EŞTI MAI PUTERNIC DECÂT CREZI

Ori de câte ori îţi spui că tu nu poţi să faci, să realizezi ceva, îţi slăbeşti muşchii voinţei şi chiar nu mai poţi face.

Ori de câte ori îţi spui că tu poţi să faci ceea ce îţi propui, găseşti modalităţi şi resurse ca să reuşeşti.

Pentru că puterea stă în mintea ta, în cuvintele pe care le foloseşti în modul în care te vizualizezi.

Dacă te vizualizezi slab, lipsit de putere, bolnav – o să realizezi că chiar aşa şi eşti.

Dacă te vizualizezi reuşind, o să reuşeşti.

Poate că n-o să fie uşor, dar cu siguranţă o să reuşeşti.

În filmul Happy Feet II sunt două replici care îmi plac şi care mă umplu de energie ori de câte ori le aud sau le citesc. Sau de câte ori urmăresc filmul.

O să ţi le dau în engleză pentru că mi se par mult mai puternice decât varianta tradusă.

 

„If you want it, you must will it. If you will it, it will be yours.” (Dacă îţi doreşti ceva, trebuie să VREI. Dacă VREI, va fi al tău.)

„If there is a will, there is a way out.” (Dacă există voinţă, există o soluţie.)

climb

Ai majoritatea resurselor de care ai nevoie să reuşeşti

 

Citeam de curând într-o carte că unul din principiile nlp spune că ai majoritatea resurselor de care ai nevoie să reuşeşti.

Gândeşte-te la o reuşită din trecut.

La un obiectiv pe care l-ai atins. Indiferent de natura lui.

Poate ţi-ai propus şi ai reuşit să obţii job-ul dorit.

Poate ţi-ai dorit să promovezi cu bine un examen.

Poate ai reuşit să dai jos nişte kilograme, să te laşi de un anumit obicei neplăcut etc.

 

Ce ai făcut ca să reuşeşti?

Poate a fost vorba de muncă multă.

Poate că a fost un vis foarte puternic, o dorinţă arzătoare.

Poate că ai petrecut multe nopţi gândindu-te cum să reuşeşti şi căutând soluţii.

Poate că a fost vorba de disciplină.

Poate că a fost vorba de nişte abilităţi, sau de relaţii.

Fă o listă cu tot ce ai făcut, simţit, gândit în perioada în care ai luptat pentru un obiectiv din trecut pe care l-ai atins.

 

Acum gândeşte-te la un obiectiv pe care îţi doreşti să îl atingi şi aplică aceste resurse pe care le-ai folosit atunci.

Aşa cum ai reuşit în trecut folosind resursele interne, poţi reuşi din nou şi pentru alte obiective.

Puterea stă în tine. Este la îndemâna ta să o accesezi atunci când ai nevoie de ea.

Fii liber să o foloseşti!

 

Ce te-a făcut să lupţi pentru ceea ce ai obţinut şi reuşit până acum?

 

Din momentul în care începem să ne dorim ceva cu ardoare, s-ar putea să întâmpinăm nişte obstacole.

Pentru unii aceste obstacole sunt imense şi renunţă la ceea ce-şi doresc.

Dar pentru alţii aceste obstacole sunt o trambulină care-i ajută să reuşească.

Obstacolele sunt acolo ca să-ţi încerce visul, să vezi cât e de puternic. Dacă visul nu e puternic sau dacă fricile sunt mai mari decât visul, atunci obstacolele te opresc.

Dar dacă visul este arzător, atunci obstacolele nu sunt decât nişte încercări. Sau chiar nişte modalităţi prin care devii mai puternic. Pentru că atunci când depăşeşti un anumit obstacol, ai deja altă mentalitate şi alte abilităţi. Eşti deja mai puternic. Obstacolele te-au ajutat să ajungi unde eşti şi să fii cine eşti acum. Aşa că fii recunoscător pentru ele.

Obstacolele te-au făcut să apreciezi mai mult ceea ce ai obţinut.

Dacă nu aveai obstacole şi obţineai totul mult prea uşor, te-ai plictisi de acel lucru rapid.

Gândeşte-te la obiectivele tale din trecut.

Care au fost obstacolele pe care le-ai avut de înfruntat?

Cum ai reuşit să le depăşeşti?

Foloseşte aceste modalităţi şi pentru obiectivele curente şi cele viitoare.

Şi te rog să-ţi răspunzi şi la întrebarea din subtitlu: Ce te-a făcut să lupţi pentru ceea ce ai reuşit?

De ce a fost atât de important să lupţi?

 

Uneori ai nevoie de cunoştinţe şi abilităţi suplimentare

 

Sunt situaţii în care ca să atingi un alt obiectiv ai nevoie de alte cunoştinţe sau abilităţi.

Fă o listă cu ce abilităţi crezi că ai nevoie să ai.

Ce deprinderi ţi-ar fi de folos.

Ce tipuri de cunoştinţe.

Apoi caută materiale din care să te informezi şi de unde să înveţi acele noi deprinderi.

Dar aminteşte-ţi că majoritatea resurselor sunt deja în tine.

Şi le poţi accesa instant ori de câte ori vrei.

 

Sau ai nevoie de un mentor care să-ţi arate imaginea de ansamblu

 

Alteori ai nevoie nu doar de abilităţi ci şi de un mentor care a trecut prin ce treci tu şi te poate ajuta.

Sau, dacă mentorul nu a trecut prin aceleaşi situaţii ca tine, măcar poate privi lucrurile obiectiv.

Ştii de ce îţi este mult mai uşor să dai sfaturi altora decât să faci tu?

Pentru că atunci când sfătuieşti pe alţii nu te implici afectiv. Nu îţi pasă de riscuri, de ce o să pierzi, de ce o să se întâmple. Vezi o cale şi ştii că ar fi bună de urmat.

În momentul în care eşti blocat într-o situaţie, s-ar putea să nu mai vezi posibilităţile pentru că te concentrezi prea mult pe problemă. Eşti blocat afectiv.

Un mentor te poate ajuta să îţi regăseşti direcţia, să vezi soluţiile şi resursele de care ai nevoie.

Un mentor te poate ajuta să îţi găseşti propriul gps.

 

Alteori ai nevoie de o mână divină care să-ţi arate că locuieşti în mocirlă, în morminte

 

Sunt situaţii în care îţi doreşti ceva, dar nu faci nimic ca să realizezi acel ceva. E doar o dorinţă vagă şi apoi se întâmplă o „nenorocire” şi devii motivat să faci acel ceva ca să supravieţuieşti.

Sunt situaţii în care habar nu ai că ai nevoie de acel ceva.

Există o pildă în Biblie (Luca 8, 26-39) cu demonizatul care locuia în morminte. El habar nu avea că are nevoie de ajutor, că ceea ce făcea el şi modul în care trăia, era inuman. Dar a venit la el Iisus şi l-a scos din mormântul în care vieţuia şi l-a ajutat să vadă din nou soarele şi lumea şi să conştientizeze ce nivel de trai avea.

 

Sau aşa cum spunea o vorbitoare la un seminar, „Când Dumnezeu vrea să-ţi deschidă ochii, îţi stinge lumina!”

Uneori ţi se întâmplă ceva neplăcut şi nu înţelegi, pe moment de ce a trebuit să ţi se întâmple tocmai ţie, acel ceva. De ce trebuie să suferi? De ce „te pedepseşte Dumnezeu”?

Sf. Apostol Pavel spune că „Dumnezeu, pe cine iubeşte, bate”. Adică îi aduce necazuri şi suferinţe ca să-l întărească şi să-l facă mai puternic.

Sau cum spune psalmistul David, Aurul şi argintul prin foc se lămuresc. Nu orice metal rezistă la foc şi la soluţii acide. Dar ca să se arate că e aur, metalul e trecut prin foc şi acid. Prin încercări foarte grele.

Toate aceste necazuri care se abat asupra ta au un scop şi după ce le depăşeşti deja eşti mai puternic. Deja ai alte calităţi. Ai şi mai multe resurse care să te ajute pe viitor.

Fii recunoscător pentru toate!

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, te rog să-l distribui şi altora ca să se folosească şi ei. Mulţumesc!

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

De ce unii oameni se plictisesc si altii te urmaresc?

Ioana stă de vorbă cu Georgiana.

Afară e cald şi bine. Păsărelele ciripesc frumos. În jur e un zgomot de fond făcut de maşinile care circulă, de lumea care e adunată la terasă şi vorbeşte de una de alta. Se aude clichet de pahare, de linguriţe care rup bucăţele mici din prăjiturile din farfurii şi muzica difuzată de restaurant. Dar Georgiana nu le aude.

Ea sorbe gânditoare din ceaşca de cafea. Se simte recunoscătoare că are o prietenă ca Ioana care o poate ajuta să perceapă lucrurile diferit.

Deja Georgiana este mai liniştită. A înţeles că are nevoie să lucreze ca să-şi schimbe convingerea că e plictisitoare. Acum un alt subiect are nevoie de rezolvare, aşa că îşi îndreaptă atenţia spre Ioana, care a aşteptat liniştită ca ea să-şi limpezească ideile şi informaţiile pe care tocmai le-a primit.

follow

  • Hai să vedem de ce reacţionau părinţii cu plictiseală, atunci când le povesteai ceva….

Pentru asta, o să te rog să-ţi imaginezi că te afli ca participant, la o întâlnire cu foarte multe persoane. Ca la un seminar. Sau la un curs. Ce vrei tu. În ce situaţii te-ai plictisi când îi asculţi pe alţii?

  • Păi, presupun că m-aş plictisi, dacă îmi spune cuvânt cu cuvânt ceva ce am citit sau auzit la altcineva. Ceva ce deja ştiu. Ba nu! Cred că m-aş plictisi îngrozitor dacă n-aş înţelege nimic din ce spune persoana respectivă.

  • Ok. Ar mai fi şi alt motiv?

  • Păi, presupun că e foarte important şi cine o spune şi cum o spune. Că cineva poate să povestească o informaţie foarte utilă într-un mod foarte plictisitor, în timp ce altcineva poate să spună acelaşi lucru, dar să pună ceva pasiune, să creadă mai mult în ceea ce spune, să facă şi o glumă interesantă şi deja lucrurile devin mult mai atractive.

  • Crezi că e mai important CINE sau CUM o spune?

  • Hmm! E important şi cine. Dar, cu siguranţă e mai important cum o spune. Adică, da, o persoană poate avea un anumit stil mai plictisitor sau mai interesant de a spune. Şi evident, asta ţine de cum o spune. Pentru că stilul poate fi schimbat. O persoană îşi poate schimba stilul de prezentare ca să-l facă să devină mai atractiv, mai interesant. Şi chiar şi cea mai plictisitoare persoană, dacă pune ceva pasiune în ce spune şi face, cu siguranţă, schimbă stilul. Deci, cred că CUM o spune e cel mai important.

  • Ok. Altceva. În ce alte situaţii te-ai mai plictisi? Imaginează-ţi că ajungi la o conferinţă în care se vorbeşte despre gâşte, iar tu ai vrut să ajungi la una la care se vorbeşte despre relaţii de cuplu. Cum te-ai simţi?

  • Ha, ha! Da, ai dreptate. Cred că m-aş plictisi îngrozitor sau aş pleca de acolo cât mai repede.

  • Vezi?

  • Nu înţeleg! Vrei să spui că părinţii mei se plictiseau pentru că spuneam lucrurile într-un mod plictisitor?

  • Georgiana, eu nu am de unde să ştiu exact cum povesteai tu părinţilor tăi. Dar sunt şanse foarte mari, ca ei să fi manifestat acea senzaţie de plictiseală pentru că nu înţelegeau sau nu erau interesaţi de ceea ce le povesteai.

  • Prin urmare, faptul că oamenii se plictisesc atunci când vorbesc nu are neapărat legătură cu mine.

Ioana o privi puţin fără să spună nimic.

  • Adică, da. Poate avea legătură şi cu modul în care eu povestesc, cu stilul meu. Cred că ar trebui să învăţ să pun mai multă pasiune, mai mult entuziasm în ce spun şi să cred mai mult în mine.

  • Şi mai contează să te adresezi şi oamenilor potriviţi. Dacă toată viaţa vrei să intri în liga „celor cu fiţe”, care se plictisesc orice ai spune…

  • Da! Cred că ai dreptate. Oamenii sunt diferiţi.

  • Sunt diferiţi şi au interese diferite. Sunt unele persoane care au impresia că le ştiu pe toate, că le-au văzut pe toate, că ei deja „au trăit” tot ce experimentezi tu încă de pe când „te încălţai cu fesul”. Adică, orice le-ai spune, ei sunt super-deştepţi şi nu-i mai impresionează nimic. Pentru că au un complex de inferioritate. Poate că se tem că sunt puşi în umbră, dacă acordă atenţie şi valoare altora. Sau, ca să nu observe lumea că ei se cred inferiori, că nu au idee despre ce vorbeşti, o să-ţi spună că îi plictiseşti, că deja ştiu tot. Aceşti oameni n-or să te asculte, indiferent ce vrei să le spui. Alti oameni sunt ca un burete. Oricât de mult au mai auzit acea informaţie, ei ştiu sigur că încă mai au de învăţat pe acea temă şi nu se plictisesc. Oricât de bine ar cunoaşte subiectul. Şi mai sunt şi persoane care sunt sau nu interesate de ceea ce vrei să spui. Dacă sunt interesate, te ascultă, dacă nu, nu.

  • Ai dreptate. Adică, dacă într-adevăr aş nimeri într-o sală în care se vorbeşte despre gâşte şi pe mine m-ar interesa altceva…

  • Cât priveşte faptul că nu te consideri suficient de pregătită, să-i înveţi pe alţii, trebuie să înţelegi că o persoană care vrea să se dezvolte, o va face toată viaţa. Toată viaţa învaţă, şi în acelaşi timp îi învaţă pe şi alţii. E datoria ei, să transmită mai departe şi altora, ceea ce ea ştie şi alţii nu.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te invit să-l distribui şi altora. Mulţumesc!

 

Cu drag,

Fani Rarinca

 

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg

 






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

„Am o voce!” Cum schimbi o convingere care nu te ajuta?

Mii de întrebări se năşteau în mintea Georgianei. Şi nu reuşea să-şi răspundă la niciuna.

Aşa că Georgiana pune mâna pe telefon şi o sună pe prietena ei Ioana.

Ioana, ştie deja mai multe. Cum a ajutat-o cu sfatul despre cum funcţionează subconştientul o poate ajuta şi acum.

Stabileşte o întâlnire cu Ioana şi se întâlnesc.

După ce schimbă câteva amabilităţi, trec la subiect.

Şi Ioana o întreabă:

-Ia spune, despre ce vrei să vorbim? Mi-ai spus că ai nevoie de ajutor. Cu ce te pot ajuta?

-Păi, uite! Acum după ce am urmat două cursuri de dezvoltare personală, simt că pot să-i ajut şi pe alţii, aşa cum m-ai ajutat şi tu pe mine. Dar în acelaşi timp, în mintea mea aud cum alţii îmi cer să tac. Parcă îi văd pe cei din jur cum cască, le văd schimburile de priviri dispreţuitoare. Sau nu mă ascultă, privesc în gol şi am senzaţia că vorbesc cu pereţii. Şi parcă-i aud cum îmi spun că-i plictisesc. Şi de curând m-am uitat la un film cu adolescente şi parcă mi-aş fi văzut toată copilăria. Cu fete fiţoase care se credeau cele mai deştepte fete din şcoală şi toţi ceilalţi eram nişte papă-lapte care nu sunt buni decât să le şteargă pantofii sau… chestii de genul ăsta. Şi acum am impresia că am foarte multe de învăţat, şi eu sorb cu nesaţ fiecare cuvânt pe care îl rostesc cei care vor să mă înveţe, numai că eu nu cred că pot să fac asta. Pur şi simplu, mă tot tem că sunt plictisitoare, că nu vin cu nimic nou şi original, că orice aş avea de spus, ceilalţi deja ştiu toate lucrurile astea.

Ioana a ascultat în linişte ce i-a spus prietena ei. Apoi s-a gândit câteva secunde şi în cele din urmă îi spune, Georgianei.

doua prietene

-Uite, să ştii că înţeleg ce simţi. La început, după ce am început eu dezvoltarea personală am simţit şi eu exact acelaşi lucru. Că nu sunt suficient de bună să-i învăţ pe alţii. Însă, cu timpul am înţeles că nu e decât o percepţie. O convingere care s-a format în urma unei minciuni pe care mi-au spus-o cei din jur. E nevoie este să schimbăm paradigma. Să schimbăm modul în care s-a format acea convingere şi apoi să schimbăm convingerea în sine. Dar asta nu e tot. E absolut necesar să începem cu începutul. De ce ţi-ai dori să-i înveţi pe alţii? Despre ce ai dori să-i înveţi pe alţii?

Georgiana a spus că încă nu ştie. Eventual să-i înveţe pe alţii, aşa cum şi Ioana o învaţă pe ea.

-Dar eu nu te învăţ pentru că aşa vreau eu sau pentru că mi-am propus eu ce să te învăţ sau să te schimb, ci pentru că tu mi-ai solicitat ajutorul. Adică, evident, am şi eu un plan al meu personal. Ceea ce fac cu tine, se încadrează în planul meu. Şi am început cu el. Nu poţi să ajungi nicăieri până nu ştii unde vrei să ajungi şi mai ales, DE CE. Şi în planul meu sunt şi alte persoane. Care ar fi planul tău? De ce ai vrea să le vorbeşti oamenilor?

-Păi, mi-ar plăcea să-i învăţ şi pe alţii ce am învăţat eu la cursurile de dezvoltare personală. Mi-ar plăcea să-i ajut, aşa cum mă ajută şi pe mine.

-Ok. E nevoie să fii un pic mai specifică. Din ce punct de vedere să-i ajuţi? Ar fi de dorit să identifici nevoia asupra căreia să te concentrezi. Ce ştii tu deja şi simţi că îi poate ajuta pe oameni? Nu neapărat din ce ai învăţat la cursuri. Ci cum te-a ajutat pe tine şi cum poţi transfera apoi acea informaţie şi să o adaptezi la cei cu care intri în contact. Primul lucru pe care îl ai de făcut este să îţi găseşti propriul scop. Propriul DE CE în viaţă.

-Şi cum fac asta?

-Pleci de la ce te pasionează, de la ceea ce îţi place şi ştii şi simţi că ai putea oferi un sprijin celor care au nevoie. De la ceea ce crezi că ar oferi valoare celorlalţi. Gândeşte-te la acel film. Ce a motivat-o pe tânăra respectivă să ia decizia să reuşească, să-şi depăşească acele bariere? Pentru că dacă nu ai un motiv pentru care să pleci la drum şi ajungi să te împotmoleşti într-o groapă cu noroi, s-ar putea să nu mai ieşi de acolo. Şi crede-mă, că atunci când pleci la drum, şi eşti începător şi pe cont propriu, s-ar putea să ajungi în multe gropi cu noroi, să derapezi şi să te simţi fără ieşire. Ai nevoie de o motivaţie foarte puternică şi multe alte resurse ca să ieşi de acolo şi să îţi continui drumul. În timp vei învăţa cum să eviţi acele gropi cu noroi, pentru că înveţi să le identifici la înainte să intri în ele. Apoi, după ce te inspiră motivaţia tinerei din film, caută să o găseşti pe a ta proprie. Însă acest DE CE ţi-l găseşti singură. De ce crezi că vrei să le vorbeşti altora? De ce e important pentru tine? Toţi oamenii care îşi doresc să reuşească au un motiv pentru care să o facă. Adică, alt motiv decât acela că „vreau să câştig”. Toată lumea vrea să câştige. Care-i motivul care te mişcă pe tine, care te face să rişti, şi să intri şi în gura leului? Şi îl ai ca temă pentru data viitoare. Acum ar fi bine să lucrăm asupra convingerii tale şi să o schimbăm.

-Sigur. Şi cum facem asta?

-În primul rând hai să vedem care-i treaba cu această convingere. Te ajută sau te limitează?

-Mă limitează. Mă opreşte de la ce aş dori să fac.

-Ok. Unde s-a format? Care este sursa ei? Convingerile cu care navigăm prin viaţă, s-au format fie din ce ne-au spus cei din familie, şcoală, prieteni, anturaj, şi mediul de viaţă. Convingerea ta că eşti plictisitoare s-a format doar în şcoală? Doar colegii au reacţionat plictisiţi de câte ori ai încercat să spui ceva? Sau şi cei din familie?

Georgiana realizează că de multe ori şi cei din familie păreau deseori dezinteresaţi de ce avea ea să le spună, deşi nu i-au spus în cuvinte că îi plictiseşte.

-După ce am aflat dacă e o convingere care să te ajute sau nu, şi după ce i-am descoperit şi sursa, e foarte important să-i depistăm şi intenţia pozitivă din spate.

-Adică?

-Uite, hai să luăm de exemplu, faptul că adulţii le spun copiilor că e periculos să visezi. Copiii ajung să aibă convingerea că e periculos să visezi ca să nu fii dezamăgit. În spatele acestui mesaj, transmis de părinţi se află adesea o intenţie bună, pozitivă, de protejare. Ca nu cumva să sufere copilul când realizează că visează prea mare şi nu-şi poate împlini visele. La fel şi la această convingere şi la acest mesaj, a fost o intenţie bună, pozitivă în spate. Intenţia bună poate fi îndreptată spre tine, sau spre cei de la care pleacă – adică să se protejeze pe ei. Ce încercau colegele de liceu să protejeze, de exemplu?

-N-am idee. Pe mine, în niciun caz. Cred că încercau să protejeze grupul lor, să nu poată oricine să devină prieteni cu ele. Presupun că trebuiau să aibă nişte bariere de protecţie.

-Corect. Deci, ele se protejau pe ele. Să nu poată intra nimeni în grup, care nu îndeplinea nişte standarde. În plus, dacă cineva ar fi devenit mai interesantă, mai deşteaptă decât fata cu fiţe, ar fi existat pericolul să-şi piardă poziţia ei dominantă şi popularitatea. Deci, exista un interes foarte puternic să se pună la adăpost, şi să-şi protejeze poziţia ei de putere.

-Şi părinţii mei, ce încercau să protejeze, că şi ei afişau un aer plictisit de câte ori le povesteam?

-Ajungem şi acolo. Până aici e clar?

-Da.

-Deci, o convingere, are o sursă iniţială de unde s-a format, cu o intenţie pozitivă în spate şi la momentul actual te ajută sau te limitează. Poate că atunci când s-a format, a fost bună, poate te-a ajutat. Pe măsură ce treci la alt nivel, s-ar putea să nu te mai ajute. Gândeşte-te la convingeri ca la hainele din dulap. Oricât ne-au plăcut hainele pe care le aveam pe când eram adolescente, acum ca adulte, s-ar putea să nu le mai purtăm, sau să nu ne mai vină, sau să fie nepotrivite. Şi în toate aceste situaţii, ori golim dulapul, ori transformăm hainele, ca să devină bune de purtat şi de folosit şi acum. Şi fiecare convingere pe care o ai, o poţi trece prin procesul şi întrebările pe care ţi le-am spus:

  1. Mă ajută sau mă ţine pe loc?
  2. Unde s-a format, care este sursa ei?
  3. Care a fost intenţia pozitivă din spatele ei?
  4. Cum o pot transforma astfel încât să mă ajute?

Georgiana, dădu din cap afirmativ, cum că a înţeles. Şi-a notat întrebările. Apoi, Ioana o întreabă.

-Hai să te ajut altfel. Ai văzut filmul Discursul regelui?

-Da.

-Care era convingerea prinţului, respectiv a viitorului rege?

-Că este bâlbâit, că nu se poate adresa sau vorbi în vreun fel oamenilor, că nimeni nu-l va asculta.

-Ce s-a schimbat?

-Păi, mai întâi a mers la un logoped care l-a ajutat să vorbească ritmic. Apoi a început să progreseze şi să-i crească încrederea că poate vorbi.

-Cum şi-a afirmat această încredere? A început pur şi simplu să spună că eu pot vorbi oamenilor şi ceilalţi mă vor asculta?

-Cred că a fost puţin provocat de profesorul / logopedul lui, care la un moment dat i-a pus întrebarea ce te face să crezi că poţi vorbi? Şi el a spus, „Am o voce!”.

-Cum ţi-ar plăcea să crezi despre tine că ai o voce şi că poţi transmite lucruri interesante? Ţi-ar plăcea să transformi convingerea că eşti plictisitoare într-una că ai o voce? Sau dacă ar fi să schimbi această convingere, să o transformi, cum ţi-ar plăcea să sune?

-Sunt o persoană inteligentă şi transmit informaţii interesante celorlalţi oameni.

-Super! Îţi recomand să scrii şi să rosteşti frecvent această afirmaţie până ajungi să o crezi. O poţi rosti cu voce tare seara înainte de culcare şi dimineaţa când te trezeşti. Sau o poţi rosti folosind vocea interioară.

-Cum adică?

-Uite! Unii specialişti spun că dacă rosteşti cu voce tare nişte afirmaţii pozitive ajungi să crezi în ele şi să devină nişte convingeri puternice. Alţii spun că, atunci când rosteşti cu voce tare, ceva ce încă nu crezi, s-ar putea ca în mintea ta, să auzi acea voce interioară că-ţi spune ceva de genul Da, cum să nu! Pe cine vrei să păcăleşti? Şi în felul acesta, în loc să se construiască afirmaţia şi convingerea pozitivă, tu continui să te sabotezi cu vocea interioară, care-ţi spune convingerea din copilărie. Aşa că, mai bine schimbăm vocea interioară ca s-o auzi doar pe ea. Ok?

-Ok.

-Închide ochii şi gândeşte-te la acele cuvinte pe care le auzi de la colegele tale, cum că eşti plictisitoare! În ce parte a minţii tale se aude această voce?

Georgiana închise ochii şi apoi spuse în ce parte a minţii aude acea voce care-i spune lucruri negative.

-Acum imaginează-ţi că în aceeaşi partea a minţii tale, în locul acelor cuvinte negative, auzi afirmaţia pe care ai spus că vrei să devină o nouă convingere, Sunt o persoană inteligentă şi transmit informaţii interesante celorlalţi oameni! Adică, nu ca şi când ai citi, ci ca şi când ai vorbi cu cineva în mintea ta.

-Waw! Ce interesant! Nu m-aş fi gândit niciodată la aşa ceva!

-Ok. Asta este doar o modalitate de a-ţi schimba convingerile. Data viitoare o să discutăm despre altă metodă de schimbare a convingerilor. Ca să ai timp să implementezi această metodă. Până atunci, hai să vedem de ce reacţionau părinţii cu plictiseală, atunci când le povesteai ceva….

 

Te aştept data viitoare să continuăm povestea cu Georgiana şi Ioana şi să aflăm de ce se plictiseau cei din jur atunci când avea ceva de spus.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

ESTI PLICTISITOARE!

Georgiana, a mai evoluat faţă de prima dată de când am întâlnit-o, când a învăţat de la Ioana De ce nu e bine să spui că vreau să slăbesc.

Între timp a participat la două cursuri de dezvoltare personală şi a învăţat o grămadă de lucruri noi şi interesante. Simte că ceva s-a schimbat în interiorul ei. Acum percepe lucrurile diferit. Gândeşte pozitiv.

Pe de o parte simte nevoia să împărtăşească şi cu alţii ceea ce ea a învăţat. Poate să deschidă şi ea ochii altora, aşa cum şi alţii au ajutat-o pe ea să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Dar nu ştie cui să spună. Şi nici nu e sigură cu ce să înceapă.

Şi în plus, ea abia e la începutul procesului de dezvoltare personală. Alţii au ani, de când se ocupă cu aşa ceva. Cu siguranţă că toţi ceilalţi, ştiu deja lucrurile pe care ea ar vrea să le transmită.

fata cu o ramura

Ce-ar putea să le spună ea, ca ei să nu ştie deja?

Deja începe să-i vadă cum casc, cum se plictisesc. Apoi îi aud cum schimbă subiectul. Le simte privirile dispreţuitoare, cum ceilalţi îşi strâmbă nasul a dispreţ.

Chiar îşi imaginează că cineva îi spune aşa de la obraz, Georgiana, mai taci odată! Eşti plictisitoare! Nu interesează pe nimeni ce ai tu de spus! În plus, noi deja ştim lucrurile astea, nu ne spui nimic nou!

La acest gând, o tristeţe pune stăpânire pe Georgiana.

Indiferent cât ar citi, cât s-ar dezvolta personal, alţii oricum sunt mai deştepţi ca ea. Cărţile pe care ea le-a citit, sunt citite şi de ceilalţi.

Simte că ea este cel mai în urmă cu procesul de dezvoltare şi schimbare. Trebuie să mai citească, să mai înveţe ca să poată şi ea să spună ceva celor din jur.

Şi pentru că este tristă şi nu ştie ce să facă, fără să-şi dea prea bine seama ce face, începe să-şi caute un film.

Găseşte un film cu adolescenţi. Îi place genul ăsta de filme, deşi nu are idee exact de ce.

În film acţiunea începe cu o adolescentă care vrea să se integreze în grupul condus de o fată fiţoasă, ce provine dintr-o familie cu mulţi bani.

Fetele din anturajul ei intim sunt îmbrăcate după ultima modă, sunt în centrul atenţiei tuturor şi toată lumea i se supune la comandă.

Colegii vor să-i intre în graţie, să se întâlnească cu ea şi cu prietenele ei, ca să le crească imaginea şi prestigiul că se întâlnesc cu Miss Popularitate, cu fata cea mai înstărită din liceu. Fetele mai modeste din clasă sau din liceu se învârt în jurul ei şi a acelor din anturaj, şi fac tot posibilul să fie pe placul lor. Ar da orice să facă parte din grupul celor bine-văzuţi de fetele cu cea mai înaltă popularitate.

Tot ce spune Miss Popularitate este literă de lege. Tot ce spune ea e interesant, absorbit ca fiind o cupă plină cu înţelepciune. Şi tare-i place să vorbească despre ea şi ce a făcut sau spus!

Dacă cineva din afara grupului încearcă să spună ceva, Miss Popularitate, strâmbă din nas, face nişte comentarii răutăcioase, râde de persoana care vorbeşte, o ia peste picior cu Vai, de când ai devenit atât de inteligentă? Serios? Gata, Hai că mă plictiseşti! Sau Vai, ce proastă eşti! Eu în locul tău n-aş avea curaj să deschid gura!

Peste ani, acea tânără care a fost fata luată peste picior, batjocorită, considerată plictisitoare, de către Miss Popularitate, se zbate să reuşească într-o carieră, apoi se întâmplă ceva care o ajută să ia o decizie, să-şi învingă condiţia ei umilă şi să reuşească.

 

Si Georgiana are un sentiment de déjà-vu, că şi ea a trăit asemenea momente în copilărie, în care a fost considerată plictisitoare, în care alte fete, din familii înstărite, de vază, i-au întors spatele sau au schimbat subiectul, sau pur şi simplu i-au zis să înceteze să vorbească pentru că nu interesează pe nimeni şi eşti plictisitoare!

Apoi, pe măsură ce a înaintat în viaţă a avut alte şi alte momente, cu semne asemănătoare. Ori de câte ori a deschis gura să vorbească, alţii au schimbat subiectul, sau au luat-o peste picior, sau i-au cerut efectiv să tacă.

Şi şi-a format aşa o convingere că este plictisitoare, că nu are nimic interesant de spus, că orice ar şti ea, alţii ştiu deja mai bine. Şi că nu face altceva decât să-i plictisească pe toţi.

Şi în mintea ei se derulează vocile celorlalţi: Ţi-ai găsit tu să vorbeşti! Pe cine crezi că interesează?

Şi azi aşa, mâine tot aşa, şi toată viaţa a jucat acest joc, a dansat acest dans stupid, s-a învârtit în cercuri cu persoane care se cred super-interesante, care atunci când deschid gura toată lumea ascultă, pentru că sunt foarte deştepte, în timp ce ea … mai bine să tacă. Oricum nu are nimic interesant de spus, şi dacă spune, toată lumea se plictiseşte.

 

Şi Georgiana simte că i se aprind nişte beculeţe.

Oare, presupunerea că e plictisitoare,  i se trage din copilărie?

Da, cu siguranţă!

Şi mintea ei începe să deruleze apoi fiecare film când a fost în compania unor colege „elita clasei”, pe care se străduia să le impresioneze şi ori de câte ori deschidea gura, le vedea cum îşi dădeau coate, cum schimbau priviri cu subînţeles şi zâmbete dispreţuitoare, sau începeau să caşte, sau alte şi alte gesturi care o făceau să se simtă proastă şi plictisitoare.

Şi oricât s-a străduit să dovedească contrariul, se părea că dădea doar de astfel de persoane care o considerau plictisitoare.

Apoi simţi că se înfurie. Da’ cine se credeau alea de mă luau pe mine peste picior? Dacă privesc la viaţa mea şi la a lor, eu am căutat să evoluez şi am reuşit, iar ele au rămas şi se bălăcesc în banii familiei.

 

Oare nu cumva îşi căuta o companie greşită?

Oare nu cumva se lăsa păcălită doar de aparenţe?

Oare nu cumva căuta să facă parte dintr-un grup din care nu avea cum să facă parte? Şi asta pe de o parte pentru că erau diferenţe financiare, iar pe de altă parte, alea erau totalmente cu nasul pe sus, ca şi când ar fi fost cineva.

Ei bine, acum ele nu sunt cineva!

Şi automat gândul îi zboară către toţi copiii timizi şi începe să se identifice cu fiecare dintre ei. Cum se simt umiliţi de toţi colegii doar pentru că se străduiesc să intre într-o ligă cu popularitate, dar care nu e potrivită pentru ei. Şi din acest motiv încep să creadă că nu sunt potriviţi nicăieri.

Apoi gândul o trimite la mulţi din cei pe care îi cunoaşte. Unii sunt chiar foarte buni în ceea ce fac. Şi ar putea să-i înveţe şi pe alţii, dar n-o fac. Pentru că mereu spun, că încă mai au de învăţat. Că alţii sunt mult mai înaintaţi decât ei.

Ştie pe cineva care frecvent se interesează şi urmăreşte filme despre cum să pescuiască mai bine. Ce materiale să folosească şi ce nadă este mai potrivită. Şi, ca şi ea, el continuă să înveţe, să aplice şi atât. Pentru că el consideră că alţii sunt cu mult avansaţi în această artă. Cu siguranţă, el n-ar avea ce să-i înveţe pe ceilalţi ca el.

Şi ca el, şi ca ea sunt multe alte persoane care se cred plictisitoare, doar pentru că aşa au fost considerate, de cei din „elitele” din şcoală.

 

Si pe măsură ce se uita la film, nu înţelegea. Cum a reuşit acea tânără din film să-şi depăşească acea condiţie şi să devină atât de bună.

Pentru că mai departe o vede pe acea tânără, depăşindu-şi toate obstacolele şi reuşind şi devine cea mai bună versiune a ei şi e super-încântată de viaţa pe care o duce.

Şi pe de o parte îi place, pentru că e ca şi când ar vedea un film despre ea. Şi în acel film este plină de succes, are realizări şi începe să se bucure exact de viaţa pe care şi-a dorit-o dintotdeauna.

Dar pe de altă parte, după ce se termină filmul, realizează că viaţa ei e diferită. Ea încă n-a reuşit.

Ea încă este aici şi încă are provocarea cu convingerea aia care o doare.

Şi se întreabă, oare cum a reuşit tipa din film să facă asta?

Adică, acea tânără din film, are un moment de conştientizare care o ajută să ia o decizie.

Dar parcă nu e suficient.

Uneori, nu e aşa uşor să scapi de nişte convingeri pe care le-ai cărat după tine din copilărie, până la vârsta adultă.

Ai nevoie şi de altceva.

Sau de altcineva.

 

Va continua…

 

Te astept cu drag sa urmaresti continuarea,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CUM POŢI SĂ SPUI, „CRED ÎN DUMNEZEU” DACĂ NU CREZI ŞI ÎN TINE?

Poate ţi se pare că am luat-o razna. Poate ţi se pare că asta este erezie.

Eşti liber să crezi sau să mă judeci dacă asta îţi place.

Eşti liber să citeşti mai departe sau să te opreşti aici.

E alegerea ta, e decizia ta şi ţi-o respect.

Dar dacă alegi să continui ceea ce vreau să spun s-ar putea să-mi dai dreptate.

Când spun să crezi în tine, nu spun că eşti mai presus de Dumnezeu.

Spun să crezi în tine ca fiind o parte din Dumnezeire, ca fiind după chipul lui Dumnezeu.

Spun să crezi în tine ca fiind o făptură minunată creată de Dumnezeu.

Spun să crezi în tine, lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ceea ce eşti. Citește mai mult

CÂND INTRĂ BOALA ÎN TINE, NU TE MAI FACI SĂNĂTOS

Zilele trecute discutam cu o doamnă în materie de sănătate. Printre altele mi-a spus că e nevoită să ia toată viaţa un anumit medicament ca să aibă siguranţa că se simte bine.

Şi atunci mi-am amintit câteva lucruri despre care fie am citit, fie am urmărit secvenţe video sau chiar filme, sau din experienţe personale şi ale altora.

 

Boala e în mintea ta

 

E foarte probabil că ai auzit şi tu sau poate ai urmărit un filmuleţ care a fost chiar distribuit pe facebook pe marginea acestui subiect. Cert este că s-au făcut anumite experimente pe oameni ca să se urmărească rezultatele. În funcţie de credinţa oamenilor se obţineau rezultate diferite.

Iar experienţele au căpătat denumiri diferite.

  • Efectul placebo. Au fost luate persoane bolnave de anumite boli, şi au fost tratate cu pilula „minune” care era obţinută din zahăr. Evident, pacienţii nu ştiau ce conţinea acea pilulă minune. Dar pentru că li s-a spus că este extraordinară, că are efecte miraculoase, oamenii s-au vindecat. Ceea ce arată că mintea omului are capacitatea de a se vindeca de orice boală ar suferi, pentru că tot mintea este cea care a creat boala.

medicines_water_hires

Şi-mi amintesc aici şi o poveste pe care am auzit-o la Biserică.

Doi prieteni buni, Ion şi Gheorghe, au un vis. Să ajungă la SF. Mormânt.

Anii au trecut şi dintre cei doi prieteni, doar Gheorghe reuşeşte să ajungă la Sf. Locuri din Israel. Ion îl roagă pe Gheorghe să-i aducă şi lui o bucăţică din lemnul Sf. Cruci.

Gheorghe vizitează Sf. Locuri şi nu poate să facă rost de o bucăţică de lemn din lemnul Sf. Cruci. Însă nu ştie cum să-i spună prietenului său, de teamă ca acesta să nu se supere, să nu interpreteze. Aşa că, la întoarcere, găseşte pe vapor o bucăţică de lemn, o aranjează frumos, o lăcuieşte şi i-o dă lui Ion spunând-i că chiar e o bucăţică din lemnul Sf. Cruci.

Pe baza credinţei lui Ion că acea bucăţică de lemn este veritabilă din lemnul Sf. Cruci, începe să vindece alţi oameni şi să facă „minuni” doar prin atingerea celor suferinzi cu acea bucăţică de lemn.

După un timp, Gheorghe, are remuşcări că şi-a minţit prietenul. Aşa că îi mărturiseşte adevărul. Că acea bucăţică de lemn e una oarecare de pe vapor.

Din acel moment, Ion n-a mai putut să ajute pe nimeni, n-a mai putut să vindece pe nimeni cu acea bucăţică de lemn.”

Morala – ceea ce ne îmbolnăveşte sau ne vindecă este chiar credinţa noastră, chiar în mintea şi inima noastră.

  • Efectul nocebo. Pe de altă parte, există o altă categorie de persoane mai mult sau mai puţin bolnave, care sunt tratate cu medicaţie serioasă. Dar pentru că mintea lor spune adesea, „nu mă mai fac bine” ei chiar sunt bolnavi şi nu se mai fac bine.

Prin urmare, boala sau sănătatea este o convingere foarte puternică a omului.

 

  • Dependenţa de boală. Mai există o categorie aparte, aş spune eu, ale cărei convingeri sunt ceva mai subtile sau chiar foarte parşive, foarte ascunse. Dă-mi voie să-ţi spun despre ce e vorba.

Citeam într-o carte o poveste despre o tânără care, vrând să obţină atenţia mamei, ani de zile a fost realmente bolnavă, a zăcut la pat şi a îngrijit-o mama ei. Dar în ziua când mama ei a murit şi nu a mai avut cine să o îngrijească, tânăra s-a ridicat singură din pat fără să mai aibă nevoie de îngrijire medicală sau vreo afecţiune.

Şi poate că te gândeşti că a fost vorba de o persoană diabolică ce voia să-şi chinuiască mama. NU.

Ea chiar a fost bolnavă, dar doar pentru că îşi dorea să fie în centrul atenţiei.

Asemeni acestei persoane, sunt multe altele care se îmbolnăvesc constant pentru că nu le place locul de muncă sau activitatea pe care o desfăşoară acolo.

Sau, altele se îmbolnăvesc pentru că dacă se întorc la muncă, pierd nişte beneficii pe care le-au avut cât erau bolnave.

Altele se îmbolnăvesc pentru că în mintea lor îşi spun constant că sunt obosite şi au nevoie de o pauză etc.

 

  • Sunt prea ocupat/ă ca să mă îmbolnăvesc

 

Cu toate acestea am auzit şi persoane care, deşi muncesc foarte mult (de m-am speriat când am auzit numărul de ore de muncă), mi-au replicat sunt prea ocupată ca să mă îmbolnăvesc.

Ca o concluzie la acest subpunct – persoanele care nu au un scop în viaţă, care se tem să nu piardă nişte beneficii dacă sunt sănătoase, sau cărora nu le place ceva la ceea ce fac, se îmbolnăvesc rapid.

Persoanele care au un scop foarte puternic, care le motivează şi le pune în acţiune, nu au timp să se îmbolnăvească. Ba chiar dimpotrivă, au o motivaţie să trăiască şi chiar să se însănătoşească.

 

Boala îţi este amplificată de medicamente

 

În cartea scrisă de Paul Zane Pilzer Noua revoluţie a bunăstării, autorul, pe baza unor studii şi cercetări, scoate la iveală faptul că medicamentele, pe lângă faptul că au efecte secundare, au şi dublă acţiune.

Noua revolutie a Bunastarii-500x500

Pe termen scurt ameliorează boala, dar pe termen lung o creează, o amplifică.

Adică, în mod logic, orice medicament ar trebui să trateze boala, adică să o elimine.

Dar dacă un medicament te ajută să devii sănătos complet şi nu mai ai nevoie de medicamente, industria farmaceutică, din ce să mai trăiască?

Ea trăieşte din vânzări.

Şi atunci are nevoie să vândă cât mai mult şi cât mai des, la cât mai multe persoane.

Aşa încât, explică autorul, acele medicamente care pe termen scurt te ajută să te simţi ceva mai bine, pentru că sunt ameliorate simptomele bolii, dar au şi anumite substanţe care amplifică îmbolnăvirea.

Şi în felul acesta, pentru că te-ai simţit ceva mai bine după ce le-ai luat, te duci la farmacie (uneori cu prescripţie de la medic, alteori de capul tău) şi iei aceleaşi medicamente iar şi iar şi iar.

Autorul chiar dă exemplu de astfel de medicamente, cum sunt cele pentru tensiunea arterială, colesterol sau arsuri la stomac.

Pe termen scurt îţi reduc problemele de sănătate curente şi te fac să ai încredere în ele. Dar pe termen lung, devii „dependent” de acele medicamente.

 

Iată câteva citate extrase pentru tine din cartea Noua revoluţie a bunăstării.

 

„În prezent, aproximativ 95% dintre medicamentele pe bază de reţetă vândute sunt medicamente de întreţinere – medicamente care tratează doar simptomele unei boli şi pe care este de aşteptat să le iei tot restul vieţii.”

„În ultimele trei decenii, majoritatea banilor privaţi alocaţi pentru cercetare şi dezvoltare în industria farmaceutică au fost cheltuiţi pe produse care tratează doar simptomele bolii, şi nu vindecarea sau prevenirea bolilor, creând, astfel, clienţi pe viaţă.”

Nexium, (unul dintre primele cinci cele mai prescrise medicamente din lume) creat pentru a trata arsurile la stomac, este ultima şmecherie indusă consumatorilor de către companiile farmaceutice. Majoritatea persoanelor care au arsuri la stomac le au din cauza a ceea ce mănâncă, nu pentru că sunt predispuse genetic la reflux gastroesofaringial. O dietă greşită poate provoca depresie, boli de inimă, cancer şi arsuri la stomac. Cu toate acestea, atunci când corpul lor ţipă de durere după ajutor, milioane de oameni iau această mică pastilă mov pentru a opri sistemul de alarmă natural al corpului lor (de exemplu arsuri la stomac) să funcţioneze, astfel încât să poată consuma în continuare alimente nesănătoase.”

                                                                                                Paul Zane Pilzer

 

Si cum spuneam, medicamentele au şi efecte secundare. Creează alte afecţiuni.

Din momentul în care ai ales să devii client fidel anumitor medicamente, treci în scurt timp şi la altele pentru altă afecţiune, apoi la altele.

Până ajungi să ieşi din farmacie cu punga de medicamente.

Crede-mă că nu exagerez.

Am văzut astfel de persoane.

Şi totul pleacă de la faptul că oamenii nu stau să cerceteze care este adevărata cauză a îmbolnăvirii şi, eventual, eradicarea acesteia. Ba chiar se supără atunci când medicii le prescriu vitamine (pe motiv că se îngraşă).

De aici şi ideea, credinţa chiar, că odată ce intră boala în tine, nu te mai faci sănătos.

 

Ai nevoie de consult medical, regulat

 

Doamna cu care am vorbit, şi despre care ţi-am spus la începutul articolului, printre altele mi-a mai mărturisit că de la primul consult când a descoperit boala, nu a mai fost la medic, nu a mai fost la control, deşi medicul i-a spus foarte clar că după ce ia medicaţia respectivă să se ducă din nou la control. În schimb, doamna continuă să ia aceleaşi medicamente şi consideră că trebuie să le ia toată viaţa.

Când auzi astfel de vorbe, ai tendinţa să judeci şi să dai sfaturi.

„Păi, evident, trebuie să te duci la control, nu poţi să iei medicamente după capul tău.”

Şi totuşi, câţi nu procedează la fel?

Poate că oamenilor le este frică de medici (frică ce provine probabil din copilărie, când făcea copilul multe injecţii).

Poate că le este jenă sau ruşine că nu au respectat anumite indicaţii.

Poate că din alte motive, sunt foarte multe persoane care îşi iau medicamentele după recomandarea farmacistului, a unei vecine, prietene sau chiar după reclamele de la televizor.

Iar dacă te simţi mai bine, încetează să mai iei acele medicamente.

 

Pe de altă parte, fiecare boală are o cauză care i-a determinat apariţia. Adică boala nu este cauza, ea este doar simptomul, doar efectul cauzei.

Multe boli sunt cauzate de emoţiile negative cu care se tot încarcă o persoană (îngrijorare, vinovăţie, teamă, furie etc.).

Alte boli sunt cauzate de obiceiuri nesănătoase în asociere cu emoţii negative, gen vinovăţie.

Alte boli sunt cauzate de o alimentaţie nesănătoasă fără vitamine, minerale şi fitonutrienţi.

Şi de foarte multe ori diagnosticele sunt date după nişte analize sumare, ale sângelui sau urinei. Analizele se pot referi strict la anumite minerale din organism (fier, calciu), dar ceea ce nu se caută la analize este prezenţa anumitor vitamine în organism. Ori şi acestea din urmă, au o putere extraordinară în menţinerea sănătăţii.

 

Cum procedez eu?

 

Dacă mi se întâmplă să am o afecţiun (destul de rar), merg la medic să aflu diagnosticul.

E foarte important.

Apoi, pe lângă medicaţia prescrisă de medic, ca să reducă simptomele bolii,  eu mă documentez dintr-o serie de cărţi numite Nutriţie şi biotratamente din care citesc despre rolul diferitelor vitamine sau minerale în apariţia sau regresul unei boli.

nutritie-si-biotratamente---vol-1---phillis-a-balch

Am constatat că adesea, medicii îţi prescriu medicamente care să trateze efectul, durerea, şi nu neapărat să îndepărteze cauza.

Şi din aceste cărţi (4 volume), caut să-mi dau seama care sunt acele vitamine şi chiar minerale pe care le-am neglijat. Apoi, în limita posibilităţilor, îmi completez nutriţia zilnică cu acele vitamine şi minerale (din surse naturale) în aşa fel încât să elimin cauza acelei boli.

Mai completez şi cu convingerea şi chiar afirmaţii pozitive, gen Fiecare celulă din corpul meu radiază de sănătate, de vitalitate şi fericire sau Pe zi ce trece, mă simt din ce în ce mai bine.

Şi funcţionează.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să faci un bine şi să-l distribui şi prietenilor tăi.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

Ce Meserii Se Potrivesc Tipurilor De Personalitate?

Acum câţiva ani discutam cu o doamnă care are un temperament sangvinic. Îi place să comunice și să interacţioneze cu oamenii. Dar pentru că a preluat o parte din afacerea familiei şi se ocupă mai mult de contabilitatea firmei, simte că şi-a pierdut din veselia ei nativă. A devenit uşor tristă. Şi asta în condiţiile în care face ceva ce-i împlineşte viaţa şi îi aduce un venit frumos în casă. Evident, chiar dacă în magazinul familiei intră mai multe persoane, foarte puţine ajung pe la contabilitate. Iar ea simte lipsa interacţiunii cu oamenii.

Iar eu m-am gândit „Ce înseamnă să practici o meserie care nu se potriveşte tipului tău de personalitate!

driver

In urmă cu câteva articole îţi spuneam că o să scriu un articol despre ce meserii sau activităţi se potrivesc tipurilor de personalitate.

Şi ştiu că s-ar putea să ţi se pară destul de ciudat să-ţi fac recomandări în legătură cu ocupaţiile pe baza tipurilor de personalitate.

Şi poate că unii vor spune: „Ei, asta-i bună! Pe vremea noastră nu ne-am mai orientat profesional în funcţie de personalitate. Ne-am dus să muncim unde am găsit /ne-au spus părinţii / unde s-a putut”.

Şi e foarte adevărat.

Poate tocmai de aceea, mulţi oameni sunt nefericiţi în legătură cu munca pe care o au de făcut.

De asemenea, mai scriu acest articol şi din perspectiva de profesor.

Imaginează-ţi că un diriginte şi mai ales un diriginte de clase terminale (a 8-a sau a 12- a) primeşte de la elevi sau părinţi întrebări legate de meseriile care s-ar potrivi copilului.

Înainte să dau detalii legate de activităţile pe care ar putea cineva să le urmeze, dă-mi voie să-ţi spun că informaţiile nu sunt neapărat bătute în cuie şi se pot modifica pe parcurs.

De exemplu, imaginează-ţi că peste 4 sau 5 ani, s-ar putea să fie la mare căutare meserii, care acum nu există. Şi asta pentru că piaţa muncii şi tehnologia sunt în continuă schimbare.

În plus, s-ar putea să nu acopăr toate categoriile actuale de meserii. O să te rog să le încadrezi tu în funcţie de indiciile dominante.

Evident, fiecare persoană are şi puncte forte şi puncte slabe. Aşa cum fiecare meserie are şi avantaje şi dezavantaje.

O să iau două exemple.

  1. meseria de medic.

Un sangvinic – va avea relaţii foarte bune cu pacienţii şi asistenta.  Dar s-ar putea să fie foarte distrat şi să uite să facă ceva – dacă e chirurg, s-ar putea să uite ceva în interiorul pacientului.

Un coleric – va fi un foarte bun coordonator, îşi va face foarte bine treaba, profesional vorbind. Dar s-ar putea să aibă provocări la a menţine relaţii de calitate cu pacienţii şi asistenta.

Un melancolic – va fi foarte atent la detalii, îşi va face treaba în mod profesionist. Dar s-ar putea să fie singuratic – să nu poată lucra bine într-o echipă. Pentru că nu găseşte pe nimeni suficient de perfect (ca el) cu care să colaboreze.

Un flegmatic – va da dovadă de calm şi stăpânire de sine, dar s-ar putea să se mişte prea încet.

  1. meseria de profesor – că tot este domeniul meu 🙂

Un sangvinic – va folosi multe metode alternative de învăţare prin joc, va avea relaţii extraordinare cu elevii. Dar dacă face abuz de ele, elevul va avea impresia că totul este o joacă şi nu va aprofunda aspectele serioase.

Un coleric – va folosi multă rigoare – va avea linişte şi disciplină la orele sale şi elevii s-ar putea să înveţe doar de frică. Relaţia profesorului cu elevii va fi una foarte strictă şi foarte rece.

Un melancolic – va copleşi elevii cu multe detalii ştiinţifice. Se va simţi nemulţumit atunci când elevii nu reuşesc să înveţe tot şi nu sunt cuminţi şi ascultători aşa cum a fost el ca elev.

Un flegmatic – este calm şi va întreţine relaţii extraordinare cu ceilalţi pentru că se ghidează după Regula de Aur. Dar va avea mari provocări să ţină clasele sub control. Are nevoie de stima de sine a colericului ca să menţină liniştea în clasă. Şi dacă nu o are, e „mâncat” de elevii care abia aşteaptă să se răzbune pe un profesor.

N-o să iau fiecare meserie în parte ca s-o distribui personalităţilor.

Iţi recomand să citeşti şi cărţile de personalitate – Personalitate plus şi Personalitate plus succes profesional scrise de Florance Littauer.

 

Sangvinicul popular

 

Pentru că sangvinicul este extravertit şi-i place să povestească, să fie înconjurat de oameni – de la care se încarcă cu energie, este pasionat de emoţie, de culoare şi de frumos, pentru că-i place să se distreze i s-ar potrivi de minune activităţi care presupun:

  • teatru şi actorie
  • vorbitor în public, orator
  • organizator de evenimente (nunţi, petreceri – are gusturi rafinate la ornat, aranjarea festivă /de lux a sălilor, îmbinarea culorilor etc.)
  • relaţii cu publicul – în orice domeniu, ştie să comunice şi să se împrietenească cu oamenii
  • toate categoriile de activităţi în care se colaborează, se discută, se interacţionează cu alţi oameni.
  • Şoferi pentru transport de persoane – să poată interacţiona cu oamenii
  • activităţi sportive distractive
  • activităţi care presupun distracţie

 

Colericul puternic

 

Colericul este tipul de personalitate orientat cu deosebire spre muncă. Este o persoană energică, extravertită, îi place să lucreze cu oamenii, chiar să-i conducă, are viziune mare şi este foarte competitiv.

Aproape orice activitate poate fi desfăşurată de un coleric fără niciun fel de probleme. (Unele activităţi însă, îi pun răbdarea la mare încercare (şi nu prea o are). Imaginează-ţi un coleric că trebuie să joace snooker. La un moment dat se va enerva şi va face o greşeală care îl va face să piardă.) De asemenea, nu i s-ar potrivi nici meseria de agent de pază, să stea pe scaun, singur într-o cabină. După nici zece minute, s-ar putea să simtă că o ia razna și își va da demisia.

Totuşi s-ar putea să fie câteva care să i se potrivească precum o mănuşă.

  • activităţile care presupun competiţie
  • activităţi care presupun conducere, management şi leadership – colericul parcă ar fi născut să devină lider
  • activităţi care presupun un consum mare de energie (muncă fizică)
  • vorbitori în public – este foarte bine structurat, concis şi la obiect
  • activităţi intelectuale
  • activităţi de planificare (pe termen lung şi cu echipe mari) – are viziune de ansamblu și poate delega sarcini exact cui se potrivesc.

 

Melancolicul perfect

 

Pentru că este o fire foarte minuţioasă şi orientată spre perfecţiune, melancolicului i se potrivesc activităţi care presupun:

  • date statistice şi lucrul cu cifrele (contabilitate, IT)
  • activităţi artistice de mare acurateţe şi fineţe (cofetar care îşi ornează prăjiturile cu mare artă şi pasiune, pictor, cusător de goblenuri, fotografie – film, sau un muzician care exersează până devine perfect pentru el).
  • munca în planificare (partea detaliată și chițibușară – Știe să identifice eventualele obstacole și obiecții, apoi să găsească soluții)
  • ceasornicari, şlefuitori şi creatori de bijuterii, arhitectură
  • secretariat, arhivator de documente, bibliotecar, farmacist – toate activităţile care presupun ordine şi memorarea locului fiecărui produs
  • şoferi pentru transport de marfă – poate să-şi vadă de meserie şi să fie la adăpost de oameni

 

Flegmaticul liniştit

 

Flegmaticul tânjeşte după odihnă şi relaxare pentru că are cel mai scăzut nivel de energie. Îmi imaginez că el a inventat ideea de „a câştiga bani în timp ce dormi”.

Se descurcă foarte bine în orice domeniu dacă lucrează în ritmul lui. Totuși, i se potrivesc foarte bine activităţi care presupun puţină muncă fizică sau efort.

  • munca de IT
  • activităţi sportive liniştite (snooker, şah etc.)
  • scriitori
  • fotografi, prelucrare filme
  • şoferi pentru transport de marfă –  ca şi melancolicul, poate să-şi vadă de meserie şi să fie la adăpost de oameni, de întrebările lor indiscrete sau de orice fel de interacţiune
  • muncă de birou care presupune puţină deplasare, puţin efort
  • agent de pază la o companie, să poată sta liniștit într-un loc, fără să depună prea mult efort.

 

Visul e mai puternic

 

Dacă cele pe care le-am scris până acum te pun pe gânduri dă-mi voie să-ţi spun că:

  • dacă o persoană visează la o anumită meserie şi este corespunzătoare unei alte personalităţi, ajut-o, sfătuieşte-o să-şi urmeze visul. Visul este mai puternic.
    • De exemplu, am aflat despre un fost elev, flegmatic, că şi-ar dori să ajungă în trupele speciale de intervenţii. I-am spus mamei băiatului să-l lase să-şi urmeze visul. Chiar dacă acolo e mult antrenament fizic, multă alergătură, dacă este visul lui, îl va motiva să reuşească.
    • Dacă un melancolic visează să ajungă actor – va învăţa şi se va dezvolta să facă tot ce este necesar ca să fie un actor. Şi nu unul oarecare, ci unul excepţional de bun.
    • Dacă un sangvinic îşi doreşte să ajungă un pictor renumit, va învăţa să dea atenţie la detaliile necesare.
    • Şi cred că sunt mulţi colerici care joacă şah şi alte jocuri care presupun calm şi stăpânire de sine.
  • Dacă o persoană se dezvoltă personal poate învăţa să preia multe din punctele forte ale celorlalte personalităţi şi să-şi reducă propriile puncte slabe.

Dacă un melancolic dorește să ajungă un vorbitor în public, chiar dacă nu-i place să iasă în evidenţă, va învăţa să-şi stăpânească neplăcerile şi să se transforme.

De aceea, persoanele care se dezvoltă personal, s-ar putea să fie capabile să „devină cameleoni” din punct de vedere al tipului de personalitate. Să se poarte cu ceilalţi în funcţie de personalitatea lor, şi nu a sa proprie.

Să se poată adapta tipului de personalitate al interlocutorului. Şi atunci, nu mai are limite în ceea ce priveşte activităţile şi meseriile care i se potrivesc.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să faci un bine şi pentru prietenii tăi şi dă un share.

 

Cu drag,

Fănica Rarinca

Autor de cărți:

Cartea Eliberează-te de rănile trecutului și redescoperă fericirea!

Cartea  Guru și Ciocârlia

Romanul Mica Stea Portocalie

 






 Ti-a placut articolul?

Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

SANGVINICI VERSUS MELANCOLICI

O altă categorie de persoane cu personalitate opusă este reprezentată de sangvinicii populari şi melancolicii perfecţi.

 

Admiraţia dintre ei este dată de diferite aspecte. Însă, după ce se cunosc mai bine, exact acele aspecte care îi determină să-i admire pe cei opuşi, îi poate duce şi la certuri şi relaţii foarte tensionate.

 

Când spun că cele două tipuri de personalitate se admiră, înseamnă că dacă sunt şi de sex opus, cele două persoane pot ajunge să se îndrăgostească şi să-şi înceapă o căsnicie.

Partea cea mai interesantă este că exact aceleaşi motive care i-au atras la celălalt partener, îi pot determina să se despartă.

Hai să intrăm puţin în detalii şi să analizăm cum stau lucrurile.

Sanvinicul este povestitor

pexels-photo-26135

Sangvinicul este o persoană spontană, veselă, pasionată de frumos, de emoţie, culoare şi trăiri intense. Dintre toate personalităţile umane, sangvinicul este cel care trăieşte predominant în PREZENT. Se bucură de tot ce este frumos şi are o capacitate de a transforma lucrurile neutre în admirabile.

Imaginează-ţi că eşti în prezenţa unui sangvinic, într-o maşină şi treceţi printr-o pădure. Este un anotimp de toamnă, cerul este uşor înnorat şi o parte dintre frunzele copacilor au început să cadă. Şi îl auzi pe sangvinic povestind.

„Vai, ce-mi place toamna! Cu frunzele care cad şi se aştern frumos ca un covor, şi au culoarea verde-rubiniu şi soarele care le luminează diferit!…”, iar tu te uiţi pe geam şi nu vezi deloc soare, iar culoarea frunzelor ţi se pare foarte întunecată. Tu nu reuşeşti să vezi acele culori vii şi palpitante pe care le vede sangvinicul. Asta dacă eşti cu el în maşină.

Dar dacă doar asculţi o prezentare, a unui concediu, a unei surprize plăcute pe care a trăit-o sangvinicul asculţi cu sufletul la gură. Îţi imaginezi bogăţia de culori pe care ţi le expune sangvinicul şi abia aştepţi continuarea. E ca şi când ai vedea un serial şi suspansul creşte pe măsură ce povestea se adânceşte.

Sangvinicul are capacitatea de a capta atenţia prin modul în care povesteşte.

Îi place foarte mult să fie în centrul atenţiei şi e foarte încântat să-şi spună povestea şi de 1000 de ori dacă e nevoie. Şi nu se plictiseşte deloc.

Melancolicul admiră această spontaneitate a sangvinicilor şi faptul că sunt un izvor nesecat de poveşti care mai de care mai fantastice şi care te ţin cu sufletul la gură. Dar după ce încep să-i cunoască mai bine, nu mai sunt atât de încântaţi. De fapt ajung să simtă un adevărat dezgust faţă de lipsa de corectitudine din povestirile lor.

Pentru că de fiecare dată când reia povestea mai adaugă alte mici „elemente” care să aprindă pozitiv imaginaţia ascultătorului. Iar până ajunge la numărul 1000 povestea lui nu mai seamănă aproape deloc cu versiunea originală.

Îmi aduc aminte cum citeam un paragraf din cartea scriitoarei Florance Littauer Personalitate plus – ghid pentru părinţi şi cât m-am distrat pe când citeam. Iată pe scurt despre ce vorbea în paragraf:

Un cuplu proaspăt, format dintr-o sangvinică şi un melancolic, erau la un moment dat într-o adunare / reuniune importantă.

Soţia era înconjurată de câteva zeci de persoane care o ascultau cum povestea despre luna de miere. Cum au mers din SUA în Europa, au traversat Atlanticul cu vaporul şi a durat vreo două săptămâni, cum i s-a făcut rău de mare vreo câteva zile. Şi descria cu lux de amănunte felurile de mâncare pe care le-au servit pe vapor. Apoi a trecut să descrie ţinutele pasagerilor. Povestirea îi ţinea pe toţi cu gura căscată. Când a ajuns la finalul poveştii, tânăra priveşte victorioasă în jur.

Iar soţul melancolic, adaugă sarcastic: „Am mers cu avionul.”

Faptul că sangvinicii înfloresc povestirile lor uneori atât de mult că iese altceva, îi face pe melancolicii iubitori de perfecţiune şi de detaliu să îi dispreţuiască.

Din acest punct de vedere melancolicii îi consideră mincinoşi şi superficiali pe sangvinici.

Ceea ce la început i-a făcut să-i admire, şi chiar să se îndrăgostească – îi face apoi să fie dispreţuitori, jignitori, sarcastici.

Pe de altă parte sarcasmul melancolicilor „taie cheful” de a povesti al sangvinicilor şi îi întristează. Şi ei la rândul lor, îi ceartă pe melancolici că sunt lipsiţi de farmec, posaci, critici şi că nu ştiu să se distreze.

Aşa încât, de la o simplă povestire, între cele două tipuri de personalitate pot apărea scântei şi se pot certa, sau chiar să-şi arunce unii altora cuvinte jignitoare.

 

Sangvinicul este uituc

 

Unul din cele mai comune şi slabe puncte ale sangvinicului este acela că uită.

  • uită unde-şi lasă cheile

Îmi amintesc eram la un training de afaceri şi pe măsură ce ne pregăteam să începem, a venit în sală unul din cei doi traineri şi a întrebat cine are în parcare o maşină, marca…, culoarea verde, cu numărul…, cu cheile în contact? Şi atunci o doamnă dintre participante a sărit în sus, cu Ahh! şi a plecat să-şi recupereze cheile.

Când amintesc la seminar despre acest punct slab al sangvinicilor, câte cineva dintre participanţi, completează ceea ce vreau să spun. Iată două comentarii ale unor doamne sangvinice de la seminar:

„Aşa de bine am avut grijă de chei, că le-am pus în portbagaj să iau bagajul, apoi am trântit uşa şi le-am închis înăuntru.”

„Eram la o petrecere şi mi s-a întâmplat să-mi uit într-un loc poşeta cu vreo 70 de milioane de lei în ea, pentru că m-am dus să mă distrez. Mi-am dat seama abia când mi-a cerut soţul nişte şerveţele nazale. În final am găsit-o unde am lăsat-o şi mi-am dat seama că Dumnezeu mă iubeşte.”

  • uită ce are de făcut (mai ales dacă se iveşte momentul oportun să povestească ceva interesant)
  • uită să închidă recipientele de cosmetice şi le expune riscului oxidării
  • uită să-şi ia copii de la grădiniţă sau şcoală (s-a întâmplat la unii sangvinici)
  • uită numele persoanelor şi apoi îi porecleşte cu porecle născocite de sine.

Opusul sangvinicului este melancolicul. Acesta are o adevărată manie spre perfecţiune. Aşa încât mintea lui este perfect structurată, ştie exact ce are de făcut şi când să facă. Ştie exact unde îi este fiecare lucru personal. Atât de bine le ştie şi le respectă locul că se duce cu ochii închişi şi ia exact lucrul de care are nevoie fără să deranjeze nimic de la locul lui.

Dacă sangvinicul cel uituc şi melancolicul cel perfect sunt membri ai aceleiaşi familii şi mai ales dacă împart aceeaşi cameră sau produse, apar certuri serioase.

Melancolicul nu poate înţelege nevoia de dezordine a sangvinicului, şi faptul că oricât s-ar strădui el să fie ordine şi să le aşeze pe toate la locul lor, sangvinicul le împrăştie imediat ce pune mâna pe ele.

În acelaşi timp sangvinicul consideră că i se caută nod în papură. Ce mare lucru, ce mare tragedie că am uitat să pun dopul la şampon sau că nu am pus bluza înapoi pe umeraş după ce am folosit-o? Doar am avut lucruri mult mai importante de făcut…( de exemplu să spun o poveste faină cuiva).

Şi probabil că te întrebi cine are dreptate şi cum e cel mai bine.

Ambii au dreptate. Din propriul punct de vedere, amândoi au dreptate.

Ca să se înţeleagă, e important să ajungă amândoi la un compromis.

Sangvinicul să fie un pic mai ordonat şi melancolicul mai puţin critic şi să se străduiască să vadă măcar străduinţa sangvinicului de a nu mai uita şi de a face puţină ordine.

 

Melancolicul este chiţibuşar

quilling_free_photo-690x457

Melancolicul este orientat spre perfecţiune. Chiar dacă lui nu-i place în mod deosebit să iasă în evidenţă, munca lui TREBUIE să iasă în evidenţă. Aproape tot ce face un melancolic este o operă de artă. Începând de la ornamente de prăjituri, de unghii, de arhitectură – toate foarte migăloase şi continuând cu operele muzicale, dramaturgice etc. Tot ce face melancolicul este privit de majoritatea ca fiind perfect. Evident, doar el este nemulţumit şi tot mai spune. „Încă nu este perfect, mai trebuia să fac aşa… şi aşa…şi aia… şi era mult mai bine dacă reuşeam să …”

Melancolicul are toate simţurile setate spre perfecţiune şi tot ce nu este perfect sau măcar aproape perfect iese imediat în evidenţă. Aşa încât, dintre toate aspectele unei lucrări, a unei acţiuni, a unui speech, melancolicul vede /aude /simte imediat tot ce nu e perfect.

Poate ţi s-a întâmplat şi ţie să scrii ceva pe facebook (să zicem) şi în loc să primeşti aprecieri legate de calitatea a ceea ce ai prezentat să ţi se spună că de fapt, nu te-ai exprimat corect, sau că ai mâncat o literă. Sau că virgula trebuia pusă nu ştiu unde.

E foarte adevărat că e deosebit de important să ştim să ne exprimăm româneşte, să ştim să scriem şi cu toate astea cu toţii greşim. Asta înseamnă oare că nu mai trebuie să scriem doar pentru că ne-a scăpat o literă? Sau pentru că nu am pus bine o virgulă?

Ce vreau să spun este că melancolicul reţine doar ceea ce este greşit din tot ansamblul unei lucrări, acţiuni, comportament, speech etc.

Mintea lui este adesea focalizată doar pe ceea ce nu merge sau pe ce nu funcţionează cum trebuie.

Din acest punct de vedere, face adesea observaţii critice, chiar acide la adresa altora.

Ştiu exact ce trebuie să corecteze la toată lumea cu care se întâlneşte.

Deşi ei nu sunt scriitori, ştiu exact ce a greşit cineva care a scris.

Deşi nu sunt fotbalişti, se pricep de minune să judece o mişcare greşită a unui fotbalist.

Deşi nu sunt muzicieni, ştiu exact ce a greşit unul care cântă.

Nu mai spun ce fel reacţionează unul care chiar ştie şi se pricepe în domeniul pe care-l critică.

Un melancolic care se apucă să facă o acţiune, nu are curajul să o expună public, până ce el nu este mai mult decât mulţumit de rezultat.

De foarte multe ori melancolicii, vor să exerseze lucrurile „în privat”, să ajungă aproape perfecte, înainte de a le expune sau lansa.

Un melancolic care vrea să scrie o carte, şi pe care o tot corectează, s-ar putea să nu o mai publice, pentru că niciodată nu este mulţumit. De fiecare dată când o revizuieşte, mai găseşte ceva greşit.

Şi pentru că ţine foarte mult şi la perfecţiune, dar şi la opinia celorlalţi oameni, va tot amâna lansarea.

De ce supără critica melancolicului?

Pentru că nimeni nu-şi doreşte să fie criticat. Nimeni nu se apucă să facă o acţiune în speranţa că o să fie criticat.

Toată lumea face o treabă sau o acţiune, cu scopul şi intenţia de a face bine (măcar pentru sine).

În relaţia cu un sangvinic, acesta este foarte descurajat de criticismul melancolicului. Aşa că melancolicul va fi supărat că sangvinicul face treaba în mod superficial. Iar sangvinicul, de faptul că indiferent ce ar face, melancolicul tot nu va fi mulţumit.

Faptul că melancolicii sunt chiţibuşari şi pot vedea ce nu funcţionează bine, chiar de la bun început, poate fi şi un lucru bun.

Imaginează-ţi un melancolic chiţibuşar lucrând într-o echipă de oameni.

Atunci când apare un proiect nou, sangvinicul devine brusc entuziasmat şi se apucă de treabă. Colericul are viziune de ansamblu şi îşi imaginează proiectul gata terminat, dar îi lipseşte viziunea de amănunt. Flegmaticul, dacă primeşte o motivaţie potrivită, îi urmează la lucru pe sangvinici şi colerici.

Dar mintea melancolicului cea iscoditoare poate să identifice ce nu ar putea să funcţioneze.

Totuşi, nu lăsa melancolicul să-ţi spună TOT ce n-ar putea să funcţioneze, că s-ar putea să taie cheful şi entuziasmul tuturor şi să nu te mai apuci de treabă. Pune-i limită. Spune-i să identifice, una cel mult două situaţii foarte dificile în care acel proiect, care nu ar putea să funcţioneze. Ce anume ar putea să meargă cel mai prost. Şi le va identifica pe cele mai periculoase.

Astfel, mintea chiţibuşară a melancolicului ar putea să prevadă şi să evite un proces prin tribunale pentru că are capacitatea să identifice anticipat tot ce nu ar putea să meargă.

 

Melancolicul este suspicios

 

O altă caracteristică deranjantă la melancolic este aceea că este suspicios. Îşi imaginează că oamenii râd de el sau de provocările pe care le are. Îşi imaginează că toată lumea îi cunoaşte secretele, gafele şi că tot ce au ceilalţi de făcut este să-l arate pe ele cu degetul. Îşi face scenarii în minte, care mai de care mai catastrofale cu ceea ce se întâmplă, sau s-ar putea întâmpla şi cum vor reacţiona ceilalţi.

Pentru că nu-i place să iasă în evidenţă, detestă ca vreuna dintre gafele lui să fie cunoscute de ceilalţi.

De aceea, acolo unde sangvinicul face haz de necaz şi îşi povesteşte în gura mare defectele şi greşelile şi râde de propriile greşeli, melancolicul simte că dacă i s-ar întâmpla lui, ar prefera să se deschidă pământul şi să-l înghită decât să povestească aşa ceva.

Iar pe baza scenariilor pe care şi le creează în mintea lui, e capabil să se certe cu ceilalţi, pentru că le proiectează şi le atribuie celorlalţi.

 

Melancolicul nu uită

 

Când spun că nu uită mă refer atât la ce are de făcut, cât şi la evenimentele şi şicanele primite.

Melancolicul este foarte organizat. El trebuie să ştie structura unui curs, unde îi sunt lucrurile, ce are de făcut etc. E foarte posibil că melancolicul a inventat noţiunea de „to do list”. Pentru că el trebuie să ştie exact ce are de făcut şi care sunt paşii. Altminteri, e pierdut. Devine confuz şi nervos. Melancolicul nu prea stă bine la capitolul spontaneitate. Tot ce nu face parte din plan, îl dă peste cap. Şi începe să fie morocănos şi, câteodată, să reproşeze celor din jur tot ce nu-i convine. Adesea însă, păstrează în memoria lui tot ce nu-i convine.

Aşa că spontaneitatea sangvinicilor pe de o parte îi poate distra, pe de altă parte le poate da bătăi de cap şi alte complicaţii. Devin foarte nervoşi pe sangvinicii care dintr-un exces de entuziasm sau pentru că au uitat ce au de făcut, duc la schimbarea planurilor de lucru.

Pe de altă parte, dacă sangvinicul şi colericul, atunci când îi supără ceva, spun şi se descarcă, apoi au uitat evenimentul, melancolicul, nu are curajul să îşi exprime nemulţumirea. În schimb o păstrează în memorie şi chiar o amplifică. Şi colecţionează în mintea lui astfel de situaţii neplăcute. Şi când ţi-e lumea mai dragă, când nici măcar nu te aştepţi, melancolicul explodează şi „dezgroapă morţii”. Şi îţi reaminteşte toate greşelile, toate reacţiile reale sau imaginare şi toate motivele pentru care nu te suportă.

Şi din aceste puncte de vedere, melancolicul şi sangvinicul sunt adesea „la cuţite” şi îşi reproşează unii altora lucruri teribile.

 

Probabil că te întrebi, care ar fi soluţia?

 

După atâtea răni şi modalităţi de a se răni, care ar fi paşii pe care fiecare îi are de urmat?

  1. Citeşte cărţi despre personalităţile umane şi înţelege că oamenii sunt diferiţi de tine fără a fi defecţi. Îţi recomand cărţile pe care eu le-am citit – Personalitate plus, Personalitate plus – ghid pentru părinţi şi Personalitate plus – succes profesional scrise de Florance Littauer.
  2. Identifică o unitate de măsură şi „nu sări calul!” Dacă eşti sangvinic, înţelege că dorinţa ta de a povesti, te poate transforma într-o persoană cu o imaginaţie foarte bogată, dar care nu spune adevărul. Pune limită la înfloriturile pe care le adaugi povestirilor. Dacă eşti melancolic, înţelege că oamenii nu se gândesc atât de mult la problemele tale, ci mai degrabă sunt preocupaţi de ale lor. Şi gândeşte-te cum te simţi tu atunci când te simţi criticat. Deci, dacă nu-ţi convine să fii criticat, critică mai puţin.
  3. Acceptă faptul că nimeni nu este perfect şi nu te mai consuma că ceilalţi sunt diferiţi de tine. De fapt, asta face viaţa mai frumoasă.

La urma urmei, dacă toată lumea ar fi formată din sangvinici, toată lumea ar avea ceva de povestit, dar nimeni nu ar asculta pentru că toată lumea ar vorbi în acelaşi timp.

Dacă toată lumea ar fi formată din colerici, toată lumea ar fi foarte motivată să muncească, dar orgoliile lor ar duce la un război continuu. Efectiv s-ar omorî unii pe alţii.

Dacă toată lumea ar fi formată din melancolici, ar crea numai opere de artă, dar nu vor fi lansate niciodată pentru că niciodată nu sunt perfecte.

Dacă toată lumea ar fi formată doar din flegmatici, ar fi linişte şi pace, dar nu s-ar lucra nimic, pentru că toată lumea ar dormi.

Prin urmare, faptul că suntem atât de diferiţi, face ca împreună să facem lumea minunată.

Dumnezeu a ştiut ce face.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să-l distribui şi altora. Cineva s-ar putea să-ţi mulţumească.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber

CUM AJUNG COLERICII SĂ ÎI ŞICANEZE PE FLEGMATICI

 „Nu pot să înţeleg cum e posibil ca soţul meu să facă continuu, ceea ce face, deşi i-am zis clar că mă deranjează…” – spunea o doamnă la workshop.

Ceea ce urmează să spun, nu este literă de lege pentru toţi colericii.

Aşa cum am mai spus, mulţi colerici îi admiră pe flegmatici pentru calmul şi liniştea lor. Alţii însă, vor să-i şicaneze tocmai din acest motiv,

Şi probabil te întrebi, de ce se întâmplă să-şi dorească acei colerici să-i şicaneze pe flegmatici de vreme ce ei sunt paşnici şi nu fac rău altora?

Nu cunosc toate răspunsurile.

Dar o să-ţi dau un singur exemplu.

Însă pentru asta, trebuie să ne întoarcem la vremea copilăriei.

copii

Imaginează-ţi o familie cu doi copii, unul flegmatic şi unul coleric.

Copilul flegmatic este tipul de copil extraordinar de bun pe care şi-l doresc părinţii. E paşnic, nu plânge nici când îi este foame, nici când îi este sete, nici când are vreo suferinţă. Plânge doar dacă acestea (foamea, setea, durerea) sunt foarte puternice. Stă unde-l pun părinţii şi se joacă liniştit sau îi urmăreşte în linişte pe cei din jur. Este foarte docil şi face ce i se cere.

Pe măsură ce creşte, chiar dacă are anumite dureri dau nevoi, nu face mare caz pe seama lor.

Îmi amintesc că în momente diferite, două colege îmi vorbeau de copilul lor, flegmatic.

Fata mea e atât de răbdătoare şi rezistentă la durere! Imaginează-ţi că avea febră (peste 39 de grade) şi ea nu plângea, nu spunea nimic. Şi mă gândesc că parcă şi pe mine ca adult mă doare şi mă plâng, de durere, dar ea nu a zis nimic. Şi când am întrebat-o, a zis Da, mama, mă doare, dar nu aşa de tare.”

Cealaltă colegă povestea:

„Eram la cumpărături şi băiatul meu mi-a zis, Mama dacă ai bani, te rog să-mi cumperi şi mie …, dar dacă nu ai, o să-mi cumperi altă dată.”

Pe se alta parte, copilul coleric e o mare provocare pentru părinţi. Face gălăgie multă, ţipă, plânge la cea mai mică durere sau neplăcere. Îşi pune mâinile în şold şi bate din picior şi porunceşte celor din jur ce să facă.

Dacă nu este în centrul atenţiei şi dacă are ceva ce nu-i convine începe să facă „scandal”. Îi tratează pe toţi cei din jur ca şi când ei trebuie să fie nişte mici servitori ca să-i facă lui mofturile.

Dacă mergi cu el la cumpărături şi vrea ceva anume şi părinţii nu pot sau nu vor să-i cumpere, începe să ţipe şi să se tăvălească pe jos. Şi părinţii se simt umiliţi şi au impresia că toată lumea se uită şi-i judecă.

Dacă părinţii sunt şi ei colerici, copilul coleric este repede ţinut din scurt şi nu i se permite să facă exces de astfel de comportamente de manifestare a puterii.

Dar dacă părintele are o personalitate mai puţin puternică decât a copilului şi acesta nu are instrumente prin care să-l liniştească pe copil, aceştia s-ar putea să înceapă să-l compare.

Ia uite fratele tău /sora ta ce cuminte stă şi nu face atâta scandal ca tine!

Fratele tău / sora ta cum poate să stea cuminte şi tu de ce nu poţi?

Eşti un copil rău şi nu te mai iubesc! Doar pe fratele tău /sora ta îl /o iubesc că e cuminte!

Dacă comparaţia nu se referă neapărat la frate sau soră, ci la cineva cunoscut, funcţionează la fel.

Ia uite cutare ce cuminte este! Tu de ce nu eşti la fel?

Iar aceste comparaţii sunt repetate de câteva ori pe zi, ani la rând. Şi da, intenţia părintelui este de a-l face pe copil să-şi dea seama că greşeşte şi să-l ajute să se îndrepte. Intenţia părintelui este bună.

Ce reacţie crezi că începe să aibă colericul?

Hmm! Tocmai cu mormolocul /prostul ăsta s-au găsit să mă compare?

Imaginează-ţi că un coleric încă de la naştere vrea să conducă lumea. Să fie numărul 1, cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai cel. Şi constată că este comparat cu cineva pe care el îl consideră inferior. Imaginează-ţi ce umilinţă simte când este comparat şi găsit că este pe locul 2. Aşa că în interiorul lui apare un sentiment de dispreţ, de dezgust faţă de astfel de persoane calme, liniştite şi care nu se supără nici dacă le calci în picioare.

Atunci, în sinea lui, se naşte o dorinţă, un scop – să-l facă pe acel copil calm ş liniştit să sufere. Să-l facă să se enerveze. Şi începe să caute punctele slabe ale flegmaticului şi să-i facă şicane după şicane cu scopul de a-l face „să plătească” pentru tot cât suferă el. Şi ori de câte ori întâlneşte o persoană flegmatică, calmă, liniştită drăguţă, colericul, care a fost umilit şi comparat în copilărie, va începe să simtă nevoia să o facă să sufere.

Şi atunci când reuşeşte să-l enerveze sau să-l facă să sufere şi să plângă, sărbătoreşte. Are o bucurie nespusă.

Şi probabil te gândeşti, bine, bine! Înţeleg, asta a fost pe vremea copilăriei. Dar acum ca adulţi, nu ne mai facem şicane ca atunci când eram copii, că doar ne-am maturizat!

Te înşeli!

Faptul că ne-am maturizat cu vârsta nu înseamnă că ne-am maturizat şi emoţional. Energia acelei prime emoţii pe care a simţit-o copilul coleric atunci când a  fost comparat cu flegmaticul şi care s-a repetat ani la rând a dus la formarea unui tipar emoţional.

Iar acest tipar emoţional se reactivează ori de câte ori colericul întâlneşte o persoană care-i aminteşte de flegmaticul cu care a fost comparat în copilărie.

Aşa că adultul de acum reacţionează cum a reacţionat copilul de atunci. Pentru că energia emoţiei acelui copil care a suferit să se vadă comparat, nu a fost vindecată. Şi până ce această emoţie nu este vindecată, colericul se va purta la fel, cu orice flegmatic care-i aminteşte de copilărie şi de comparaţiile de atunci.

 

Şi atunci ce e de făcut?

 

Dacă eşti flegmatic, înţelege că acel coleric s-ar putea să nu aibă ceva personal cu tine ci proiectează asupra ta şi vede în tine flegmaticul din copilărie. Caută pe cât posibil să nu te consumi.

Pentru că dacă te superi, dacă colericul vede că te consumi şi te enervezi şi suferi „va răsuci cuţitul în rănile tale” ca să suferi şi mai mult. Dacă te vede că plângi se va bucura, va şti care este punctul tău slab şi te va răni de fiecare dată, exact acolo unde te doare.

Pe cât posibil caută să ai o discuţie cu el, ca să afli dacă are ceva cu tine personal sau vrea să se răzbune pe cineva din copilărie.

Dacă eşti coleric, identifică emoţia primară. De unde s-a născut această dorinţă de a te răzbuna şi de a-i face pe flegmatici să plătească.

Analizează lucrurile, evenimentele, emoţiile pe care le simţi şi apoi treci la vindecarea lor.

Iar pentru vindecarea lor, te aştept la seminarul şi workshopul „Eliberează-te de rănile trecutului şi redescoperă fericirea!”

 

În articolul viitor vei afla de modul în care ajung să nu se mai suporte şi să se rănească sangvinicul popular cu melancolicul perfect.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te rog să faci un bine şi prietenilor tăi, şi dă un share.

 

Cu drag,

Fani Rarinca

cropped-PSX_20140402_0433171.jpg






 Ti-a placut articolul?
Inscrie-te cu adresa de email ca sa primesti in inbox articolele publicate si poti descarca gratuit ebook-ul Scapă de stres! Fii fericit!

Scap_de_stres_Fii_fericit.jpg

We respect your email privacy

Email Marketing by AWeber