, au fost neînţelese, unele au fost date afară din şcoală, altele au fost dependente de droguri şi cu toate astea s-au ridicat şi au avut contribuţii semnificative în istoria omenirii.

Unul dintre ei este Albert Einstein – în copilărie părinţii l-au considerat retardat. În prezent e cunoscut drept un geniu cu multe descoperiri în domeniu fizicii. Thomas Edison – inventatorul becului şi a altor peste 1000 de patente in SUA. Pe când era copil i s-a spus că e prea prost ca să înveţe ceva. Winston Churchill nu a trecut de clasa a 6-a, dar a luptat din greu şi a ajuns primul ministru al Marii Britanii şi una dintre cele mai însemnate persoane ale lumii în cel de-al doilea război mondial. Michael Jordan, considerat în prezent unul dintre cei mai importanţi jucători de baschet, a fost eliminat în liceu din echipa de baschet a liceului pentru „lipsa de abilităţi în baschet”. Tamara Lowe în liceu era dependentă de droguri şi a abandonat şcoala, dar când a conştientizat cât rău îşi făcea, a renunţat la droguri şi a ajuns una dintre persoanele cele mai importante în scrierea de cărţi motivaţionale şi organizarea de conferinţe de acest gen. Alte personalităţi care au renunţat la şcoală şi au ajuns mari oameni de afaceri care au schimbat soarta omenirii sunt Bill Gates şi Steve Jobs.
Hai să aruncăm o privire şi prin lumea celebrităţilor de la Holywood. Lady Gaga, Harrison Ford, Tom Hanks, James Cameron – regizorul filmului Avatar, Johnny Depp, Robert de Niro, Al Pacino şi mulţi alţii au renunţat la studiile clasice, la liceu şi s-au dedicat dezvoltării pe direcţia care îi interesa în mod direct. Nu-i nevoie să mă crezi pe cuvânt. Caută despre ei pe internet şi te interesează.
Acum trei ani, jucam jocul online CASHFLOW (fluxul banilor) şi am avut ca partener de joc un australian care mi-a zis că a fost dat afară din şcoală la 13 ani, iar acum este un milionar în Australia. Când l-am întrebat cum a reuşit mi-a zis: „Într-o zi, călătorind, am întâlnit o persoană care a avut o idee, în altă zi am întâlnit o altă persoană cu o altă idee. I-am pus pe cei doi în contact unul cu altul, i-am ajutat să-şi dezvolte acele idei şi eu am câştigat milioane”.

MINTEA TA ESTE SPECIALĂ

Mintea ta este specială. Sunt convinsă că e plină de idei despre cum ţi-ar plăcea să-ţi trăieşti viaţa. Mintea ta nu este cu nimic mai prejos decât a niciunei personalităţi de mai sus. Poţi să alegi să nu te laşi influenţat de cuvintele auzite până acum şi să decizi cine şi ce vrei să fii. Eşti doar la un pas distanţă.
Aşa că eu te sfătuiesc să fii inspirat din povestea acestor oameni şi devino cine ai visat tu să devii!
Dar trebuie să înveţi şi să te specializezi pe ceea ce îţi place. Da ştiu. Deteşti să înveţi. Numai că nu am spus că trebuie să înveţi la geografie sau la matematică sau fizică sau chimie sau mai ştiu şi eu ce altă disciplină care te-a terorizat.
Trebuie să înveţi şi să devii profesionist pe ceea ce te interesează. Nu poţi să schimbi nimic în viaţa ta şi a altor persoane doar cu cunoştinţele pe care le-ai primit la grădiniţă.

Devino cine ai visat tu să devii!

Care erau visele tale? Ce-ţi doreai să devii? Înainte să auzi că nu eşti bun de nimic, că nu meriţi nimic bun, ce-ţi plăcea să faci? Cu ce îţi ocupai timpul? Ce idei aveai pe atunci? Dar acum ce idei ai?

Dacă eşti talentat la desen şi voiai să devii designer (de modă, de bijuterii, de maşini etc) trebuie să continui să desenezi şi să devii cel mai bun designer în domeniu.
Dacă îţi place să cânţi, ai ceva talent şi crezi că poţi forma o trupă rock, nu dispera. Trebuie doar să ştii ceva mai mult despre muzică şi despre formaţii. Sau poate doreşti să devii managerul unei trupe muzicale.
Dacă eşti pasionat de bani, să ştii că nu îi faci la aparate şi la pariuri sportive, îi faci ca proprietar de jocuri sau pariuri. Sau din alte afaceri legale. Dar trebuie să înveţi multe despre bani, pentru că banii ori înveţi să-i stăpâneşti tu, ori te stăpânesc ei.
Îţi petreci mult timp jucând jocuri pe calculator? Sunt convinsă că te-ai gândit şi tu să faci un joc nou pe care să-l joace alţii şi tu să-ţi umpli buzunarele cu bani. Probabil că o să-mi spui că nu ştii cum să creezi jocuri pe calculator că nu ştii informatică. Te poţi asocia cu cineva care ştie. Faceţi parteneriate din care toată lumea are de câştigat.
Pot să ţi-l dau exemplu pe Henri Ford. Nu era o persoană căreia să-i fi plăcut cartea. Dar s-a înconjurat de oameni cărora le-a plăcut cartea şi ori de câte ori avea nevoie de un răspuns sau de o soluţie, ştia la cine să apeleze. De fapt, ştii şi tu. Cam la fel ai făcut şi tu de fiecare dată când te bazai pe o anumită persoană din clasă care să-ţi sufle sau să te lase să copii. Poţi continua să faci asta şi mai departe. Cu condiţia că toţi trebuie să câştige. Afacerile corecte sunt cele de tip câştig-câştig. Toată lumea câştigă. Nu există exploatatori şi exploataţi.
Dacă vrei să faci afaceri legale, şi momentan nu ştii cu ce sau despre ce, găseşti pe internet zeci şi sute de idei de afaceri pornite cu bani puţini şi care au ajuns foarte profitabile.
Când vei decide că viaţa ta merită să primească mai multe beneficii, şi vei vrea să schimbi ceva pentru a o împlini, să ştii că odată cu viaţa ta s-ar putea să schimbi în bine şi pe a altora. Nimeni nu poate avea succes de unul singur.

Am încredere în tine

Nimeni nu e perfect. Eu în niciun caz. Am greşit mult faţă de tine. Ţi-am tăiat avântul, interesul, entuziasmul şi te-am umilit în faţa clasei. Dacă puneai întrebări, pentru că mă deviai de la cursul a ceea ce voiam să transmit, ţi-am dat de înţeles că eşti prost, iar ceilalţi colegi au râs de tine şi de întrebările tale. Te-ai simţit umilit şi m-ai urât pentru asta. Să ştii că indiferent cum te-am tratat ca profesor în sala de clasă, după ce am început să citesc şi altfel de cărţi, am căutat să te înţeleg. Poate că n-am reuşit să-ţi arăt asta.
Dar în timp m-am convins de faptul că ai un potenţial uriaş care aşteaptă să iasă la suprafaţă. Am văzut cât eşti de sensibil, deşi ai vrut să o ascunzi, ca şi când ar fi un defect. Am văzut speranţele tale de mai bine, deşi ai fost mereu decepţionat şi rău tratat. Am văzut că-ţi place să rişti şi cred că nu mai ai nimic de pierdut. Am încredere că poţi reuşi în tot ce-ţi propui. Şi nu vreau să te perii. Vreau să te încurajez. Şi sper că într-o zi vei veni să-mi spui (dacă vrei, dar m-aş bucura să ştiu) că acest articol te-a făcut să te priveşti cu alţi ochi şi ai decis că meriţi ceva mai bun.
Mi-ar plăcea să aud că acest articol te-a făcut să iei o decizie, să schimbi ceva în viaţa ta.

Te aştept cu comentarii pe pagina de blog, pe email sau pe reţelele de socializare.
Dacă crezi că acest articol este util şi altor persoane ca tine şi ca mie, poţi da un share pe facebook.

Cu drag,Fănica RarincaFii autodidact!

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber